Sf. Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei, va fi pomenit in fiecare an pe 30 august

Dupa ce ieri, dupa oficierea Sfintei Liturghii prilejuita de sarbatoarea Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul, la Manastirea Secu a avut loc proclamarea oficiala a canonizarii Sfantului Ierarh Varlaam – Mitropolitul Moldovei, astazi la acelasi sfant lacas a fost oficiata prima Sfanta Liturghie in cinstea acestui sfant canonizat recent. Slujba a fost oficiata de un impresionant sobor de ierarhi, in frunte cu Inalt Prea Sfintitul Daniel – Mitropolitul Moldovei si Bucovinei si Loctiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane. In cuvantul de invatatura rostit spre finalul Sfintei Liturghii, Inalt Prea Sfintitul Laurentiu – Mitropolitul Ardealului a vorbit despre identitatea Sfintilor si despre cum trebuie perceputa sfintenia de credinciosi: ‘Cea mai mare bucurie pe care noi o traim in viata Bisericii este bucuria pe care Dumnezeu ne-o randuieste prin Sfintii Sai pentru ca Dumnezeu este minunat intru Sfintii Sai. Si stim de asemenea cu multa bucurie ca facem parte dintr-o Biserica vie, o Biserica care da sfinti, pentru ca numai o Biserica care lasa in urma ei sau care cinsteste pe cei pe care Dumnezeu i-a ales, i-a pregatit si i-a chemat la Sine atunci cand ei au atins cel mai inalt punct al urcusului spiritual al sfinteniei. Dar ca sa intelegem cine sunt de fapt sfintii si daca sfintenia care in forma sa absoluta exista numai in Dumnezeu este posibila sa fie primita si de fiinta umana creata de Dumnezeu? Noi stim cate neputinte avem, cate slabiciuni si cate pacate vin asupra noastra; stim insa ca Mantuitorul Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu a luat trupul omului. Acest trup l-a indumnezeit tocmai pentru ca sa ofere modelul desavarsit al sfinteniei care este posibila si omului, lasata de Dumnezeu inca de la creatie. Daca Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul Sau, i-a dat si posibilitatea sa ajunga si la asemanarea cu Dumnezeu. La asemanarea cu Dumnezeu se poate ajunge tot cu ajutorul lui Dumnezeu, tot prin conlucrarea harului cu harul lui Dumnezeu sfintitor. Sfintii sunt minunati in cinstirea pe care le-o aducem lor; si cinstirea aceasta se deosebeste de cinstirea lui Dumnezeu. Nu Il necinstim pe Dumnezeu daca noi cinstim pe Sfinti, pentru ca lui Dumnezeu Ii acordam cinstirea suprema, adorarea. Pe Dumnezeu Il adoram, iar pe Sfinti ii veneram, le acordam aceasta cinstire care de fapt ajunge tot la Dumnezeu pentru ca Dumnezeu i-a randuit pe ei sa fie pentru noi rugatori, mijlocitori, prietenii lui Dumnezeu, cei mai apropiati prieteni ai Sai, pentru ca ei sa puna o rugaciune pentru noi. Sfintii se roaga mereu pentru noi, mijlocesc la Dumnezeu pentru noi, dar in acelasi timp ne ofera si noua modelul desavarsit al sfinteniei care poate fi atins de om. Noi, cand incepem sa spunem ceva despre un sfant, incercam sa ne aducem aminte de insusirile lui, de calitatile lui, de efortul lui spiritual pe care fiecare in parte, cu ajutorul lui Dumnezeu, l-a dus in viata aceasta, unii dintre ei ajungand chiar si la martiraj, ajungand sa-si dea viata pentru Hristos. Iata de ce Biserica in randuiala sa, de la inceputurile crestinismului, de cand a intemeiat-o Hristos, pe acesti alesi ai lui Dumnezeu i-a trecut intr-o lista. Avem vechi liste de sfinti si stim ca primii sfinti au fost Apostolii, cei care au fost impreuna cu Hristos si apoi au ajuns martiri dandu-si viata pentru Hristos.’

