Sf. Mare Mc. și Tămăduitor Pantelimon

Sfântul şi marele Mucenic al lui Hristos Pantelimon a trăit în cetatea Nicomidia, din Asia Mică, pe timpul împăratului Maximian (286-305 d.Hr.). Tatăl său era senatorul păgân Eustorgiu, iar mama sa era creştină şi se numea Euvula. Ei l-au numit pe copilul lor Pantoleon, ceea ce se tâlcuieşte „cu totul leu”, nume prin care s-a arătat mai înainte curajul mărturisirii de care avea să dea dovadă.

De mic mama sa a început să sădească în inima lui credinţa în Hristos şi bunele deprinderi creştine, dar ea s-a stins de tânără. Biserica o pomeneşte între Sfinţi, la 30 martie, ca model de mamă creştină şi mărturisitoare.

La început tatăl său l-a dat la învăţătura gramaticii şi, după ce a sporit în cărţile elineşti şi a învăţat filosofia, l-a îndemnat şi l-a trimis pe tânărul Pantoleon la şcolile păgâneşti ale vremii pentru a învăţa meşteşugul doctoricesc. El a mers la vestitul doctor al vremii, Eufrosin, despre care se spunea că era desăvârşit în meşteşugul vindecării trupeşti.

În vremea aceea, era în Nicomidia un preot bătrân, cu numele Ermolae, care, după ce a fost ucis de păgâni Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei († 3 septembrie 303), se ascundea cu puţini creştini într-o casă mică şi neştiută. De la acesta, tânărul Pantoleon a învăţat tainele credinţei şi a înţeles puterea de vindecare a lui Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor.

Plecând într-o zi de la Ermolae, Pantoleon a găsit pe drum un copil care tocmai murise, muşcat de o viperă. Atunci s-a rugat Mântuitorului şi îndată copilul a înviat, iar vipera a murit. Uimit de puterea lui Hristos, Pantoleon s-a întors la Ermolae, a primit botezul şi a zăbovit şapte zile, împărtăşindu-se cu Sfintele Taine, rugându-se şi primind învăţătură de la bătrânul preot.

După aceasta, tânărul Panto-leon s-a dedicat vindecării oamenilor, atât prin meşteşugul doctoricesc, dar mai ales prin rugăciune şi însemnarea cu semnul Crucii. El săvârşea aceste vindecări fără să ceară bani sau vreo altfel de răsplată de la cei vindecaţi. Acestora el le arăta în schimb marea putere a lui Hristos, spre Care îi îndrepta, ca să devină creştini. Sfântul tămăduitor a ajuns cunoscut în acele locuri, iar după vindecarea unui orb vestea despre el a ajuns până la împărat.

Fiind de faţă la vindecarea orbului, tatăl Sfântului, Eustorgiu, a fost încreştinat atunci chiar de fiul său, iar la scurt timp s-a mutat la cele veşnice. Atunci Pantoleon a eliberat sclavii şi a împărţit săracilor toată moştenirea sa. Vestea despre minunile lui ajungând la împăratul Maximian, acesta l-a chemat întâi pe orbul vindecat, ca să-i spună cum a dobândit vederea. Cel vindecat a mărturisit că Pantoleon l-a tămăduit cu puterea lui Hristos, în Care şi el credea cu tărie.

Auzind acestea, împăratul s-a mâniat tare şi a poruncit să i se taie capul celui ce fusese orb, iar Pantoleon, tămăduitorul lui, să fie prins şi adus la judecată. Aici, Sfântul a rămas neclintit în credinţa sa şi nici la făgăduinţele împăratului, nici la înfricoşările cu chinuri grele, n-a încetat să mărturisească statornic credinţa în Hristos.

A fost bătut cumplit, ars cu făclii, pus într-un cazan cu plumb topit, apoi aruncat fiarelor sălbatice. Fiind păzit nevătămat cu dumnezeiasca putere, Pantoleon a fost cercetat de Domnul Hristos, Care S-a arătat în chipul bătrânului Ermolae, vindecându-i rănile şi îmbărbătându-l în mărturisire.

Apoi împăratul a trimis la moarte pe preotul Ermolae, împreună cu ucenicii săi Ermip şi Ermocrat, iar a doua zi, văzând stăruinţa în credinţă a lui Pantoleon, l-a osândit la moarte prin tăierea capului cu sabia.

Când a venit acea groaznică clipă a morţii sale, Sfântul, împlinindu-şi rugăciunea către Dumnezeu, a auzit glas din ceruri care i-a schimbat numele din Pantoleon în Pantelimon, adică „cel cu totul milostiv”. Atunci, Mucenicul a întins de bunăvoie gâtul spre sabie şi i s-a tăiat capul. Era ziua de 27 iulie a anului 305.

Multe minuni s-au săvârşit apoi la moaştele Sfântului Pantelimon, răspândite în toată lumea creştină. Capul Sfântului se află astăzi la Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Muntele Athos, iar alte părţi din moaştele sale se găsesc la Mănăstirea athonită Grigoriu. Braţul drept al Sfântului a fost adus de la Athos, la 23 septembrie 1750, de către domnitorul Grigorie II Ghica şi aşezat spre închinare în Biserica spitalului Sfântul Pantelimon, ctitorit de el la marginea oraşului Bucureşti.

În anul 1960 racla cu moaştele Sfântului a fost strămutată la Biserica Sfântul Nicolae din oraşul Pantelimon, unde se află şi astăzi. Alte părţi din moaştele Sfântului se găsesc la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Constanţa, la Mănăstirea Sfinții Voievozi din Slobozia, la Mănăstirea Plumbuita din București și în alte sfinte locașuri din țară.

Pentru rugăciunile Marelui Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente