Sf. Ap. şi Diaconi: Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena; Sf. Cuv. Pavel de la Xiropotamu

Sfinţii Apostoli şi Diaconi Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena

Ei fac parte din Cei 70 de Apostoli, fiind şi primii diaconi hirotoniţi alături de Sfântul Ştefan, întâiul mucenic, de Sfântul Filip şi de Nicolae, care nu este scris în rândul sfinţilor.

Sfântul Prohor l-a însoţit pe Sfântul Apostol Petru în călătoriile sale, fiind hirotonit Episcop în Nicomidia. După Adormirea Maicii Domnului, i-a fost alături Sfântului Apostol Ioan, chiar şi în surghiunul din insula Patmos, ajutându-l la scrierea cărţilor sale. A fost omorât de păgâni în timp ce propovăduia în Antiohia.

Tropar – Glasul 3

Sfinţilor Apostoli, rugaţi pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Sfântul Nicanor a fost ucis în aceeaşi zi cu Sfântul Ştefan, fiind o zi de prigoană împotriva Bisericii din Ierusalim, încât toţi credincioşii, afară de Apostoli, au fugit prin Iudeea şi prin Samaria.

Sfântul Timon a fost aşezat de Sfinţii Apostoli Episcop de Bostra, în Arabia, fiind răstignit pe cruce. Sfântul Parmena şi-a împlinit şi el slujba încredinţată lui de Apostoli, propovăduind credinţa în Hristos, şi a murit tot de moarte mucenicească, fiind îngropat de Apostoli.

Sfânta Irina de Hrisovalant

Este reprezentată în icoana sfinților Apostoli şi Diaconi Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena, care au aceeași zi de prăznuire.

Născută în secolul al IX-lea, într-o familie bogată din Capadocia, ar fi trebuit să se căsătorească cu viitorul Împărat Mihail, dar pe drum spre Constantinopol a luat sfat de la Sfântul Ioanichie, înainte-văzător, să meargă la Mănăstirea Hrisovalant.

Troparion — Tone 5

(Podoben: “Let us the faithful praise and worship the Word…”)
You did not obtain an earthly kingdom, / but now Christ, your most comely Bridegroom, has deemed you worthy of incorruptible crowns; / for you dedicated yourself to Him with all your heart and soul, / O Venerable Mother Irene, the glory of Chrysovalantou, our refuge and our help.

A ajuns stareță, primind darul înainte-vederii. Chiparoșii se plecau în fața ei la privegherile pe care le făcea noaptea în curtea mănăstirii. În Postul Mare, a primit înștiințare de sus să priemască merele aduse de un marinar a doua zi la mănăstire și care erau din Rai.

I s-a mai vestit că va trece la cele veșnice a doua zi după prăznuirea Sfântului Pantelimon. Avea de 101 ani și a zâmbit când a văzut îngerii care au venit să îi ia sufletul.

Lângă un paraclis ridicat pe Muntele Olimp, maicile au plantat o tuie, în amintirea chiparoșilor care se închinau Sfintei Irina, iar tuia, nealtoită, s-a transformat în măr, fructele fiind împărțite credincioșilor.

Sf. Cuv. Pavel de la Xiropotamu

Lucrul mâinilor lui era umilința, lacrimile, dragostea către toți și smerenia cea rară de măsură. Pe acestea isprăvindu-le cuviosul cu multă osteneală și nevoință, s-a făcut cunoscut tuturor părinților, încât toți se minunau de dânsul și îl lăudau.

Tropar – Glasul 4

Înger în trup, temelie a sihaştrilor, Sfântul Pavel Măritul, împodobitorul cel dintâi al Mănăstirii Xiropotamului, cheamă de sus mulţimea îngerilor; iar de jos adună cetele ucenicilor săi, ca să cânte cu cântări, dumnezeiască pomenirea sa.

