Sf. Cuv. Mc. Evdochia; Sf. Cuv. Domnina

1. Sfânta Cuvioasă Muceniță Evdochia (sec. II) – A trăit în timpul împăratului Traian (98-117) și ducea în orașul Iliopolis din Siria o viață de desfrâu și păcat din care își agonisise o avere destul de mare. Într-o seară a ajuns în Iliopolis monahul Gherman care fusese la Ierusalim pentru a se închina și se afla în drum spre mănăstirea sa. A fost primit de un creștin a cărui casă era lângă cea a Evdochiei.

Peste noapte, Evdochia auzind rugăciunile monahului, dimineața l-a rugat cu stăruință să vină la ea pentru a discuta. Monahul Gherman a reușit să o convingă de adevărurile credinței creștine. După îndemnul Cuviosului Gherman, Evdochia a stat închisă în rugăciuni, o săptămână întreagă. Apoi, a chemat preotul bisericii din Iliopolis să o lumineze și mai mult în dreapta credință. După aceasta a mai stat Evdochia alte șapte zile în casă, rugându-se. În ultima noapte a visat că se urca spre cer împreună cu un tânăr în haine albe ca lumina.

Pe la jumătatea înălțimii s-a repezit asupra ei o creatură cu chip întunecat care vroia să o smulgă din mâna celui luminat. Evdochia s-a trezit înspăimântată și s-a închinat, deși nu era creștină încă. Înainte de plecare, Gherman a îndemnat-o să se boteze, lucru care s-a și întâmplat, Evdochia primind sfântul botez prin mâinile episcopului Teodot.

În continuare, ea a eliberat slujitorii pe care îi avea în casă și a împărțit averea sa, iar casa și alte bunurile le-a lăsat preotului din oraș, retrăgându-se într-o mănăstire, nu de parte de cea monahului Gherman. După 13 luni a murit maica Haritinia, stareța acelei mănăstiri, iar soborul mănăstirii a ales-o pe Evdochia stareță în locul ei.

Uneltirile diavolului nu au întârziat să apără. Astfel, mai mulți tineri care o cunoscuseră pe Evdochia pe când aceasta se afla în păcat, aflând locul unde s-a retras, au pârât-o că a luat cu ea aurul cuvenit vistieriei împărătești și că a necinstit pe zei îmbrățișând credința în Mântuitorul Iisus Hristos. Dumnezeu i-a dat însă Evdochiei puterea să stea cu bărbăție în fața judecătorilor și să-i încredințeze de darului Domnului nostru Iisus Hristos prin multe minuni.

Aurelian, primul judecător, s-a creștinat cu soția și cu fiul lui și făcându-se diacon a ajuns episcop în locul lui Teodot. Chelasia, soția lui, a intrat în mănăstirea Evdochiei, deși era urmărită de Diogen, al doilea judecător. Toată mânia lui Diogen s-a răsfrânt asupra stareței Evdochia care a suferit cu multă răbdare supliciile la care a fost supusă mărturisind pe Iisus Hristos.

În timpul chinurilor, Diogen orbise, însă Evdochia l-a vindecat. Pentru aceasta, Diogen s-a botezat. Al treilea judecător, Vincentiu, auzind cele întâmplate și cum cei doi judecători dinainte de el au primit botezul, nu a mai chemat-o la judecată, ci a trimis direct ostașii în mănăstire să îi taie capul, primind astfel cununa muceniciei.

2. Cuvioasa Domnina – S-a născut din părinți binecredincioși și bogați, fiind originară din orașul Cir (aproape de Eufrat). Și-a făcut o colibă lângă grădina părintească unde petrecea în rugăciuni și postiri. Îmbrăcămintea ei a fost o haină din păr de cămilă, iar mâncarea ei a fost linte înmuiată în apă. Tot astăzi, Biserica Ortodoxă, sărbătorește pe pe Sfinții Mucenici Marcel și Anton.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente