Semnificatia duhovniceasca a Deniei Prohodului Domnului

In toate bisericile si manastirile ortodoxe se va oficia in aceasta seara Denia Prohodului Domnului din Sfanta si Marea Sambata. In cadrul acestei slujbe speciale se va canta prohodul, dupa care Sfantul Epitaf va fi purtat in procesiune in jurul bisericii. Dupa acest moment, Sfantul Epitaf este dus in Sfantul Altar si asezat pe Sfanta Masa, unde va ramane pana in ajunul Inaltarii Domnului. PS Ioachim Bacauanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, ne-a oferit mai multe informatii despre semnificatiile Deniei din aceasta seara: ‘Potrivit Sinaxarului din aceasta Saptamana Sfanta, in Denia de Vineri seara noi praznuim ingroparea Mantuitorului nostru Iisus Hristos si pogorarea la iad, prin care neamul nostru omenesc a fost chemat din stricaciune si a fost mutat la viata vesnica. Toate aceste semnificatii le regasim in cantarile si imnele care se canta cu multa credinta de catre marea majoritate a participantilor la Denia din aceasta seara. Ceea ce este important si semnificativ pentru Denia aceasta este slujba Prohodului care este constituita din trei parti, care se canta dupa o melodie aparte, si credinciosii nostri au foarte multa evlavie la a participa si a canta aceste stari ale Prohodului, in care se vorbeste despre inmormantarea lui Iisus Hristos, pogorarea lui de pe cruce, punerea in mormant, care sunt traite ca atare in dimensiunea lor mistica, teologica, liturgica, dar si pietista’.

De asemenea, PS Sa ne-a vorbit si despre procesiunea care aminteste de ingroparea Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos: ‘Tot in seara aceasta se face si procesiunea de ingropare a lui Iisus Hristos cand preotii si credinciosii inconjoara Sf. Biserica si canta ‘Mergi la cer si te aseaza langa Tatal Creator, Tu ce lasi in urma viata, Iisus Mantuitor’. Tot legat de Denia aceasta, dupa ce se intra in biserica, se canta un prochimen care anunta Invierea, spunandu-se ‘Scoala-te, Domane, ajuta-ne noua si ne mantuieste pe noi pentru sfant numele Tau’, iar apoi se citeste profetia proorocului Iezechiel care da imaginea invierii de obste cu invierea acelor oase uscate care asculta cuvantul Domnului si ele, prind carne si duh, iar dupa aceea vor fi inviate, cum spune profetia, ceea ce insemneaza ca deja se anunta Invierea care s-a consemnat o singura data de istorie si a avut loc ca un eveniment mantuitor o singura data in istorie, dar aceasta inviere aminteste si anunta deja invierea cea de obste care va fi la sfarsitul veacurilor’.

Comentarii Facebook


Știri recente