Sesiune Județeană de Comunicări Științifice la Religie

Luni, 27 mai 2012, s-a desfășurat la Școala Gimnazială ” I. G. Duca din Petroșani Sesiunea Județeană de Comunicări Științifice la Religie, informează episcopiadevei.ro

Desfășurată sub semnul anului omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena, «cei întocmai cu Apostolii», cu binecuvântarea Preasfinți i Sale Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, sesiunea a fost organizată pe trei secțiuni: cadre didactice, elevi de gimnaziu și elevi de liceu, reunind un număr de 52 referate, prezentate atât în format clasic, cât și în format power point.

La eveniment au participat profesori și elevi din județul Hunedoara. Numărul mare de elevi prezenți (110 elevi) demonstrează faptul că aceștia sunt preocupați să cunoască realizările celor doi sfinți împărați, deosebit de importante pentru istoria bisericească universală. Abordările individuale au adus fiecare noutatea lor, împărtășind celor prezenți informații noi, punctând, bineînțeles și perioadele istorice în care aceștia au trăit.

Toți cei prezenți, elevi, cadre didactice și slujitori ai Sfântului Altar au subliniat că înțelepciunea, blândețea și dreapta credință sunt virtuțile care i-au caracterizat pe cei doi sfinți împărați.

Comentarii Facebook


Știri recente