Semnificația celor șapte propoziții rostite de Mântuitorul pe Cruce

Moartea Mântuitorului pe Cruce a reprezentat sacrificiul suprem pentru răscumpărarea noastră din păcatul neascultării și pentru a vesti lumii sfâșiate de ură iubirea consfințită prin jertfa Sa. Din acest motiv, cele șapte propoziții rostite de Iisus pe Crucea Golgotei își au rolul lor în iconomia mântuirii, conform spuselor regretatului părinte Iorgu Codreanu, care a slujit în ultima perioadă a vieții la biserica ‘Sfânta Vineri’ din Iași.

* ‘Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac’ (Luca 23, 24) sunt primele cuvinte, în ordine cronologică după Sfintele Evanghelii, rostite de Iisus, în timp ce era lovit cu brutalitate, după ce fusese judecat și osândit la răstignire. Ele sunt de fapt o rugăciune de iertare a răstignitorilor Săi, adresată Tatălui, care îi cuprinde pe toți vrăjmașii Lui, din toate locurile și din toate timpurile;

* ‘Femeie, iată fiul tău’. Apoi a zis lui Ioan: ‘Iată mama ta! Și din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine’ (Ioan 19,26-27), sunt cuvintele pe care Mântuitorul le-a adresat lui Ioan, Apostolul său iubit, în timp ce se afla pironit pe Cruce. Ele înseamnă că Iisus era unicul fiu al Mariei și că aceasta, după moartea Lui, nu mai avea pe nimeni care să o ocrotească. În plan duhovnicesc, aceste cuvinte o desemnează pe Maria, ‘Eva cea nouă’, Maica tuturor credincioșilor.

‘Pe Cruce Hristos a luat asupra Lui moartea însăși’

* ‘Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai'(Luca 23, 39-43). Aceste vorbe au fost rostite de Domnul când unul dintre tâlharii răstigniți odată cu El Îl hulea, în timp ce celălalt îl certa zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, ce ești în aceeași osândă cu El?’. Cuvintele rostite de Iisus dezvăluie adevărul că fiecare dintre noi primim cele cuvenite după faptele noastre;

* ‘Eli, Eli, lama sabahtani, care se tălmăcește: Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit’ ( Matei 27, 46). Prin aceste cuvinte, Fiul lui Dumnezeu vine înaintea Tatălui Său ca ‘Fiu al Omului’. Suferința firii umane a lui Hristos este resimțită în Ipostasul Său. Își are, deci, echivalentul în unitatea treimică a lui Dumnezeu. Strigătul care se aude pe Cruce vrea să spună că Duhul nu-L mai unește pe Fiul cu Tatăl. ‘Dătătorul de viață’ îl părăsește pe Fiu, așa cum și Tatăl L-a părăsit. Duhul Sfânt devine suferința de neocolit întru care Cei Trei se unesc. Tatăl se lipsește de Fiul și Acesta trece, ca într-o clipă de eternitate, prin nemărginirea dumnezeiască a singurătății. Duhul Sfânt, dragostea reciprocă a Tatălui și Fiului, se oferă ca jertfă, își însușește într-un mod specific Crucea, pentru a deveni ‘puterea de nebiruit a Crucii’. Cabasilas ticluia astfel aceste cuvinte: ‘Pe Cruce Hristos a luat asupra Lui moartea însăși. Puterea morții stă în autonomia ei, dar Hristos își dăruiește moartea Tatălui și de aceea în Hristos cea care moare e moartea: ‘Cu moartea pre moarte călcând’. De atunci, nici un om nu mai moare singur’;

* ‘Mi-e sete’, rostește Mântuitorul pe Cruce. Cuvintele acestea au fost enunțate și de psalmistul David, fiind apoi consemnate de Sfinții Evangheliști Matei și Ioan (Ps. 68, 25). Ele definesc pe de o parte împlinirea proorocirilor Vechiului Testament despre patimile Cuvântului întrupat, iar pe de altă parte, ipostaza Mântuitorului de Fiu al Omului.

