Duminica Mironosițelor; Sf. Cuv. Irodion de la Lainici; Sf. Mc. Timotei și soția sa, Mavra

Biserica Ortodoxă se află, astăzi, în Duminica a III-a după Paști, numită și Duminica Mironosițelor. În continuare, redăm Sinaxarul din Penticostar la această sărbătoare:

„În această zi, a treia Duminicii după Paști, prăznuim sărbătoarea Sfintelor femei Mironosițe. Facem încă și pomenirea Iui Iosif din Arimateea, care era ucenic în ascuns al Domnului, și a lui Nicodim ucenicul, care venise noaptea la Mântuitorul.

Dintre toți aceștia, femeile Mironosițe sunt martorii nemincinoși și cei dintâi ai învierii, iar Iosif și Nicodim, ai înmormântării: adică ai faptelor care sunt pentru credința noastră cele mai de seamă și cele mai cuprinzătoare.

Nicodim, pentru că nu avusese aceleași simțăminte cu iudeii, a fost dat afară îndată din sinagogă; iar Iosif, după îngroparea trupului Domnului, a fost aruncat de iudei într-o prăpastie, de unde a fost scos cu putere dum­nezeiască și a fost dus în Arimateea, care era locul său de naștere. Hristos, după ce a înviat, S-a arătat lui Iosif, care se afla în lanțuri, și l-a încredințat și mai mult despre taina învierii. Și cu toate că a suferit multe din partea iudeilor, nu a răbdat să treacă sub tăcere cele cu privire la taina învierii, ci a învățat cu îndrăzneală, pe toți, cele întâmplate. Se spune, astfel, că tot acest Nicodim, cel dintâi, ar fi făcut cunoscut, în scris, cu de-amănuntul, cele cu privire la Patimile lui Hristos și cele cu privire la înviere, ca unul care făcea parte din sinagogă, și care cunoștea cu de-amănuntul sfaturile și judecățile iudeilor, și, într-un singur cuvânt, toate. Și, din pricina aceasta, precum am zis, ca martori nemincinoși ai înmormântării, au fost așezați laolaltă cu femeile care au mărturisit învierea, după cea dintâi încredințare a Tomii; căci aceea s-a rân­duit mai înainte, ca una care a avut loc, după cum se știe, la opt zile.

Aceste femei au mărturisit cele dintâi învierea și au vestit-o Ucenicilor. Căci se cuvenea ca aceea, care căzuse mai întâi sub păcat și care moștenise blestemul, să vadă mai întâi învierea și să audă bucuria, ea însăși, care auzise mai întâi blestemul: „întru dureri vei naște fii”. Ele s-au numit Mironosițe, deoarece Iosif și Nicodim, îngropând, Vineri, prea în grabă, trupul Domnului, fiindcă Paștile băteau la ușă și era mare ziua acelei Sâmbete, ei, deși îl unseseră cu miruri, după obiceiul iudeilor, totuși nu făcuseră lucrul așa cum se cuvenea. Că ei puseseră numai aloc și smirnă, și înfășurându-L cu giulgiu, îl așezaseră în mormânt.

Pentru aceasta, femeile Mironosițe, având, ca niște ucenițe, dragoste fierbinte pentru Hristos, cumpărând miruri de mult preț, au venit noaptea la mormânt, atât de frica iudeilor, cât și din pricina obiceiului, ca să-L plângă și să-L ungă cu miresme în zorii zilei și să împlinească atunci, ceea ce nu se putuse face, din pricina grabei, la îngropare. Iar dacă au ajuns ele la mormânt, aleasă arătare au văzut: Doi îngeri strălucitori șezând înăuntrul mormântului și altul pe piatră. După aceea au văzut pe Hristos și î I s-au închinat. Magdalena, însă, luându-L drept grădinar, L-a întrebat unde a dus trupul lui Hristos.

Mironosițe au fost multe dar, Evangheliștii făcând amintire numai de cele mai însemnate, trecând cu vederea pe celelalte. Acestea erau: mai întâi de toate Maria Magdalena, din care Hristos alungase șapte demoni și care, după învierea Domnului, ducându-se la Roma, după cum se spune, a dat unei morți neașteptate pe Pilat și pe arhierei, istorisind cezarului Tiberiu cele făcute de aceia împotriva lui Hristos. Mai târziu ea a murit în Efes și a fost înmormântată de Ioan Teologul; iar sfintele ei moaște au fost aduse în Constantinopol de preaînțeleptul Leon.