Se trăgea cu neamul din Constantinopol. Tatăl lui a fost împăratul Mihail Curopalatul, care se numea și Rangabe. Acela nesuferind să vadă nerânduielile din zilele lui, care se făceau de cei fără de rânduială, ca un iubitor de pace și temător de Dumnezeu, s-a lepădat de împărăție și s-a făcut monah într-o mănăstire zidită de dânsul, cu numele Mireleia, și viețuind cu plăcere de Dumnezeu, s-a odihnit în Domnul.

Iar maica sa a fost Procopia cea minunată în fapte bune, fiica împăratului Nichifor, ce se mai numea Ghenicos, și sora împăratului Stavrachie. Aceea, pe când era îngreunată cu sfântul de care ne este vorba, în noaptea în care era să-l nască, a văzut în vedenie că a născut deasupra unui stog de grâu, un miel de parte bărbătească. Iar după ce s-a pogorât de pe stog, au venit doi lei ca să-l sfâșie, iar mielul se lupta cu ei.

Deci, văzând împărăteasa un lucru ca acesta, a alergat cu mare sârguință să ajute mielului. Dar, când s-a apropiat de el, a văzut că nu era miel, ci un copil de parte bărbătească, care ținea în mâinile lui o cruce, cu a cărei putere a omorât leii.

Mielul însemna nerăutatea și blândețea copilului, iar partea bărbătească însemna bărbăția și vitejia sa. Iar că a omorât pe amândoi leii cu crucea, închipuia că are să fie monah și are să ia asupra sa Crucea lui Hristos, adică omorârea patimilor și necazurile cele multe care au venit asupra lui, și cu crucea va birui și va omorî pe cei doi lei înfricoșați, adică pe cei doi vrăjmași ai monahului, pe diavolul cu toate puterile lui și lumea cu toate slavele și îndulcirile ei.

Și când a ajuns Procopie la vârsta de 12 ani, s-a dat cu totul la învățătura Sfintelor Scripturi și, cu istețimea cea firească pe care o avea, cu sârguința și cu ostenelile sale, care le-a pus la învățătură, a covârșit pe toți înțelepții vremii, după cum mărturisește împăratul Roman în hrisovul sau, numindu-l „consul al filosofilor”.

Făcându-se împărat de-a pururea pomenitul Roman cel Bătrân, care era rudenie cu sfântul, a făcut mare cercetare, ca să-l afle. Deci, trimițând oameni împărătești să-l caute pretutindeni, l-a aflat în Sfântul Munte. Astfel, cu mare rugăminte și silire, încă și cu îndemnare din partea Protatului, s-a înduplecat Cuviosul Pavel și s-a dus la Constantinopol. O, dar cine poate să spună bucuria pe care au avut-o rudeniile lui și toată cetatea, văzând înger în trup și auzind cuvânt dăscălesc! Toate fețele cele împărătești și boierești au căzut și s-au închinat săracului aceluia, care nu avea altceva decât o rasă veche și o cruce. Lucru vrednic de minune este fapta bună, și în acest fel face pe lucrătorii săi.

Și s-a întâmplat atunci că împăratul Roman zăcea la pat și era bolnav de moarte. Dar îndată ce cuviosul s-a dus la dânsul și și-a pus mâinile sale peste el, împăratul s-a făcut sănătos, după cum scrie aceasta el însuși în hrisovul său. Această minune a preamărit pe sfântul mai mult. Deci a rămas în Constantinopol pentru rugămințile cele multe ale împăratului și, păzindu-și toate rânduielile sale cele monahicești și nevoințele cele sihăstrești, învăța pe copiii împăratului.

Iar când s-a împlinit vremea care a fost hotărâtă să șadă acolo, s-a dus la împărat și a zis către dânsul: „împărate, precum peștele, când iese din apă, nu poate să trăiască mai mult, așa și monahul care iese din coliba lui, nu este chip a rămâne viu în lucrarea poruncilor lui Dumnezeu. Pentru aceasta vă las cu sănătate și mă duc la coliba mea, ca să mă aflu de-a pururea împreună cu Dumnezeu, Impăratul meu”.