Tot in cuvantul sau de invatatura, Inalt Prea Sfintitul Laurentiu a explicat cum poate un credincios sa devina sfant: ‘In Calendarul Bisericii Ortodoxe vedem ca sunt foarte multe categorii de Sfinti. Nu exista nici un fel de lucrare omeneasca sau de demnitate omeneasca care sa nu fi dat reprezentanti ai lor in randul Sfintilor. Nu exista de asemenea varsta sau categorie sociala pentru ca Dumnezeu nu alege pe alte criterii decat pe criteriul sfinteniei. Iata, cea mai mare bucurie a noastra si cea mai mare sansa pe care o avem este aceea de a merge pe drumul acesta al induhovnicirii noastre care se finalizeaza cu sfintirea sau sfintenia. Daca Dumnezeu a lasat ca acest atribut al Sau, pe care noi, teologic il numim starea conforma a fiintei cu vointa, adica Dumnezeu, orice voieste, orice vrea, El este in fiinta Sa. Sfintenia, noi o simtim prin traire, nu o putem explica pentru ca daca ne apropiem prea mult sau daca incercam sa intelegem lucrul acesta, ne infricosam. Ne aducem aminte de momentele in care alesi ai lui Dumnezeu au urcat pe munte sa se intalneasca, cum a fost Moise: nu a putut sa-L vada pe Dumnezeu si s-a descaltat pentru ca sa calce pe un loc sfant. Iata ca noua ni se ofera posibilitatea ca prin implinirea poruncilor si, mai ales, prin primirea Sfintelor Taine sa parcurgem un drum impreuna cu Hristos pe calea desavarsirii. Noi ne impartasim cu Trupul si Sangele Mantuitorului Iisus Hristos, devenind purtatori de Hristos. Este sansa cea mare pe care ne-o ofera Hristos chemandu-ne la Masa Imparatiei.’

De asemenea, Inalt Prea Sfintitul Parinte Mitropolit Laurentiu a scos in evidenta criteriile dupa care este ales un sfant: ‘Biserica recunoaste si este obligata sa cerceteze si sa treaca in lista Sfintilor pe cei pe care Dumnezeu i-a randuit in lumea aceasta sa-si lase urma lor. Dumneavoastra, comunitatea credinciosilor sunteti primii, impreuna cu noi, ierarhia, care puteti sesiza, pastra cinstirea deosebita si faptele alese ale inaintasilor prin cinstire, prin cultul pe care il aducem lor chiar inainte de a fi canonizati. Iata cum procedeaza Comisia de canonizare a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, comisie care primeste aceste sesizari, precum si o lista in care sunt inscrise personalitatile care au posibilitatea sa fie trecute in randul Sfintilor. In lista aceasta de asteptare s-a aflat si Mitropolitul Varlaam al Moldovei. Criteriile pe care le urmareste Comisia in cercetarea unui caz sau altul sunt conditii extraordinare care tin de viata sfanta. Intai de toate nu poate fi trecuta in randul Sfintilor o persoana care nu a avut o viata sfanta; sfintenia vietii este prima conditie. A doua conditie, asemenea sfinteniei vietii, este ortodoxia credintei. Prin sfintenia vietii au fost trecuti in randul Sfintilor foarte multi asceti, parinti ai nostri, duhovnici mari, oameni care, apropiindu-se de Dumnezeu, au fost inzestrati de Dumnezeu inca din viata lor cu darul facerii de minuni. Noi am crede ca sfantul este numai acela care a facut multe minuni, mai ales minuni provocate asa public pentru ca lumea sa se impresioneze. Minunile sunt lucrari tainice pe care Dumnezeu le trimite in viata noastra si noi trebuie sa avem ochi pentru a descoperi si a intelege o minune din viata noastra, pentru ca altfel o numesti un fapt oarecare sau o fapta extraordionara. Cea mai mare minune pe care Dumnezeu o savarseste cu noi este minunea ca ne mentine in viata desi suntem pacatosi, ne da viata, ne da sanatate, dar, mai ales, ne ajuta atunci cand noi strigam in rugaciune, alergam catre biserica si ne apropiem de alesii lui Dumnezeu, de cei care traiesc in lume. Sa stiti ca am fi impresionati daca am putea sa-i cunoastem pe cati dintre semenii nostri Dumnezeu i-a chemat, i-a ales si i-a ajutat sa ajunga pe trepte inalte ale desavarsirii. Suntem bucurosi sa stim ca darul acesta lucreaza si acum. Mai sunt si alte criterii care sunt de luat in seama pe langa faptele minunate: apararea dreptei credintei nu numai prin rugaciune, ci si prin scrieri, prin predica si prin cuvant, in asa fel incat turma lui Hristos sa mearga pe calea cea dreapta. O simpla greseala aparent pentru unii poate sa fie o mare erezie si o mare scapare de la dreapta credinta.’

