PS Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, a oficiat astazi, 9 octombrie 2005, Sf. Liturghie la Catedrala patriarhala din Bucuresti, in cadrul careia a evidentiat semnificatiile pericopei evanghelice din duminica de astazi: ‘Minunea aceasta ne face pe noi sa ne gandim cat de milostiv este Dumnezeu cu fiecare dintre noi, caci daca Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezu cel intrupat, Dumnezeu adevarat din Dumnezeiu adevarat, facandu-i-se mila a cercetat pe femeia aceasta si i-a daruit fiul ca sa aiba nadejde la batranete, cate ne rabda bunul Dumnezeu si cat ne iarta noua Dumnezeu, cu milostivirea Sa, cat ne acopoera pe noi si ne daruieste noua toate cele cate avem nevoie. Dumnezeu este indelung rabdator si ne asteapta pe fiecare dintre noi ca sa revenim in turma al carui pastor este. Ne asteapta pe fiecare dintre noi sa urcam in aceasta corabie si sa n-o parasim pe ea, care este Biserica Sa, pe care a intemeiat-o cu scump sangele Sau, care a luat chip vazut in urma predicii Sf. Ap. Petru, care a fost piatra pe care s-a zidit Biserica Sa, pe marturisirea pe care a facut-o, recunoscand in Hristos Iisus ceea ce n-au fost in stare sa recunoasca invatatii si inteleptii poporului evreu, cei care stiau legea si proorociile, care n-au fost capabili sa vada implinirea lor in Domnul nostru Iisus Hristos. Mai apoi, tot Evanghelia ne atentioneaza, cei care avem fii si fiice, ca trebuie sa ne ingrijim de ele. Cat de mare trebuie sa fi fost durerea acestei femei, care era o femeie cinstita pentru curatenia ei, in cetatea aceea, Nain. Toti locuitorii veneau cu ea catre groapa, petrecand si insotind durerea ei, dar cat de mare trebuie sa fie durerea mamelor, a parintilor lor, din ziua de astazi care ii vad pe copiii lor pe drum de pierzanie, mergand prin locuri in care Dumnezeu este uitat, petrecand pana spre dimineata in diverse locuri, de zbucium sufletesc, iar clopotele Bisericii din satele lor, sau din orasele lor, ramanand surde pentru ei, ca sunt osteniti si obositi. De aceea, suntem datori cu totii ca sa avem grija de copii si sa-i invatam pe ei nu numai frica de Dumnezeu, sa-i invatam pe ei poruncile lui Dumnezeu, caci nu este copil, care cunoscand legea lui Dumnezeu, sa paraseasca cararile Lui, nu este copil care cunoscand cuvantul lui Dumnezeu sa faca greutati si neajunsuri parintilor sai’.
Hram la prima capelă a românilor din Viena: Popasul Sf. Ioan cel Nou a rodit peste timp noi biserici
Popasul moaștelor Sf. Ioan cel Nou de la Suceava la Viena, în perioada Primului Război Mondial, a rodit peste timp noi biserici românești, a remarcat Părintele Emanuel Nuțu sâmbătă, la hramul capelei istorice a românilor…
Ministrul Afacerilor Externe al Serbiei a vizitat biserica ctitorită de un prinț sârb în jud. Ialomița
Excelența Sa Nikola Selaković, Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Serbia, a vizitat duminică Biserica „Înălțarea Domnului” din Manasia, județul Ialomița. Sfântul lăcaș este ctitoria principelui sârb Efrem Obrenovici (1790 – 1856), fratele mai mic al…
Militarii covăsneni au urcat cu Tricolorul la Crucea de pe Caraiman înainte de a-l arbora la Sfântu Gheorghe
Militarii din județul Covasna au organizat vineri o expediție care a dus Tricolorul la Crucea Eroilor de pe Vârful Caraiman. Duminică, de Ziua Drapelului, același steag a fost binecuvântat și arborat în centrul municipiului Sfântu…
Arhim. Zaharia Zaharou, unul dintre cei mai profunzi trăitori contemporani ai Ortodoxiei, a conferențiat la Deva
Arhimandritul Zaharia Zaharou, duhovnicul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Marea Britanie, și unul dintre cei mai profunzi trăitori și mărturisitori contemporani ai Ortodoxiei, a conferențiat duminică la Deva. Evenimentul a avut loc în Sala…
Miercurea Ciuc: Episcopul Andrei a sfințit Drapelul Național în prezența Ministrului Apărării
Preasfințitul Părinte Andrei a binecuvântat duminică, la Miercurea Ciuc, Drapelul Național, în prezența oficialităților centrale și locale și a numeroși români veniți la ceremonie în costume populare. Din partea guvernului a participat Ministrul Apărării, Vasile…