Sfinții Mucenici Flor şi Lavru au trăit în secolul al II-lea, erau frați gemeni și sculptori în piatră, artă pe care au învățat-o de la Sfinții Proclu și Maxim. După ce dascălii lor au murit ca martiri, ei s-au dus la Iliric, în Dardania, în cetatea Ulpian, unde munceau pentru dregătorul Licon.
Acesta i-a trimis la Liciniu, fiul împărătesei Elpidia, care le-a poruncit să zidească un templu păgân. Flor și Lavru au împărțit săracilor banii primiți de la Liciniu și noaptea se rugau lui Dumnezeu, iar ziua lucrau pentru a termina templul.
Împreună cu Merentie, care fusese preot păgân și care se convertise la creștinism, Flor și Lavru au adunat pe săracii cărora le dăduseră banii și au dărâmat idolii din templu. Aflând despre cele întâmplate, Liciniu a poruncit ca săracii să fie aruncați într-un cuptor încins, iar Flor și Lavru să fie bătuți și trimiși dregătorului Licon.
Acesta i-a băgat pe sfinți într-un puț adânc și așa Flor și Lavru și-au găsit sfârșitul vieții. Peste câțiva ani moaștele lor au fost scoase din puț și așezate cu cinste în racle, care izvorau miruri și vindecau de boli pe cei care se apropiau de ele.
Tropar Glasul 4
Pe preaîmpodobita şi de Dumnezeu înţelepţita doime cea prealuminoasă, pe Fericitul Flor şi pe Preacinstitul Lavru, după vrednicie să-i lăudăm credincioşii, căci aceştia cu osârdie au propovăduit în chip văzut tuturor, pe Treimea Cea Nezidită. Pentru aceasta, pătimind până la sânge, s-au încununat cu cunună prealuminoasă şi se roagă lui Hristos Dumnezeu, ca să mântuiască sufletele noastre.
