Calendar Ortodox – 4 februarie

Sf. Cuv. Isidor Pelusiotul

Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul s-a născut în anul 360 în Alexandria Egiptului, din părinţi creştini, rude apropiate ale Arhiepiscopului Teofil al Alexandriei (383-412) şi ale Sf. Chiril (412-444), urmaşul acestuia. Având o situaţie financiară bună, părinţii l-au trimis pe tânărul Isidor la şcolile de filozofie şi teologie din Antiohia, tocmai când păstorea acolo ca preot Sfântul Ioan Gură de Aur.

Isidor i-a fost ucenic şi l-a avut ca pildă de trăire duhovnicească. Reîntors în Egipt, ar fi putut să aibă o slujbă deosebită, însă Isidor a renunţat la moştenirea primită de la părinţi şi a intrat în Mănăstirea Pilusiu din partea de răsărit a Deltei Nilului, nu departe de oraşul cu acelaşi nume.

De aceea şi Cuviosul Isidor este numit „pelusiotul”. Cuvântul grecesc „pilos” înseamnă mlaştină sau noroi şi, cum mănăstirea era poziţionată în delta fluviului Nil, într-o regiune mlăştinoasă, i s-a zis „Pilusiu”, adică „Mănăstirea din mlaştini”. În această mănăstire şi-a petrecut Isidor tot restul vieţii, sporind în rugăciune şi credinţă faţă de Dumnezeu.

Acolo s-a învrednicit de treapta preoţiei, ajungând şi stareţ. Împăratul Teodosie al II-lea (408-450) îl cinstea în mod deosebit pe Cuviosul Isidor. Acesta l-a sfătuit pe împărat să convoace Sinodul al III-lea Ecumenic la Efes, în anul 431, pentru apărarea dreptei credinţe creştine împotriva ereziei nestoriene.

De la Cuviosul Isidor au rămas 2090 de epistole pline de înţelepciune, sfaturi duhovniceşti şi ştiinţă teologică.

Astfel a povăţuit Cuviosul Isidor pe toţi până la adânci bătrâneţi, când s-a mutat cu pace la Domnul, în anul 436.

Tropar Glasul 8

Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Isidor, duhul tău.

Sf. Sfinţit Mc. Avramie

Sfântul Sfinţit Mucenic Avramie a trăit în secolul al IV-lea, fiind episcop în localitatea Arbela din Persia.

A fost prins de mai marele preoţilor păgâni şi obligat să se închine soarelui. Refuzând acest lucru, Episcopul Avramie a fost supus supliciilor şi dus în localitatea Telman, unde a primit moarte mucenicească prin sabie în anul 353.

Tropar Glasul 8

Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Avramie, duhul tău.