Sf. Ier. Iacob Mărturisitorul; Sf. Cuv. Serapion (Duminica Ortodoxiei)

Duminica Ortodoxiei

Duminica Ortodoxiei sau Duminica biruinței Ortodoxiei este sărbătorită în prima duminică a Postului Mare. Instituită în secolul al IX-lea, această sărbătoare este închinată biruinței dreptei credințe asupra celor care nu cinsteau icoanele și asupra tuturor ereziilor.

Cultul icoanelor a luat un avânt deosebit odată cu pacea Bisericii decretată de Sfântul Împărat Constantin cel Mare și s-a dezvoltat organic timp de aproape patru secole. La începutul sec. VIII, în anul 726, împăratul bizantin Leon III Isaurul a poruncit ca icoanele să fie îndepărtate din biserici și a interzis cinstirea acestora.

O dură prigoană împotriva sfintelor icoane și a celor ce le cinsteau cu evlavie a fost dezlănțuită de fiul acestuia Constantin V Copronimul, care a convocat un mare Sinod la Hieria (în Asia Mică, în 754), ce a formulat în chip limpede doctrina ereziei iconoclaste: icoanele erau identificate cu idolii, iar cinstirea icoanei lui Hristos era considerată o greșeală de natură hristologică (dogmatică).

Erezia a continuat, într-o a doua fază, după anul 815, fiind biruită deplin abia odată cu moartea ultimului împărat persecutor Teofil, triumful Ortodoxiei fiind proclamat în mod solemn pe 11 martie 843, în prima Duminică a Postului Mare, prăznuită de atunci și până astăzi ca Duminica Ortodoxiei.

Definiția dogmatică a Sinodului al VII-lea Ecumenic

În Biserica Ortodoxă sunt recunoscute șapte sinoade ecumenice, iar cel de-al șaptelea este chiar cel care a fixat cinstirea icoanelor. El reprezintă un fel de împlinire a istoriei dogmelor, pentru că este ultimul sinod ecumenic și are această valoare de regulă absolută în ceea ce privește credința.

La 3 octombrie 787, în ședința a VII-a a Sinodului al VII-lea Ecumenic de la Niceea, s-a citit definiția dogmatică:

„Noi păstrăm toate predaniile, scrise sau orale, printre care și cea referitoare la sfintele icoane care stă în armonie cu vestirea Evangheliei, căci Logosul divin S-a întrupat în realitate și nu în aparență. Urmând calea împărătească, învățăturile inspirate de Dumnezeu ale Sfinților Părinților noștri și predaniile Bisericii universale, în care sălășluiește Sfântul Duh, mărturisim cu toată convingerea și claritatea că, precum semnul sfintei și de viață făcătoarei Cruci, tot așa și sfintele icoane demne de cinstire să fie pictate sau lucrate în mozaic sau din alt material și să fie așezate în sfintele biserici ale lui Dumnezeu, pe sfintele vase, veșminte, ca fresce sau icoane portabile, în case sau la răspântii, fie că este icoana dumnezeiescului nostru Stăpân și Mântuitor Iisus Hristos, fie că sunt icoanele neprihănitei Stăpânei noastre, ale Sfintei Maicii Sale, ale sfinților îngeri, ale tuturor sfinților și drepților (…) căci, cu cât sunt mai des contemplate ca reprezentări biblice, cu atât mai mult este îndreptat credinciosul să-și amintească de prototip, să-i urmeze exemplul, să-i acorde cucernică venerare prin manifestări pioase, fără a fi aceasta înțeleasă ca adorare, care se cuvine numai lui Dumnezeu, căci acea venerare adusă semnului sfintei și de viață făcătoarei Sfintei Evanghelii și altor sfinte obiecte, adică prin tămâiere, aprindere de lumânări și candele, cum ne învață vechea predanie, căci cinstea adusă icoanei se ridică la cel reprezentat în ea. Cine cinstește icoana cinstește persoana zugrăvită pe ea.”