Dacă a auzit împăratul aceasta, s-a întristat foarte mult; însă nu a putut să-l împiedice, fiindcă avea și mare evlavie către dânsul. Deci a zis către el: „Doream și socoteam, sfinte părinte, să nu ne despărțim niciodată, cât voi trăi, pentru ca să te am mângâiere și dascăl spre mântuirea mea; însă nu te pot opri. Te rog numai să iei bogăție câtă voiești, ca să o împărți pentru sufletul meu”. Atunci sfântul a zis către dânsul: „Eu n-am trebuință de bogăție, nici nu știu să o împart; aici ai mulți scăpătați, deci împarte cât voiești. Atât numai îți zic: dacă voiești, înnoiește mănăstirea de-a pururea pomenitei împărătese Pulheria, care este surpată, ca astfel să ai pomenire veșnică”.

Iar împăratul a primit cu mare bucurie cuvântul cuviosului și a trimis îndată oameni împărătești cu cheltuială și a zidit din temelie sfânta mănăstire, cu frumusețe neasemănată. După aceea, a trimis pe însuși fiul său, Teofilact, care era atunci patriarh, și a sfințit biserica. Iar când Sfântul Pavel a vrut să plece din cetate, l-a luat împăratul și l-a dus în vistieria împărătească.

Împăratul i-a dăruit sfântului și lemnul Sfintei Cruci pentru biserica înnoită a Xiropotamului.

Însă când a sfârșit de zidit mănăstirea, era foarte bătrân și se apropia vremea să treacă către părinții săi. Deci, cunoscând din dumnezeiască descoperire sfârșitul său, a chemat la sine pe toți ucenicii săi și pe cei ai mănăstirii Xeropotamu și, deschizându-și sfânta sa gură, i-a învățat mult, cu învățături folositoare de suflet.

Sfântul a zis către cei ce stăteau de față: „Nu plângeți, fraților, ci iertați-mă, că a sosit vremea pe care sufletul meu o dorea totdeauna și de care trupul se temea”. Apoi, sculându-se, s-a îmbrăcat cu mantia de biserică și, făcând multe rugăciuni, s-a împărtășit cu Preacuratele Taine. Atunci îndată a strălucit fața lui ca soarele.

După aceasta, monahii sfintei mănăstiri, gătind caicul și pogorând la malul mării sfintele lui moaște, cu laude și cu cântări duhovnicești, le-au pus în caic ca să le ducă în pădure și acolo să le îngroape, precum a poruncit sfântul. Deci, fiind atunci seară, au pornit cu corabia noaptea, ca să meargă în pădure.

Dar dimineața s-au aflat în Constantinopol și, înștiințându-se de aceasta împăratul, sfatul, patriarhul și tot clerul bisericesc, s-au îmbrăcat cu sfintele podoabe și, aprinzând lumânări cu tămâieri, au ridicat cu laude și cu cântări de psalmi sfintele moaște ale cuviosului și le-au pus în biserica cea mare, sărutându-le cu mare evlavie și mulțumind Domnului, Care i-a îmbogățit pe dânșii cu o vistierie ca aceasta.

Iar ucenicii sfântului, după ce au sărutat sfintele moaște și după ce au chemat rugăciunile cuviosului în ajutor, au cumpărat pâini calde; și, intrând în corabie, au plecat înapoi, vorbind despre sfânt. În puțină vreme s-au aflat în portul mănăstirii lor.

Apoi, ducându-se în sfânta mănăstire, au povestit părinților cele întâmplate, arătându-le pâinile că încă erau calde. Și auzind ei acestea, s-au înspăimântat, minunându-se de îndrăzneala cea mare, pe care o avea de-a pururea pomenitul Pavel către Dumnezeu.

Comentarii Facebook


Știri recente

Săptămâna în imagini: 9 – 15 mai 2022

Legătura dintre biserică și sat, ca o împletire între viața laică și cea religioasă, a putut fi văzută atât în evenimentele organizate la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București în săptămâna precedentă, cât…