Prin moartea Sa, Fiul lui Dumnezeu și-a arătat iubirea de oameni

* ‘Săvârșitu-s-a’, zice Iisus, după ce a fost adăpat cu oțet (Ioan 19,30). Acum, Hristos a terminat toată lucrarea Lui. Fiul lui Dumnezeu și-a arătat, prin moartea Sa pe Crucea de pe Golgota, marea iubire față de oameni, voind prin această ascultare a dezrobi pe pământeni de povara păcatelor și să instituie dreptatea;

* ‘Părinte, în mâinile Tale încredințez duhul Meu’. Și aceasta zicând ‘Și-a dat duhul’ (Luca 23, 46). Fiul Își încredințează sufletul său de om în mâinile Tatălui, fiindcă, prin Duhul Lui de Dumnezeu, El întotdeauna a fost una cu Tatăl.

Obiecte simbolistice ale Patimilor lui Iisus Hristos

Fără îndoială, cea mai dureroasă săptămână din istoria umanității este Săptămâna Patimilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În amintirea acelor teribile zile, o serie întreagă de obiecte, care amintesc de suferințele Domnului, au devenit simboluri ale Patimilor. Printre acestea enumerăm: punga cu 30 de arginți, simbolul trădării lui Iuda Iscarioteanul; Lămpașul aprodului Malchus din Grădina Ghetsimani și urechea lui Malchus, tăiată de Sfântul Petru; cocoșul, simbolul negării de trei ori a lui Iisus de către Petru; treptele din fortăreața Antonina, pe care le-a urcat Iisus, spre a fi judecat de Pilat din Pont; cana de apă, ligheanul și ștergarul folosite de Pilat după judecată; stâlpul biciuirii lui Iisus, în curtea fortăreței Antonina; biciul roman, flagrum, pus în mâna lui Iisus, ca sceptru după biciuire; capul unui soldat roman ce-L scuipă în timpul biciuirii; mâna unui soldat ce-L pălmuiește în curtea fortăreței; coroana de spini așezată în mod ironic pe cap; haina de purpură roșie așezată lui Iisus pe umeri, ca unui rege de carnaval la serbările hibernale romane Saturnalii; Crucea purtată de Iisus pe Via Dolorosa; năframa Veronicăi, pe care s-a întipărit chipul Domnului, când aceasta i-a șters sudoarea de pe față, pe Drumul Crucii; tăblița de gips cu gravura ironică INRI, care înseamnă, ‘Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor’, fixată pe cruce, deasupra capului lui Iisus; ciocanul folosit la baterea piroanelor în mâini și în picioare, precum și la fixarea tăbliței cu inscripția amintită; piroanele cu care a fost fixat pe cruce; zarul cu care soldații romani au tras la sorți pe Golgota cămașa lui Iisus; bățul de isop (arbust orginar din Asia Mică) cu un burete înmuiat într-o băutură narcotizantă; lancea cu care a fost Iisus înțepat în coaste de către soldatul Longinus; scara și cearceaful cu care a fost coborât de pe cruce Iisus; cleștele utilizat la scoaterea piroanelor din mâini și din picioare; cele cinci răni: două în palme, două la picioare și una la inimă; giulgiul în care a fost pus în mormânt Mântuitorul.

Giulgiul va fi expus în aceste zile la Torino

Giulgiul este păstrat în catedrala orașului Torino din Italia și este de departe cea mai celebră relicvă din lume, deoarece pe această bucată de pânză creștinii cred că este imprimată imaginea chipului Mântuitorului Iisus Hristos. Pe marginea autenticității acestei relicve se poartă și în prezent aprinse dezbateri, motiv pentru care, până acum, Vaticanul a evitat să se pronunțe tranșant, descriind însă relicva drept ‘un simbol plin de forță al pătimirii lui Hristos.’

Anul acesta, pentru a șasea oară în 100 de ani, în perioada 10 aprilie-23 mai, celebrul Giulgiu din Torino va fi expus publicului în catedrala orașului (Articol realizat de Dumitru Manolache și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 2 aprilie 2010).

Comentarii Facebook


Știri recente