Sesiune de formare în cadrul proiectului Alege Școala, în Episcopia Giurgiului

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, s-a desfășurat în zilele de 21 și 22 martie o nouă etapă din sesiunea de informare privind implementarea Proiectului „Alege școala!’ în Episcopia Giurgiului. Evenimentul a avut loc la Centrul de studii culturale „Mihai Viteazul’ al Mănăstirii Comana și a reunit 10 preoți din Protoieria Mihăilești, după cum ne informează episcopiagiurgiului.ro.

Sesiunea de informare a fost susținută de către experții formatori din partea Patriarhiei Române: părintele lect. univ.dr. Gheorghe Holbea, Consilier patriarhal în cadrul Sectotrului teologic educațional al Patriarhiei Române și părintele diac. George Jambore, Inspector în cadrul aceluiași sector. Cu această ocazie, preoților participanți le-au fost prezentate metode și practici de integrare în comunitate a copiilor din familii monoparentale sau care prezintă unele forme de izolare și s-a încercat atât identificarea principiilor didactice ale pedagogiei creștine, cât și a aspectelor psiho-pedagogice privind abandonul școlar. De asemenea, a avut loc și o prezentare a calendarului activităților viitoare care vor cuprinde sesiuni de formare, sesiuni de informare, întocmirea de fișe cu grupurile-țintă și identificarea a nouă copii cu risc de abandon școlar din fiecare parohie. Proiectul se va desfășura pe parcursul a trei ani și are ca scop prevenirea și combaterea fenomenului de părăsire timpurie a școlii și prevenirea delincvenței juvenile prin dezvoltarea la nivel parohial a unor soluții alternative de tip „Școala de duminică’ sau „Școala Catehetică Săptămânală’ ce se desfășoară în cadrul Proiectului „Hristos împărtășit copiilor’ la nivelul fiecărei parohii din Eparhia Giurgiului.

Comentarii Facebook


Știri recente