Sf. doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, cei din Asia; Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr)

Sfinţii Cosma şi Damian

Sfinţii Cosma şi Damian erau fraţi, de neam din Asia. Tatăl lor era păgân, iar mama creştină, pe anume Teodotia. Aceasta, după moartea soțului ei, a trăit în văduvie, având libertate deplină şi închinându-şi toată viaţa lui Dumnezeu.

Aşa îi învăţa şi pe iubiţii ei fii, Cosma şi Damian. I-a hrănit cu bună învăţătură, în credinţa creştinească şi cu dulceaţa dumnezeieştii Scripturi, povăţuindu-i spre toată fapta bună.

Iar ei, crescând în legea Domnului şi deprinzând viață curată s-au făcut ca doi luminători, strălucind în lume cu faptele lor bune. Pentru aceasta au primit de la Dumnezeu darul tămăduirilor, oferind sănătate sufletelor şi trupurilor, vindecând tot felul de boli şi alungând duhurile rele.

Nu ajutau doar oamenilor, ci şi animalelor şi nu primeau nimic pentru aceasta de la nimeni. Pe toate le făceau nu pentru avere, ci din dragoste față de Dumnezeu și de aproapele.

Astfel, petrecându-și viaţa lor cu bună credinţă, au plecat la cele veșnice în pace.

Troparul, Glas 8:
Sfinţilor cei fără de arginţi şi de minuni făcători, cercetaţi neputinţele noastre; în dar aţi luat, în dar daţi-ne nouă.

Duminica a 22-a după Rusalii

Textul evanghelic din Duminica a 22-a după Rusalii prezintă pilda Bogatului Nemilostiv și a săracului Lazăr:

Textul evanghelic: Luca 16:19-31
Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră și în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porții lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar și câinii venind, lingeau bubele lui.
Și a murit săracul și a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit și bogatul și a fost înmormântat.
Și, în iad, ridicându-și ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam și pe Lazăr în sânul lui. Și el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ți milă de mine și trimite pe Lazăr să-și ude vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie! Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ți aminte că tu ai primit cele bune ale tale în viața ta, iar Lazăr, asemenea, pe cele rele; și acum aici el se mângâie, iar tu te chinuiești. Și, peste toate acestea, între noi și voi s-a întărit prăpastie mare, ca aceia care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi.
Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiți în casa tatălui meu, căci am cinci frați, să le spună lor acestea, ca să nu vină și ei în acest loc de chin. Și i-a zis Avraam: Au pe Moise și pe proroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraame, ci, dacă cineva dintre morți se va duce la ei, se vor pocăi. Și i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise și de proroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morți.

În predicile referitoare la această parabolă, Patriarhul Daniel a evidențiat faptul că „Văpaia focului din iad este mustrarea conștiinței pentru binele pe care omul ar fi putut să îl facă și nu l-a făcut, este regretul veșnic că nu a răspuns iubirii lui Dumnezeu”.

„După moartea trupului, sufletul omului își amintește de faptele săvârșite pe pământ și simte starea spirituală în care se află, fie fericire în comuniunea sfinților, în sânul lui Avraam, fie nefericire, și mustrare de conștiință în singurătatea iadului”.

„Focul nematerial al iadului este durerea vidului spiritual din sufletul omului nemilostiv, adică insensibil și inuman”, atrage atenția Preafericirea Sa.

Comentarii Facebook


Știri recente