Sf. Mc. Haralambie cinstit în Biserica Ortodoxă

Biserica Ortodoxă cinstește la 10 februarie pe Sfântul Mucenic Haralambie. Sfântul a trăit în secolul al II-lea și este cel mai bătrân mucenic dintre cei cunoscuți de Biserică. A fost episcop al cetății Magnezia din Asia Mică și și-a închinat viața lui Hristos și îndrumării credincioșilor. Pentru că prin fapta și cuvântul său a adus mulți păgâni la creștinism, și-a atras mânia prigonitorilor. În ciuda vârstei înaintate, de 113 ani, i-au jupuit pielea de pe tot corpul și i-au rupt carnea cu cârlige de fier. Văzând că sfântul rabdă durerile fără să scoată vreun cuvânt rău, doi soldați care îl păzeau și-au mărturisit și ei credința în Dumnezeul lui Haralambie, fiind și omorâți pe loc pentru aceasta. La fel, alte trei femei care au văzut puterea sfântului de a îndura chinurile L-au lăudat pe Hristos și au fost și ele imediat martirizate. Se spune că Luchie, comandantul armatei, cuprins de mânie, a apucat el însuși instrumentele de tortură, începând să-l rănească pe sfânt, când, deodată, mâinile i-au căzut ca secerate. Atunci, l-a scuipat în față pe sfânt, dar gura i s-a strâmbat și i s-a întors la ceafă. Luchie, disperat, l-a implorat pe sfânt să-l salveze cu rugăciunile sale și să se milostivească de el. Sfântul Haralambie, în bunătatea lui, s-a rugat pentru Luchie, care s-a vindecat pe loc. Împăratul Septimiu Sever, când a auzit toate acestea, a fost cuprins de mânie și a trimis pentru a-l aresta pe Haralambie și a-l aduce în fața lui. Ajuns în Antiohia, mucenicul a fost supus altor chinuri, însă s-a vindecat în chip miraculos. În cele din urmă, i s-a tăiat capul cu sabia. După execuție, fiica împăratului, Galinia, care trecuse la creștinism, a îngropat trupul martirului cu multă evlavie.

Izbăvitor de ciumă și de foamete

Credința și minunile Sfântului Haralambie au rămas vii în conștiința creștinilor, de-a lungul veacurilor, istoria consemnând numeroase situații în care oamenii i-au cerut ajutorul în situații grele, iar el i-a ajutat. După cum se spune chiar în acatistul închinat lui, sfântul este ‘izbăvitor de ciumă și de foamete’. În 1813, În Țara Românească s-a abătut o mare epidemie de ciumă, încât mureau zilnic 300 de bucureșteni. Numită ‘ciuma lui Caragea’, pentru că s-a petrecut în vremea acestui domnitor, aceasta a secerat 90.000 de morți. În această situație, nădejdea oamenilor a fost pusă în Sfântul Mucenic Haralambie ca singurul care putea să-i izbăvească de boală. Într-adevăr, după multe rugăciuni și cereri adresate lui, ciuma a dispărut.

Tot către Sfântul Haralambie și-au îndreptat oamenii nădejdea și cu câțiva ani înainte, în 1995, în timpul cumplitei foamete din vremea lui Alexandru Constantin Moruzi.

Locuri unde se află fragmente din moaștele sale

Imediat după martiriul Sfântului Haralambie, creștinii au început să cinstească moaștele sale cu multă credință și evlavie. Părți din cinstitele sale moaște se află în momentul de față în biserici din mai multe țări, inclusiv la noi în țară. Capul Sfântului Haralambie se păstrează la Mănăstirea ‘Sfântul Ștefan’ din Meteora, unde se săvârșesc nenumărate minuni. Din hrisoavele existente la mănăstire aflăm că, în 1398, domnul ungrovlah Ioan Vladislav a donat mănăstirii un fragment din lemnul Sfintei Cruci, părticele din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul și a închinat terenuri din Țara Românească, iar nepotul său, vornicul Dragumar, a făcut să parvină acestui sfânt lăcaș capul Sfântului Mucenic Haralambie.

