Sf. Ap. Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis; Sf. Mc. Epimah; Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr)

Sf. Ap. Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis

Cei șase Sfinți Apostoli sunt consemnați în Sfânta Scriptură, lucrând împreună cu Sfântul Apostol Pavel la întemeierea Bisericii din Roma (Rom. 16, 8-11). Dar îi întâlnim și în Tradiția Bisericii, ca făcând parte din cei 70 de ucenici ai Domnului, de care amintește Sfântul Luca în Evanghelia sa (Luca 10, 1-4).

Apelie a fost episcop al Iracliei. Sfântul Apostol Andrei l-a hirotonit pe Stahie ca episcop al Vizantiei, și pe Amplie și Urban, episcopi pentru cetățile Odisopoleos și Macedonia. Episcopul Narcis al Atenei a fost ucis pentru credința în Hristos. La fel a pătimit și episcopul Britaniei, Aristobul.

Troparul, Glas 3:
Sfinţilor Apostoli, rugaţi pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Sf. Mc. Epimah

Sfântul mucenic Epimah era din Egipt şi născut din părinţi creştini. Încă din tinereţe L-a iubit pe Dumnezeu, şi Lui Unuia voind să-I slujească, s-a dus în pustie şi a petrecut multă vreme în muntele Pilusiului.

După ani îndelungaţi în pustie, a auzit că în Alexandria creştinii sunt chinuiţi de păgâni şi că, temându-se de chinurile cele cumplite, unii fug prin munţi şi se ascund prin pustietăţi, iar alţii cad din credinţă. De aceea, aprinzându-se de râvnă dumnezeiască, a lăsat pustia şi s-a dus în Alexandria, vrând să pătimească până la sânge pentru mărturisirea lui Hristos.

Văzând în cetate fărădelegea păgânilor închinători la idoli şi că diavoleasca păgânătate s-a înmulţit foarte mult, iar cinstea lui Hristos s-a împuţinat şi sfinţenia Domnului s-a necinstit cu jertfe,

A intrat în capiştea idolească cu îndrăzneală, înaintea tuturor, şi în vremea unei sărbători păgâne și a răsturnat jertfele lor, iar pe idoli i-a trântit la pământ şi i-a sfărâmat. Pentru aceasta a fost prins şi a fost dus la ighemonul Apelian. Acolo, văzând pe ighemon şezând la judecată şi chinuindu-i pe creştini, cu inima bărbătească s-a pornit asupra lui, vrând să-l ucidă. Şi l-ar fi ucis de nu ar fi fost oprit de cei ce stăteau înaintea lui.

Ighemonul a poruncit să fie aruncat în temniţă până ce va hotărî cu ce fel de chinuri să-l piardă. În temniţă erau o mulţime de credincioşi închişi pentru mărturisirea lui Hristos, pe care Epimah plin de Duh Sfânt îi întărea spre chinuri.

Apoi l-au scos la chinuri şi pe Sfântul Epimah, nu numai pentru că crede în Hristos, ci şi pentru că a făcut din praznicul lor tulburare şi mai cu seamă pentru că a îndrăznit să se ridice asupra ighemonului, ca să-l ucidă.

Mai întâi l-au spânzurat şi l-au strujit cu bare de fier, apoi l-au bătut cu pietre, sfărâmându-i oasele. După aceea i-au tăiat capul şi astfel şi-a dat sfântul lui suflet în mâinile Domnului, pentru Care a pătimit.

Troparul, Glas 4:
Mucenicul Tău, Doamne, Epimah, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Duminica a 22-a după Rusalii

Textul evanghelic din Duminica a 22-a după Rusalii prezintă pilda Bogatului Nemilostiv și a săracului Lazăr:

Textul evanghelic: Luca 16:19-31
Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră și în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porții lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar și câinii venind, lingeau bubele lui.
Și a murit săracul și a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit și bogatul și a fost înmormântat.
Și, în iad, ridicându-și ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam și pe Lazăr în sânul lui. Și el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ți milă de mine și trimite pe Lazăr să-și ude vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie! Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ți aminte că tu ai primit cele bune ale tale în viața ta, iar Lazăr, asemenea, pe cele rele; și acum aici el se mângâie, iar tu te chinuiești. Și, peste toate acestea, între noi și voi s-a întărit prăpastie mare, ca aceia care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi.
Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiți în casa tatălui meu, căci am cinci frați, să le spună lor acestea, ca să nu vină și ei în acest loc de chin. Și i-a zis Avraam: Au pe Moise și pe proroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraame, ci, dacă cineva dintre morți se va duce la ei, se vor pocăi. Și i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise și de proroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morți.

În predicile referitoare la această parabolă, Patriarhul Daniel a evidențiat faptul că „Văpaia focului din iad este mustrarea conștiinței pentru binele pe care omul ar fi putut să îl facă și nu l-a făcut, este regretul veșnic că nu a răspuns iubirii lui Dumnezeu”.

„După moartea trupului, sufletul omului își amintește de faptele săvârșite pe pământ și simte starea spirituală în care se află, fie fericire în comuniunea sfinților, în sânul lui Avraam, fie nefericire, și mustrare de conștiință în singurătatea iadului”.

„Focul nematerial al iadului este durerea vidului spiritual din sufletul omului nemilostiv, adică insensibil și inuman”, atrage atenția Preafericirea Sa.

Comentarii Facebook


Știri recente