(†) Intrarea Domnului în Ierusalim; †) Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului; Sf. Ap. și Evanghelist Marcu (Dezlegare la pește); Duminica a 6-a din Post (a Floriilor)

Intrarea Domnului în Ierusalim

După învierea lui Lazăr din morţi (Ioan 11), mulţi dintre cei care au văzut minunea au crezut în Hristos. Dar, în sinagoga iudeilor s-a hotărât uciderea lui Hristos şi a lui Lazăr. Iudeii s-au gândit să-i omoare în preajma sărbătorii Paştilor. Şi, cu toate că Iisus avea destul timp să fugă, totuşi a venit cu şase zile înainte de Paşti în Betania, unde era Lazăr cel înviat.

Acolo s-a făcut ospăţ şi a mâncat împreună cu El şi Lazăr. Iar sora lui, Maria, a turnat mir pe picioarele lui Hristos.

A doua zi, Iisus a trimis pe ucenicii Săi să-I aducă asina şi mânzul ei. Şi, într-adevăr, El, Care are cerul ca tron, S-a urcat pe mânzul asinei şi a intrat în Ierusalim. Copiii evreilor aşterneau înaintea Lui veşminte şi ramuri de finic; unii le aruncau pe cale, iar alţii le purtau în mâini şi strigau, mergând înaintea Lui: ,,Osana Fiului lui David! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Matei 21, 9; Ioan 12, 13).

Acest lucru s-a întâmplat pentru că Preasfântul Duh le-a mişcat inimile lor spre lauda şi slava lui Hristos. Prin stâlpări, adică prin ramuri fragede, s-a arătat mai dinainte biruinţa lui Hristos împotriva morţii, fiindcă era obiceiul atunci ca învingătorii în lupte sau în războaie să fie cinstiţi şi însoţiţi în procesiuni triumfale cu ramuri verzi de copaci.

Mânzul de asină ne închipuie pe noi, poporul care provine dintre păgâni. Hristos, şezând pe mânzul asinei şi odihnindu-Se pe el, este proclamat biruitor asupra patimilor dobitoceşti şi Împărat al întregului pământ.

Despre această sărbătoare grăia Prorocul Zaharia: ,,Bucură-te, fiica Sionului, iată Împăratul tău vine blând, şezând pe asină şi pe mânz, fiul celei de sub jug” (Zaharia 9, 9). Iar David, în Psalmi, spune despre copii: ,,Din gura copiilor şi a sugarilor Ţi-ai pregătit laudă” (Psalm 8, 3). Când a intrat Iisus în Ierusalim, spune Sfânta Scriptură, ,,s-a cutremurat tot Ierusalimul”, deoarece mulţimea, auzind de învierea lui Lazăr din Betania, dorea să-L vadă pe Iisus, însă era aţâţată de arhiereii răzbunători care aveau de gând să-L omoare. El însă ascunzându-Se, S-a făcut nevăzut de la faţa lor, iar când S-a arătat din nou, le grăia în pilde.

Intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim pregătea biruinţa Sa asupra morţii şi deschiderea drumului de mântuire către Ierusalimul ceresc, pentru toţi cei ce aveau să creadă în El. De aceea noi, creştinii, Îl întâmpinăm pe Domnul cu ramuri verzi în această zi, ca la o înainte-prăznuire a Învierii Sale din morţi.

Troparul, glas 1:
Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând, Ţie Biruitorului morţii strigăm: Osana Celui dintru înălţime, bine eşti cuvântat, Cel ce vine întru numele Domnului.

Sfântul Vasile de la Poiana Mărului

Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, iscusitul dascăl al rugăciunii, a reușit să îmbine, în sihăstriile din ținutul Buzăului și Vrancei, asprimea ascetică a vieții călugărești din Sinai și Athos cu experiența mistică a monahismului slav și cu tradiția isihastă de sihăstrie din sutele de schituri și mănăstiri românești.

A făcut din obștea sa o adevărată școală duhovnicească de trăire isihastă. Denumirea „de la Poiana Mărului” se datorează schitului înființat, prin 1730-1733, împreună cu alți 12 ucenici în Poiana Mărului, în Munții Buzăului.

Sfântul Cuvios Vasile s-a născut în anul 1692 în localitatea Poltava din Ucraina. A petrecut mai mulți ani din tinerețea sa în aspre nevoințe în sihăstriile din Rusia, apoi în Munții Moșenski, în apropierea Kievului. Vine în Țara Românească, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brâncoveanu și a Mitropolitului Antim Ivireanu, când viața bisericească și culturală a Țării Românești era în apogeu și se stabileste la Mănăstirea Dălhauti.

Timp de 20 de ani, cât a fost stareț la Dălhăuți, Cuviosul Vasile a strâns în jurul său o obște de peste 40 de călugări sihaștri.

Cuviosul Vasile și-a dat sufletul în mâinile Domnului în anul 1767, lăsând în urmă numeroși ucenici.

Datorită vieții sfinte, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa din 4-5 martie 2003, a hotărât ca starețul de la Poiana Mărului să fie trecut în ceata Cuvioșilor Părinți purtători de Dumnezeu și să fie cinstit la data de 25 aprilie, zi în care a trecut la Domnul.

Troparul, glas 8:
Învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu, povățuitorule al călugărilor, propovăduitorule al harului, dascălul rugăciunii minții celei cu trezvie lucrate, Părinte Cuvioase Vasile, roagă pururea pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu

Sfantul Apostol și Evanghelist Marcu a fost fiu al Mariei din Ierusalim. El i-a însoțit pe Sfântul Apostol Pavel și pe Barnaba, vărul său,în prima călătorie misionară, iar după ce a mers cu Barnaba în Cipru, l-a însoțit din nou pe Sfântul Apostol Pavel la Roma.

Acolo s-a întâlnit cu Sfântul Apostol Petru și după predica lui va scrie Evanghelia care îi poartă numele. Dupa tradiție, Sfântul Marcu a înființat Biserica din Alexandria, unde a fost numit episcop.

Se crede ca a murit martir în timpul sărbătorilor de Paști, fiind scos din catacomba în care săvârșea Sfânta Liturghie, legat cu funii și târât prin oraș.

Comentarii Facebook


Știri recente