Apărătorul săracilor de la Flămânda

În București, una dintre bisericile cu hramul Sfântul Haralambie este situată pe Strada Olimpului, și mai este cunoscută sub numele de Flămânda. Aceasta a fost ridicată în perioada fanariotă, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, la bariera sudică a Bucureștilor din acea vreme. Mahalaua Flămânda era atât de săracă pe atunci, încât nu a putut face față cheltuielilor ridicării bisericii decât cu ajutorul celor 100 de taleri acordați din fondul Vistieriei de către domnitorul Alexandru Constantin Moruzi (1793-1796). Așa s-a înființat aici, la marginea orașului, un mic schit de lemn, după cum stă scris în pisania veche, preluată de actuala biserică de zid. Schitul a funcționat doar scurtă vreme, deoarece în 1782 s-a început construcția din zid a bisericii actuale, ctitorie a fraților Istrate Vel-Vornic și Constantin Crețulescu. La începutul secolului al XIX-lea, starea materială a Bisericii ‘Sfântul Haralambie – Flămânda’ s-a îmbunătățit, întrucât breasla croitorilor, care începuse să ia avânt aici, a ajutat la împodobirea cu odoare prețioase a lăcașului. Una este Biserica ‘Bălăneanu – Iancu Nou’, ctitorită în 1827 de boierul Bălăneanu, cu dublu hram: ‘Sfântul Nicolae’ și ‘Sfântul Haralambie’. După cum ne informează Ziarul Lumina, o altă biserică din Capitală cu acest hram este ‘Sfântul Dumitru’ (Poștă), care a primit acest hram recent, pentru că în sfântul lăcaș se află părticele din cinstitele sale moaște, iar al treilea sfânt lăcaș al Mucenicului Haralambie este Biserica ‘Sfinții Arhangheli’ (Oțetari).

Legenda unei ctitorii din Iași

În Iași, există o singură biserică aflată sub oblăduirea Sfântului Haralambie. Biserica aflată pe strada Octav Botez a fost ridicată între anii 1799 și 1804. Circulă două legende ale Bisericii ‘Sfântul Haralambie’ din Iași. Principalul motiv al construirii se spune că ar fi fost cel al epidemiei de ciumă care a cuprins orașul moldav la 1799. A doua legendă spune că ar fi ctitoria lui Gheorghe Leondari din Ianina, care ar fi avut un frate cu numele Haralambie. Ambii erau militari. Haralambie a devenit haiduc, iar Gheorghe a fost trimis să-l captureze și, în felul acesta, Gheorghe și-a omorât fratele. Pentru a-i ierta Dumnezeu păcatul, el a zidit această biserică, dorind să fie închinată Sfântului Haralambie.

Sfântul Haralambie în credința populară

În popor, Sfântul Haralambie este știut drept ocrotitor nu numai împotriva ciumei, dar și a holerei, de aceea ziua lui era ținută cu evlavie mai înainte de țărani. În nordul Transilvaniei, în așezările de pe Someș, în Bihor, oamenii duceau în această zi la biserică mălai, grăunțe și sare spre a fi binecuvântate și ca ofrandă pentru Sfântul Mucenic Haralambie. După ce erau binecuvântate de către preot, le dădeau ca hrană animalelor din gospodărie, pentru a fi sănătoase tot anul. Păstrau însă o parte din această hrană a vitelor, ca leac pentru eventuale boli ale acestora. Tot în această zi se făcea pomană pentru cei care nu au murit de moarte bună.

După diferite legende din Bucovina, Dumnezeu i-a dat sfântului ciuma în stăpânire, ca să-l răsplătească pentru chinurile prin care a trecut. Atunci, Sfântul Haralambie a legat-o de grumaz cu un lanț de fier, și numai atunci când oamenii nu serbează ziua lui, îi dă drumul pe pământ. După o altă legendă, tot din Bucovina, Sfântul Haralambie s-a întâlnit într-o zi cu Ciuma care umbla pe pământ și aducea foarte multă stricăciune în omenire. Și Ciuma, cum l-a văzut pe sfânt, s-a repezit asupra lui, voind să-l omoare. Însă Sfântul Haralambie a prins-o și a legat-o de gât cu un lanț greu de fier pentru a nu mai face rău oamenilor.

Legende despre Sfântul Haralambie sunt și în zona Tecuciului. Aici se spune că Sfântul Haralambie, care fusese inițial cioban, a învățat de la un doctor lecuirea diferitelor boli și, tămăduind mulți oameni fără plată, aceștia l-au făcut sfânt. Ivindu-se însă Ciuma, oamenii au început să moară, astfel că în puțină vreme a rămas singur. Dumnezeu i-a dat atunci sfântului Ciuma în seamă. De atunci el ține Ciuma de păr, să nu își mai facă de cap.

Comentarii Facebook


Știri recente