Sf. Iachint cinstit la Curtea de Argeș

Biserica Domnească din municipiul Curtea de Argeș și-a sărbătorit duminică, 28 octombrie 2012, cel de-al doilea hram, închinat Sfântului mitropolit Iachint de Vicina.

Pentru a treia oară de la proclamarea locală a canonizării, credincioșii argeșeni au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună Preasfințitul Macarie al Europei de Nord și Preasfințitul Siluan al Ungariei, după cum ne informează eparhiaargesului.ro

Lângă cei trei ierarhi a fost prezent un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția sa a amintit de istoria începuturilor scaunului mitropolitan de la Curtea de Argeș și de bogata activitate desfășurată de mitropolitul Iachint în organizarea vieții bisericești din Țara Românească, mulțumind totodată celor doi ierarhi prezenți în municipiul Curtea de Argeș la această mare sărbătoare.

Comentarii Facebook


Știri recente