Sesiunea de implementare a proiectului Calea mântuirii în Arhiepiscopia Râmnicului

În Sala de ședințe „Emaus” a Așezământului Pastoral-Cultural „Sfântul Ierarh Calinic” din incinta Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului a avut loc astăzi, 28 noiembrie 2012, sesiunea de implementare a proiectului de catehizare a adulților „Calea mântuirii” în Arhiepiscopia Râmnicului, după cum ne informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Întrunirea s-a desfășurat în prezența Preasfințitului Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al arhiepiscopiei Râmnicului, și a reunit responsabilii cu cateheza eparhială de la cele trei protopopiate ale eparhiei, dar și preoți care și-au manifestat intenția de a aplica și implementa proiectul la nivel parohial, în cadrul comunităților de credincioși.

În deschiderea conferinței Preasfințitul Episcop-vicar Emilian a ținut un scurt cuvânt de învățătură în care a subliniat importanța și necesitatea catehezei în pastorația preotului, dezvoltată prin proiectele inițiate în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, și în mod special prin proiectul „Calea mântuirii”.

La eveniment au mai luat parte părintele Constantin Cîrstea, Consilier Cultural în cadrul Eparhiei Râmnicului, părintele Constantin Olariu, Inspector cu catehizarea tineretului, părintele profesor Nicolae Proteasa, Directorul Seminarului Teologic „Sf Nicolae” din Râmnicu Vâlcea și părintele Iulian Mădălin Bușagă, protopop de Drăgășani.

Pentru implementarea cu succes a proiectului de cateheză în cadrul comunităților parohiale preoții prezenți au primit materiale video și un suport text.

Dezvoltat de preoți și profesori de la Institutul pentru Studii Creștin-Ortodoxe din Londra, programul de cateheză pentru adulți „The Way”‘ (Calea mântuirii) are drept scop integrarea în comunitatea bisericească a familiilor creștine. „The Way” se adresează persoanelor cu vârste între 18 și 80 de ani, chemate să participe, timp de 12 săptămâni, la discuții libere pe baza unor teme despre credința ortodoxă.

Proiectul a fost implementat pentru prima dată în Anglia, în urmă cu 8 ani, în 2004, având un grup-țintă de aproximativ 80 de persoane. Pe parcurs, acesta s-a extins, ajungând să fie folosit în mai multe zone din Marea Britanie și în multe alte țări din străinătate. „The Way” urmărește prezentarea elementelor de bază ale credinței ortodoxe într-un mod specific tradiției ortodoxe, în așa fel încât să nu rămână vreo întrebare fără răspuns și se vrea un posibil model pentru proiectele de catehizare din țara noastră. Numele acestui proiect vine de la numele cu care este numită adesea credința noastră în Noul Testament. De asemenea, Hristos Se numește pe Sine „Calea”, în textul de la Ioan 14, 6: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”.

Ideea proiectului este aceea de catehizare a adulților, într-un spațiu familiar, în urma unei mese comune. „Este vorba de o cateheză după modelul copiat al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care în cadrul unei mese familiare a expus cele mai importante învățături ale Lui și care sunt mântuitoare. După același model, după o masă luată în comun, la nivelul grupului format va urma o prezentare din partea unei autorități bisericești sau a unei autorități cu înaltă pregătire teologică privind una dintre cele 12 teme ale cursului, mai apoi un grup de discuții la care vor participa 6 – 9 persoane. Cred că un astfel de proiect este necesar în toate Bisericile Ortodoxe din întreaga lume. Programul „The Way” vine în ajutorul preoților pentru a crea un laicat pregătit, care să poată sprijini activitatea pastoral-misionară a preotului”, a precizat David Frost, inițiatorul proiectului.

Calea a fost scris de cei opt prezentatori ai săi, evaluat critic de fiecare membru al echipei, revizuit în urma experimentării practice, și trimis pentru aprobare Înaltpreasfințitul Mitropolit Kallistos De Diokleia.

Creatorii acestui proiect vin din toate mediile și categoriile de credincioși ortodocși, drept pentru care proiectul este adaptat la o mulțime de condiții sociale diferite. Cursul de inițiere în cadrul programului cuprinde un CD cu toate informațiile necesare pentru implementarea cu succes a proiectului de cateheză. Activitățile sunt programate în 12 sesiuni de întâlniri cu credincioșii, în care un rol foarte important îl au agapa frățească dinaintea prezentării temei și discuțiile de grup. Experiența preoților și profesorilor de la Cambridge a demonstrat că în astfel de discuții ies la iveală cele mai multe nedumeriri ale credincioșilor.

Comentarii Facebook


Știri recente