Dupa oficierea Sfintei Liturghii a luat cuvantul Inalt Prea Sfintitul Daniel – Mitropolitul Moldovei si Bucovinei si Loctiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane care s-a referit mai intai la stabilirea datei de 30 august pentru pomenirea Sfantului Ierarh Varlaam – Mitropolitul Moldovei: ‘In mod minunat, data aceasta de pomenire s-a fixat prin canonizarea Sfantului Ierarh Varlaam ziua de 30 august pentru ca sa fie al doilea ocrotitor al Manastirii Secu, dupa Sfantul Ioan Botezatorul – Inainte Mergatorul Domnului. Sfantul Prooroc Ioan Botezatorul, cu toata puterea sa spirituala, a ocrotit si ocroteste aceasta manastire, mai ales chemandu-i pe toti monahii si pe toti credinciosii la pocainta deoarece usile pocaintei sunt Usile Imparatiei Cerurilor. Sfantul Varlaam, pe langa rugaciune si pocainta, ne arata cat de mare si cat de necesara este misiunea Bisericii in lume, apararea dreptei credinte si promovarea ei prin mijloacele acestea ale cuvantului, nu numai vorbit, ci si scris. Faptul ca Sfantul Varlaam este pentru noi acum un rugator recunoscut in Ceruri ne intareste si mai mult in lupta noastra duhovniceasca de pastrare a credintei ortodoxe, in stradania noastra de a vietui potrivit poruncii Mantuitorului nostru Iisus Hristos: iubirea fata de Dumnezeu aratata in rugaciune si iubirea fata de semenii nostri aratata in fapte bune. Aici, in data aceasta de 30 august am facut pomenirea Sfantului Ierarh Varlaam, dar si a trei patriarhi ai Constantinopolului: Alexandru, Ioan si Pavel cel Nou. Sfantul Varlaam a fost candidat la Patriarhia Ecumenica de Constantinopol si a fost al treilea pe lista. Iata ca intamplarea, care de fapt nu-i intamplare, ci este o lucrare a lui Dumnezeu, face ca el sa fie pomenit impreuna cu trei patriarhi sfinti ai Constantinopolului. Cu alte cuvinte, s-a intalnit cu ei in Ceruri si se roaga impreuna cu ei in Ceruri atat pentru Patriarhia Ecumenica de care a depins atunci cand era pastor in Moldova, cat si pentru neamul romanesc, pentru toata semintia romaneasca, pentru toata natiunea romana de pretutindeni. Deci, este o lucrare a lui Dumnezeu cum sfintii se aduna in cete: in cete de ierarhi, in cete de martiri, in cete de cuviosi si cuvioase, in cete de imparati si regi, de domnitori si voievozi binecredinciosi, si in cete de simpli marturisitori ai credintei prin evlavia si sfintenia vietii lor.’

