Sf. Ier. Grigorie Luminătorul, arhiepiscopul Armeniei; Sf. Mc. Ripsimia și Gaiani

Sf. Ier. Grigorie Luminătorul, arhiepiscopul Armeniei

Sfântul Grigorie s-a născut în Armenia Mare, pe la anul 257, într-o familie înrudită cu dinastia imperială a Arsacizilor. Dar, din pricina tulburărilor din acea vreme, părinții săi au fost uciși, iar el, copil fiind, a găsit scăpare în Cezareea Capadociei şi a fost crescut în credinţa creştină, în care s-a botezat.

Mai târziu s-a căsătorit cu o creștină pe nume Miriam, de asemenea de neam armean, cu care a avut doi copii: Vartanes și Aristakes. Crescându-și copiii în dreapta credință, Grigorie și soția lui s-au hotărât să devină monahi, apoi Sfântul Grigorie, desăvârşindu-se în cuvântul mântuirii, s-a aprins de marea dorinţă de a merge să binevestească Evanghelia în ţara sa, la neamul armenilor. Dumnezeu a întărit cu minuni cuvântul şi viaţa Sfântului Grigorie, slujitorul Său.

Însă multe chinuri a îndurat din partea păgânilor şi, mai ales, din partea regelui Tiridate al III-lea (283-330), care jertfea idolilor şi nu putea suferi credinţa în Hristos a Sfântului. De aceea, pe Sfântul Grigorie l-a aruncat într-o groapă adâncă în care erau animale sălbatice și târâtoare veninoase, unde a stat vreme de 14 ani, fiind hrănit în ascuns de o bătrână milostivă.

Tot atunci au pătimit Sfintele fecioare Ripsimia și Gaiani, precum și 70 de bărbaţi creştini şi 32 de femei, primind cununa muceniciei.

După o vreme, însă, regele Tiridate s-a îmbolnăvit greu și a fost chemat Sfântul Grigorie să-l vindece, ceea ce s-a și întâmplat. Văzând minunea, Tiridates a înțeles puterea lui Hristos, a crezut și a primit botezul, în anul 301. Ca urmare, toată Armenia a venit la credinţa creştină, poporul sfărâmând capiştile idoleşti şi zidind biserici, devenind astfel primul popor din lume creștinat în întregime.

Atunci Sfântul Grigorie a fost trimis la fericitul Leontie, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, de care a fost hirotonit episcop în anul 302, ajungând cel dintâi arhipăstor al armenilor. Apoi, hirotonind preoți, Sfântul Grigorie a botezat tot poporul, până la cel din urmă sătean.

Iar regele Tiridate a întemeiat multe mănăstiri, în care înflorea viețuirea cea după Evanghelie. Tot Sfântul Grigorie a purtat flacăra credinţei la multe alte popoare de pe lângă Marea Caspică şi în Caucaz.

Și-a pregătit pentru preoție pe fiul său Aristakes, care i-a și urmat ca arhiepiscop, dar și pe nepotul său, numit tot Grigorie, fiul lui Vartanes, care, predicând Evanghelia popoarelor din Caucaz, a fost ucis de păgâni, primind cununa muceniciei.

Sfântul Grigorie a păstorit Biserica Armeniei 31 de ani. Numele lui apare și la Sinodul I Ecumenic (325), semnând al treizeci şi şaselea pe lista Sfinților Părinţi de la Niceea. Se spune că el a avut iniţiativa înfiinţării alfabetului armenesc, desăvârșit de învățatul Mesrop, şi că a tălmăcit şi Biblia în limba armenilor.

În ultima parte a vieții sale, Sfântul se ruga vreme îndelungată în singurătate şi prin munţi. Astfel, foarte multe şi preaslăvite minuni făcând, şi ajuns la adânci bătrâneţi, cu pace s-a mutat către Domnul, pe la anul 331.

În timpul împăratului Zenon (474-491) au fost aflate moaştele Sfântului. Acum mâna sa dreaptă se află în Armenia, capul și mâna stângă la Marea Lavră din Muntele Athos, iar altă parte a moaștelor sale în Italia, la Napoli. De asemenea, părți din moaștele sale se află și în alte sfinte lăcașuri din lumea creștină.

Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.

Tropar glas 4

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.


Sfintele Mucenițe Ripsimia și Gaiani

Sfintele Mucenițe Ripsimia și Gaiani († 302) au pătimit în Armenia în timpul împăratului Dioclețian și a regelui Tiridat.

Sfintele Mucenițe Ripsimia și Gaiani au pătimit împreună cu alte treizeci și două cuvioase mucenițe, femei și fecioare.

Aceste două sfinte femei erau de neam mare și au trăit pe vremea împărăției lui Dioclețian, fiind fecioare prea încuviințate cu frumusețea și călugărițe.

Deci pentru că n-a voit Ripsimia a se însoți cu împăratul, a fugit și s-a dus împreună cu Gaiani în părțile Armeniei. Și aflând aceasta Tiridat, domnitorul laturilor acelora, a trimis și au adus-o și a silit-o la nelegiuită împreunare. Dar cu puterea lui Hristos nu a biruit-o pe ea, iar el nedobândindu-și dorința, zăcea ca un mort.

Atunci ea a fugit, dar ostașii împăratului, gonind-o și prinzând-o, mai întâi i-au rupt hainele, apoi legându-i mâinile la spate, i-au tăiat limba, trupul i l-au ars și i-au scos ochii. Așa și-a dat fericitul său suflet.

Au fost uciși încă împreună cu ea 70 de bărbați creștini și 32 de femei. Iar viteaza Gaiani a fost străpunsă prin gât și după aceea au suflat în ea ca într-o bășică și fiind despuiată de pielea trupului până la sâni, a fost zdrobită cu pietre și i s-a tăiat capul.

Comentarii Facebook


Știri recente