Sesiune Alege Școala! la Protopopiatul din Satu Mare

14 preoți din Protopopiatul Satu Mare au participat zilele acestea, la Mănăstirea maramureșeană Rohia, la o nouă sesiune de formare în cadrul Proiectului „Alege Școala!” . Slujitorii sfintelor altare s-au familiarizat astfel cu problematica abandonului școlar, cauzele și modalitățile de intervenție la nivelul comunității.

„Ne-am continuat agenda discuțiilor pe care le-am pregătit curs de formare și vom încerca să desfășurăm câteva aplicații pe marginea acestui proiect”, a declarat pentru TRINITAS TV Pr. insp. Florin Stan.

În cadrul întâlnirii au fost evidențiate și câteva modele misionar-catehetice contemporane și s-au oferit repere psihopedagogice privind etapele de dezvoltare morală a copiilor și a tinerilor.

Sesiunea de formare desfășurată zilele acestea la Mănăstirea Rohia a fost a V-a din cele 22 de întâlniri care au loc în cadrul Proiectului „Alege Școala!” în Episcopia Maramureșului și Sătmarului.

Comentarii Facebook


Știri recente