Sf. Mc. Adrian și Natalia, soția sa

Mucenicul Adrian şi soţia lui, Natalia, erau din cetatea Nicomidiei, şi au pătimit în zilele împăratului Maximian Galeriu (293-311). Ajungând în Nicomidia şi intrând în templul idolilor, împăratul s-a închinat necuraţilor zei, aducându-le jertfe împreună cu tot poporul, după care a poruncit ca pe cei ce cred în Hristos să-i caute şi să-i aducă la chinuri.

Atunci un oarecare păgân s-a apropiat de mai-marele oştilor şi i-a zis: „Iată, creştinii s-au ascuns în peşteri. Acolo i-am auzit eu, în noaptea aceasta, citind şi rugându-se Dumnezeului lor”.

Deci, trimiţând ostaşi, au prins 23 de bărbaţi creştini ascunşi în peşteri şi, legându-i în lanţuri, i-au adus în cetate ca să-i înfăţişeze înaintea împăratului. Şi, mărturisind că sunt creştini, Sfinţii Mucenici au fost crunt bătuţi de ostaşi, iar împăratul a poruncit ca numele şi cuvintele lor să fie scrise în cartea de judecată.

Şi, pe când se făcea scrierea numelui lor, Adrian, un bărbat cinstit dintre mai-marii cetăţii, care încă era păgân, i-a întrebat: „Pentru ce, fraţilor, răbdaţi aceste nesuferite şi grele pătimiri?”. Şi, răspunzând, i-au zis: „Ca să dobândim bunătăţile pregătite de Dumnezeu celor ce pătimesc pentru El, pe care urechea nu poate să le audă, nici cuvântul să le grăiască”.

Auzind, aşadar, Adrian, unele ca acestea, şi pătruns fiind la inimă de dumnezeiescul har, le-a zis să scrie şi numele lui alături de ale creştinilor, arătând că este bucuros să moară şi el împreună cu aceia. Deci, scriindu-l, l-au pus în lanţuri şi apoi în închisoare.

Aflând de aceasta, Natalia, soţia lui, care era în ascuns creştină, la început s-a îngrijorat din pricina întemniţării lui, dar, mai pe urmă, înştiinţându-se că l-au pus în lanţuri pentru Hristos, s-a îmbrăcat îndată în haine luminate, a alergat la temniţă şi, intrând înlăuntru, i-a sărutat cu bucurie lanţurile de pe grumaji şi-l fericea pentru alegerea sa, şi-l învăţa să stea neclintit în chinuri şi-i ruga pe Sfinţii din temniţă ca să se roage pentru el.

Şi s-a întors Natalia la casa ei, iar Adrian a încredinţat-o că-i va da de ştire, ca să vină să vadă sfârşitul său. Şi era fericitul Adrian tânăr cu vârsta, având numai 28 de ani, şi nu trecuseră decât 13 luni de când se căsătorise cu Natalia, iar amândoi erau de neam bogat şi slăvit.

Deci, aflând ziua când va fi adus spre chinuire înaintea tiranului împărat, Adrian, plătind păzitorilor, a ieşit şi s-a dus să dea el însuşi de ştire Nataliei despre ziua sfârşitului său. Dar ea, văzându-l, i-a închis uşa, gândind că a fugit de chinuri şi s-a lepădat de Hristos, şi-l mustra, numindu-l fricos şi iubitor de dezmierdări.

Şi zicea: „Ce voi face eu, care m-am însoţit cu un păgân? Nu m-am învrednicit de cinstea de a mă numi soţia unui Mucenic, ci, iată, sunt o femeie ticăloasă a unui bărbat lepădat de Dumnezeu”. Iar fericitul Adrian, bătând în uşă, zicea: „Natalia, doamna mea, deschide, că n-am fugit de chinuri. Am venit, precum ţi-am făgăduit, să te iau ca să vezi sfârşitul nostru, mijlocind Mucenicii pentru mine, şi trebuie să fiu acolo la ceasul hotărât”.

Acestea auzindu-le, Natalia i-a deschis uşa îndată cu bucurie şi, îmbrăţişându-l, a mers cu el. Apoi, intrând în temniţă, Natalia săruta lanţurile Sfinţilor Mucenici şi le ştergea cu pânză curată rănile, aducându-le, pe cât se putea, uşurare durerilor.

Deci, fiind adus Sfântul Adrian la împărat şi mărturisind pe Hristos, că este Dumnezeu adevărat, l-au pus cu faţa în jos şi l-au bătut cu toiege. Apoi, întorcându-l cu faţa în sus, atât a fost de bătut pe pântece, încât i se vedeau şi măruntaiele; după aceea, l-au aruncat în temniţă unde erau şi ceilalţi Sfinţi Mucenici.

Iar împăratul a fost înştiinţat că cei legaţi au slăbit cu totul şi sunt aproape de moarte. Atunci, a dat poruncă ca să se aducă în temniţă o nicovală şi un ciocan de fier, ca să le zdrobească fluierele picioarelor, ca ei să moară în chinuri.

Văzând acestea, Natalia îi ruga pe ucigaşi să înceapă cu Adrian. Şi ucigaşii au ascultat-o. Iar ea îl ruga pe fericitul Adrian să rabde cu tărie. Deci, după ce i-au zdrobit fluierele picioarelor, i-au tăiat şi o mână; şi îndată, din pricina acelei mari dureri, Sfântul Adrian şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Deci, poruncind nelegiuitul împărat ca trupurile Mucenicilor să fie aruncate în foc, fericita Natalia a ascuns, în taină, mâna soţului ei. Şi, stingându-se focul din pricina unui potop de ploaie, cu tunete şi fulgere înfricoşătoare, unii slujitori împărăteşti au fugit.

Iar un om credincios, anume Eusebiu, luând moaştele Sfinţilor Mucenici şi punându-le într-o corabie mică, le-a dus la Arghiropole, în apropiere de Bizanţ, şi le-a aşezat într-o biserică. Apoi un oarecare tribun păgân a cerut-o în căsătorie pe Natalia, dar ea, rugându-se, a fugit din Nicomidia la Arghiropole, unde erau moaştele Sfântului ei soţ.

Ajungând acolo cu mâna Sfântului, s-a rugat mult, apoi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, sfârşindu-şi alergarea ei mucenicească fără de sânge, ca una care a pătimit slujind pe Mucenici şi fugind din casa ei pentru desăvârşita curăţie. Şi, a fost îngropată lângă moaştele Sfinţilor Mucenici.

Pentru ale lor sfinte rugăciuni, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Romfilatelia a lansat emisiunea poştală Crăciun 2019

Romfilatelia a introdus în circulaţie săptămâna trecută emisiunea de mărci poştale Crăciun 2019. Pe cele două timbre ale emisiunii sunt ilustrate imagini din manuscrisul Imnul Acatist al Maicii Domnului din colecția Bibliotecii Academiei Române, reprezentând miniaturile „Nașterea Domnului” și „Steaua Magilor”.…