La 4 martie 843, sinodul convocat la Constantinopol de patriarhul Metodie în timpul împărătesei Teodora condamna cele două sinoade iconoclaste de la Hieria (754) și Constantinopol (815), confirma hotărârile celor șapte Sinoade Ecumenice și aproba cultul icoanelor în Biserică.

La 11 martie, în prima duminică a Postului Mare din anul 843, Metodie a fost întronizat patriarh al Constantinopolului, în prezența împărătesei Teodora și a fiului ei minor, Mihail al III-lea, iar deciziile sinodului din 4 martie au fost proclamate în mod solemn. Este momentul când se instituie Duminica Ortodoxiei, ziua restabilirii cultului icoanelor.

Sf. Ier. Iacob Mărturisitorul

Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul s-a retras în sihăstrie încă de când era tânăr și intrând în monahism, trăia în rugăciune și postire.

A fost hirotonit episcop, iar în timpul iconoclasmului a fost obligat să se retragă din scaun episcopal, deoarece s-a împotrivit iconoclasmului, fiind întemnițat de nenumărate ori.

Tropar

Glasul 4

Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Iacob, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

În cele din urmă a trecut la Domnul după multe suferințe pe care le-a îndurat.

Cuv. Serapion

A fost numit episcop de Thmuis în Egiptul de Jos. Fusese discipol al Sfântului Antonie cel Mare (17 ianuarie), iar mai târziu a scris O Scrisoare despre moartea Sfântului Antonie. De asemenea, a fost prieten și susținător al Sfântului Atanasie din Alexandria (18 ianuarie și 2 mai). La sfârșitul secolului al XIX-lea a fost descoperită o colecție de texte liturgice atribuite Sfântului Serapion.

Sfântul Serapion a trăit în Egipt în secolul al IV-lea. El este cunoscut sub numele de „sindonitul”, deoarece purta doar haine de in aspru (sindona). Din vremea tinereții sale a trăit ca păsările cerului (Matei 6:26). Nu avea adăpost și, timp de câteva zile, nu mânca mâncare, pentru că nu avea bani să cumpere pâine.

Când a văzut un cerșetor care tremura de frig, i-a dat sindonul și a rămas pe jumătate gol. El s-a dovedit a fi un prim exemplu de filantropie și milă, distribuindu-și propriile bogății și orice i-au dat vizitatorii săi credincioși săracilor. Apoi s-a călugărit și a locuit în Pustia Sketis. El a fost dedicat răspândirii Cuvântului lui Dumnezeu în multe moduri diferite.

Odată, a căzut în mâinile unui tâlhar și, prin puterea sa de convingere, a reușit să-l întoarcă și l-a făcut pe acest tâlhar slujitor al lui Dumnezeu. Areușit să-l convertească și pe ereticul maniheu Lakedaimon la ortodoxie.

Un anumit filosof grec, care dorea să testeze onestitatea călugărului, i-a dat o monedă de aur și a început să-l urmărească. Sfântul s-a dus la un negustor de pâine, a luat o pâine și i-a dat comerciantului moneda de aur, plecând fără nicio idee despre valoarea ei.

Sfântul Serapion i-a călăuzit pe mulți pe calea mântuirii. Odată, s-a dat rob unui actor grec care dorea să se convertească la Hristos. Actorul a fost uimit de viața lui sfântă și s-a botezat cu toată casa sa. El l-a implorat pe Sfântul Serapion să rămână cu el, nu ca sclav, ci ca îndrumător și prieten. Călugărul a plecat, însă, fără să ia banii care i-au fost oferiți.

Plecând spre Roma, Sfântul Serapion s-a urcat într-o corabie, dar nu a plătit nimic marinarilor pentru trecerea sa. Au început să-i reproșeze acest lucru, dar când au văzut că Bătrânul nu a mâncat nimic timp de cinci zile, au început să-l hrănească în numele Domnului și, prin urmare, au împlinit porunca iubirii de semeni.

În cele din urmă s-a întors în iubitul său deșert, unde a petrecut cu pace până la bătrâneți înaintate, în anul 370, fiind pildă pentru toți călugării.

Comentarii Facebook


Știri recente