Sesiune de formare în cadrul proiectului „Alege Școala!”, la Iași

În perioada 15-16 martie 2011 la Casa de oaspeți ‘Sfântul Nicolae’ din Iași a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei s-a desfășurat atelierul de formare pentru proiectul ‘Alege Școala!’, cu preoți din Protopopiatul Vaslui, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Moldova. La această sesiune au participat 15 preoți care au obținut mai multe informații în ceea ce privește participarea activă la viața Bisericii a copiilor și tinerilor din parohii.

Prima grupă de preoți din Episcopia Hușilor a participat în zilele de 15 și 16 martie la atelierele de formare în cadrul proiectului ‘Alege Școala!’. Copiii din parohiile preoților participanți vor beneficia ulterior de îndrumare din partea păstorilor sufletești în ceea ce privește creșterea lor morală în Biserică, utilă pentru societate. Fiecare preot care participă la cateheză va putea trimite vara aceasta trei copii în tabăra de creație la Durău, unde se vor derula și activități catehetice. ‘La cursurile atelierului se discută în mod concret principiile după care se poate face catehizarea în zilele noastre, modul modern de a face catehizarea, felul în care interacționează preotul cu copiii și tinerii din parohie. Sunt lucruri pe care preoții le împărtășesc unii altora, atelierul nefiind unul în care se tratează exhaustiv problema educației creștine. Sunt tratate aspecte psihopedagogice, existând o componentă științifică în atelierul nostru și o latură teologic-duhovnicească în care familia, duhovnicul și copiii cresc împreună cu Hristos în Biserică’, a declarat pr. Sebastian Teacu, inspector pentru cateheză parohială în cadrul Sectorului Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor.

‘Am înțeles cât de important este să ne adresăm în funcție de vârsta lor’

Preoții vor desfășura activități prin intermediul cărora vor căuta să motiveze copiii și tinerii din parohiile lor pentru participarea activă la viața Bisericii. Un alt aspect supus dezbaterii este problema abandonului școlar, județul Vaslui, asemeni multor județe din România, confruntându-se cu o rată crescută a abandonului școlar. Prin Biserică se dorește crearea unei baze morale în viața copilului pentru ca el să aleagă valorile corecte în viață.

Preoții care au participat la această sesiune și-au exprimat dorința de a implementa proiectul ‘Alege Școala!’ în parohiile pe care le păstoresc, arătându-și mulțumirea pentru lucrurile noi pe care le-au descoperit în timpul sesiunii.

‘Îmi doresc să găsim cu adevărat soluții fiabile în parohie pentru problema abandonului școlar. În cadrul acestei întâlniri s-a insistat pe rolul nostru ca preoți în ceea ce privește formarea și prezentarea unor modele tinerilor din parohiile noastre. Aceste cursuri sunt interesante și importante pentru că aflăm lucruri noi. Am înțeles cât de important este să ne adresăm în funcție de vârsta lor, de problemele lor. Va fi destul de greu să-i atragem pe tineri în biserică și să implementăm acest program. Sperăm ca prin acest curs de formare să prindem încredere în noi, să conștientizăm mai mult că prin formarea tinerilor ne pregătim viitorii credincioși’, a spus pr. Ionel Darie de la parohia ‘Sfânta Parascheva’ din Vaslui.

Comentarii Facebook


Știri recente