Inalt Prea Sfintitul Parinte Mitropolit Daniel a evidentiat apoi virtutile Sfantului Ierarh Varlaam – Mitropolitul Moldovei si a adresat cateva indemnuri credinciosilor pornind de la exemplu de credinta al acestui sfant: ‘Sfantul Varlaam este un sfant al neamului romanesc care a aratat ca Evanghelia sfinteste Cultura, ca de fapt Cultul este pentru noi radacina Culturii noastre si ca acolo unde Evanghelia rodeste si sfinteste viata omului, si cultura ca vesmant al demnitatii unui popor se sfinteste. Intr-o vreme de secularizare cand Cultura crestina in Europa este amenintata cu inlocuirea unor subculturi de tip neopagan, este foarte important sa rugam pe Sfantul Varlaam ca sa fie ocrotitorul nostru al tuturor credinciosilor, dar si al tuturor oamenilor de Cultura crestina, pentru ca o cultura inspirata de Evanghelie, luminata de Evanghelie, devine un mijloc misionar deosebit. Cultura crestina devine spatiul cresterii noastre in demnitate. De aceea, sarbatoarea Sfantului Varlaam este nu numai o sarbatoare a evlaviei noastre ortodoxe romanesti, ci si o sarbatoare a demnitatii noastre romanesti pe plan cultural, national si european. Deci, Sfantul Varlaam ne cheama sa fim marturisitori ai credintei crestine oriunde ne-am afla, nu numai aici in tara, ci pretutindeni in lume. Si mai ales, el cere si in acelasi timp ajuta celor care marturisesc credinta crestina intr-o lume secularizata. O multime de profesori, o multime de cercetatori, o multime de oameni de stiinta si o multime de tineri merg foarte adesea in Occident unde se intalnesc cu alti oameni de Cultura, de Stiinta. Este necesar sa nu transformam credinta intr-o afacere privata doar de familie, ci trebuie ca noi toti sa marturisim credinta in public si oriunde ne aflam la munca sau la studii in tara sau in strainatate. Atunci suntem cu adevarat prieteni ai Sfantului Ierarh Varlaam, om al credintei ortodoxe si promotor al culturii crestine. Cea mai mare virtute a sa este cea dintai si permanenta virtute, anume rugaciunea. A inceput aici ca rugator pentru pacatele lui si ale semenilor, pentru ca un monah nu se roaga doar pentru sine, ci se roaga si pentru toti cei care au nevoie de rugaciune. De aceea, se si spune la Slujba calugariei: Sa te mantuiesti in Domnul si sa te rogi pentru noi!. Iar monahii au fost numiti rugatorii neamului. Ei se roaga pentru toata Biserica, si pentru cei care stiu si pentru cei care nu stiu sa se roage, si pentru cei care pot si pentru cei care nu pot sa se roage. Ca rod al rugaciunii si ca indemn la rugaciune, el a tradus aici Scara Sfantului Ioan Scararul pe la anul 1608 sau 1613, in orice caz inainte de 1618. Iata se implinesc aproape 400 de ani de cand a fost tradusa Scara Sfantului Ioan Scararul care ne indeamna la rugaciune, la curatie, la sfintirea vietii noastre prin intalnirea cu Dumnezeu Cel Unul Sfant. Au trecut aproape 400 de ani de cand el a intrat in Manastirea Secu ca nevoitor si rugator. Iata acum, in aceeasi manastire unde a inceput viata de rugaciune ca monah este proclamat sfant rugator in Ceruri. Cand a intrat aici era rugator pe Pamant, acum l-am cinstit ca rugator in Ceruri, ceea ce inseamna ca cine s-a rugat mult in timpul vietii pamantesti, nu va inceta niciodata sa se roage in viata cereasca impreuna cu Sfintii Apostoli, cu Sfintii Prooroci, cu Sfintii Martiri despre care vorbeste cartea Apocalipsei ca se afla in fata Tronului Mielului si ridica tamaie binemirositoare spre slava Tronului Prea Sfintei Treimi care sunt rugaciunile Sfintilor.’

Parintele Arhimandrit Timotei Aioanei – Exarh cultural al Arhiepiscopiei Iasilor a dat citire listei cu persoanele care au primit din partea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei ‘Diploma de onoare Stefan cel Mare si Sfant’ pentru sprijinul oferit la buna organizare a evenimentelor prilejuite de proclamarea solemna a canonizarii Sfantului Ierarh Varlaam – Mitropolitul Moldovei: ‘Diploma de onoare Stefan cel Mare si Sfant se acorda domnului Vlad Marcoci – presedintele Consiliului Judetean Neamt, domnului Decebal Arnautu – primarul orasului Tg. Neamt, domnului Dumitru Pantaze – viceprimarul municipiului Pascani, doamnei Maria Petrariu – primarul comunei Vanatori, judetul Neamt, Prea Cucernicului Preot Ioan Dogariu – protopop al Protopopiatului Tg. Neamt, domnului director Nicolae Andone din Tg. Neamt, domnului Vasile Vasile de la Monetaria Statului din Bucuresti, domnului Grigore Craciunescu – deputat din Pascani si domnului Mihail Dumitrascu de la Societatea KAON din Pascani, pentru merite deosebite in pastrarea credintei si promovarea culturii crestine si pentru ajutorul deosebit oferit Manastirii Secu. Semneaza Daniel – Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, anul mantuirii 2007, luna august, ziua 30.’

Inalt Prea Sfintitul Daniel – Mitropolitul Moldovei si Bucovinei si Loctiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane a multumit de asemenea slujitorilor de la Centrul eparhial Iasi pentru organizarea evenimentelor prilejuite de proclamarea solemna a canonizarii Sfantului Ierarh Varlaam si reprezentantilor institutiilor care au asigurat buna derulare a evenimentelor. Nu in ultimul rand, Inalt Prea Sfintitul Parinte Mitropolit Daniel a multumit ierarhilor care au slujit si astazi la Manastirea Secu: ‘Multumim si tuturor celor care de la Centrul Eparhial Iasi au ajutat aici in mod deosebit: Parintele Lect.dr. Mihai Vizitiu, parintii din Permanenta Consiliului Eparhial Iasi, Parintelui Arhidiacon Stefan Ababei, precum si celorlalti care ne-au ajutat in mod deosebit. Nu putem uita aici Jandarmeria care a asigurat ordinea si linistea incat noi am putut sa ne rugam cum se cuvine. In mod deosebit de calduros dorim sa multumim Inalt Prea Sfintitilor si Prea Sfintitilor Mitropoliti, Arhiepiscopi, Episcopi, Episcopi vicari si Arhierei vicari care au ramas si astazi la Manastirea Secu si au slujit impreuna cu noi intru cinstirea Sfantului Ierarh Varlaam – Mitropolitul Moldovei, recent proclamat sfant.’.