A doua Mironosiță a fost Salomeea, fiica lui Iosif Logodnicul, care a avut soț pe Zevedei, din care s-au născut Ioan Evanghelistul și Iacov. Că Iosif a avut patru fii: Iacov, numit cel mic, Iosi, Simon și Iuda, și trei fiice: Estera, Tamara și Salomeea lui Zevedei. Astfel, când auzi vorbindu-se în Evanghelie de Maria, mama lui Iacov cei mic și a lui Iosi, să te gândești că aceea este Născătoarea de Dumnezeu; că Născătoarea de Dumnezeu se socotește maică a copiilor Iui Iosif. De aci se poate înțelege că Ioan Evan­ghelistul este nepot de soră al lui Hristos.

A treia dintre Mironosițe este Ioana, femeia lui Huza, care era ispravnic și iconom al casei împăratului Irod. A patra Mironosiță este Maria și a cincea Marta, surorile lui Lazăr; a șasea, Maria lui Cleopa și a șaptea, Suzana. Au mai fost încă și multe altele, care, după cum istorisește dumnezeiescul Luca, slujeau lui Hristos și Ucenicilor Lui, din avutul lor.

Deci, Biserica lui Dumnezeu a primit să prăznuiaseă, după Sfântul Apostol Toma, și pe acestea, ca pe cele ce au propovăduit învierea, și au adus multe mărturii pentru credința noastră, întru încredințarea și dovedirea lămurită a învierii Iui Hristos, ca pe unele care au văzut cele dintâi pe Hristos înviat din morți și au propovăduit tuturor învățătura cea mântuitoare și au petrecut viața întru Hristos, în cel mai bun chip și precum se cuvenea unor femei, care au fost ucenițe ale lui Hristos”. (Penticostar, Editura I.B.M.B.O.R., București, 1999)

Sfântul Irodion

Sfântul Irodion s-a născut în Bucureşti, în anul 1821, şi a primit la botez numele de Ioan. La numai 20 de ani, tânărul cu viaţă de ascet îşi găseşte adevărata menire închinoviindu-se ca frate în lavra Cernicăi.

După ce a trecut prin aproape toate ascultările, datorită aleselor sale calităţi, tânărul Ioan a fost tuns în monahism în data de 3 decembrie 1846.

Cuviosul Irodion s-a făcut remarcat prin viaţa sa aleasă: postea foarte mult, îşi împlinea cu osârdie pravila şi canonul, nu lipsea niciodată de la slujbe, noaptea o petrecea în lacrimile rugăciunii, iar ziua lucra ală­turi de părinţi la ascultările cele mai grele.

La numai câteva zile după călugărie, pe data de 22 decembrie 1846, cuviosul a fost hirotonit preot şi duhovnic pentru întreaga obşte a mă­năstirii. Experienţa uceniciei lângă Sfântul Calinic îi conferea un mare echilibru în luarea deciziilor, iar virtuţile pe care le avea îl făcuseră unul dintre cei mai căutaţi duhovnici.

Odată cu învestirea Sfântului Calinic ca Episcop de Râmnic în anul 1850, Cuviosul Irodion a trebuit să părăsească Cernica pentru a se stabili la Mănăstirea Lainici, devenind duhovnicul sfântului.

Deşi avea o experienţă duhovnicească vastă, cuviosul părinte s-a supus întru totul rânduielii pe care a întâlnit-o aici. Cu acordul unanim al obştii, la data de 15 iunie 1854, cuviosul părinte a fost instalat de Sfântul Calinic în egumenia Mănăstirii Lainici.

Între 1854 şi 1900, Sfântul Irodion a cerut de cinci ori să fie eliberat din ascultarea de stareţ al mănăstirii şi tot de atâtea ori a revenit la solicitarea şi nevoile obştii. Strânsese în jurul lui o obşte generoasă, mai mare decât cele de la Cozia sau Tismana.

Sfântul Irodion ajunsese să fie căutat de mulţi credincioşi, făcând minuni încă din timpul vieţii: alunga duhurile rele, de multe ori le spunea oamenilor păcatele lor şi ale înaintaşilor lor. Pe 3 mai 1900, Sfântul Irodion a trecut la Domnul. După trecerea sa la Domnul, la mormântul său se petreceau multe minuni.

Sfintele sale moaşte au fost descoperite cu post şi rugăciune, după 109 ani de la trecerea sa la Domnul, sub purtarea de grijă a Mitropolitului Olteniei.

În ziua de 1 mai 2011 a avut loc la Mănăstirea Lainici slujba de canonizare a Sfântului Irodion, în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Tot în această zi, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Mucenic Timotei şi soţiei sale, Mavra.

Comentarii Facebook


Știri recente