In cuvantul sau, Inalt Prea Sfintitul Parinte Mitropolit Daniel a mentionat apoi si alti cuviosi parinti din zona Neamtului care urmeaza sa fie propusi pentru canonizare: ‘In zona Neamtului avem vreo sase sau sapte cuviosi care urmeaza sa fie canonizati pentru ca se aflau in lista Sfantului Mitropolit Varlaam in cartea Viata si petrecerea Sfintilor. Daca a fost canonizat autorul listei, urmeaza si cei din lista. Singurul din lista care a fost canonizat este Sfantul Daniil Sihastrul, iar ceilalti urmeaza. In randul sfintilor, din zona, avem de trecut pe Cuviosul Iosif de la Varatec, Cuviosul Rafail de la Agapia, cuviosi de la Bisericani si de la Pangarati, o intreaga pleiada de sfinti isihasti care fac toti impreuna ca zona aceasta nemteana sa fie un fel de Athos romanesc. De la Muntele Ceahlau si pana la Muntele Sihlei unde s-a nevoit Sfanta Cuvioasa Teodora, toata zona aceasta este plina de oseminte ale sfintilor cunoscuti si necunoscuti, dar cunoscuti insa de Dumnezeu. Noi dorim ca in numele tuturor sa fie evidentiati cei mai cunoscuti.’

A luat apoi cuvantul Parintele Vichentie Amariei – staretul Manastirii Secu, care a vorbit despre importanta evenimentelor derulate ieri si astazi la acest sfant lacas nemtean: ‘Cuvintele se dovedesc a fi neputincioase pentru a putea zugravi marea bucurie pe care Manastirea Secu si intreaga Ortodoxie romaneasca o traiesc in aceste zile pe care le simtim ca pe un moment pascal, un moment de o deosebita inaltare duhovniceasca. Dar pentru a nu ne arata nerecunoscatori, incercam sa zicem si noi impreuna cu psalmistul David: Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Sai!. Dumnezeu este minunat si mare si pentru faptul ca a dat putere oamenilor sa se ridice prin rugaciune si nevointa pe inalte trepte de sfintenie si sa avem printre noi pe sfinti asa cum iata il avem astazi pe Sfantul Ierarh Varlaam, stralucitul carturar si marele Mitropolit al Moldovei, un deosebit odor printre multele nestemate pe care le are manastirea noastra, care acum, cand multi se dezbina, a reusit sa ne uneasca in duh de rugaciune si de evlavie spre a inalta imn de multumire Bunului Dumnezeu. De aceea, ne indreptam pios gandul spre Ceruri pentru a multumi Dumnezeului Slavei pentru binecuvantarea si ajutorul pe care ni l-a dat spre a ajunge si a trai aceste momente. Multumim si Inalt Prea Sfintitului Parinte Mitropolit Daniel sub a carui binecuvantare si indrumare s-a desfasurat intreaga activitate de pregatire a acestui deosebit eveniment. Pentru a nu gresi prin uitare vreunuia din cei care au ajutat, le multumim tuturor celor care spiritual sau material, cu mult sau putin, de aproape sau de departe, ne-au sprijinit. Multumim si tuturor credinciosilor care au participat impreuna cu noi la acest deosebit eveniment, fara de care slujbele nu ar avea sensul deplin. Rugam pe Dumnezeu, pe Maica Domnului, pe Sfantul Ioan Botezatorul – patronul si ocrotitorul manastirii noastre si, incepand de astazi, si pe noul nostru ocrotitor, pe Sfantul Ierarh Varlaam si pe toti sfintii sa ne ajute sa-i cinstim cum se cuvine si sa le urmam invatatura si pilda vietii.’

In final, Inalt Prea Sfintitul Daniel – Mitropolitul Moldovei si Bucovinei si Loctiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane a felicitat si intreaga obste a Manastirii Secu pentru pregatirile facute la acest lacas in vederea derularii proclamarii canonizarii Sfantului Ierarh Varlaam – Mitropolitul Moldovei.

Comentarii Facebook


Știri recente