Semne profetice ale Crucii lui Hristos

Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim)

‘Zis-a Domnul: Nimeni nu s-a suit la cer decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Și, după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să Se înalțe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Pentru că Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Fiindcă n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea.’ (Ioan 3, 13-17)

Sfânta Evanghelie a Duminicii dinaintea Înălțării Sfintei Cruci face referire la cea mai importantă prefigurare a Sfintei Cruci în Vechiul Testament, și anume înălțarea șarpelui pe un stâlp de către Moise în pustie, pentru a vindeca pe evrei de mușcăturile șerpilor veninoși (cf. Numerii 21, 8-9).

În Sfânta Scriptură a Vechiului Testament sunt multe locuri în care este prefigurată taina Crucii și a izbăvirii neamului omenesc prin Pătimirile și răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos.

Sfânta Cruce este preînchipuită în Vechiul Testament în primul rând de ‘pomul vieții’, sădit de Dumnezeu în mijlocul Raiului, alături de ‘pomul cunoștinței binelui și răului’ (cf. Facere 2, 9). Această legătură dintre Crucea Domnului și pomul vieții a fost evidențiată în mod deosebit de imnografii Bisericii. Astfel, în cultul Bisericii Ortodoxe, Crucea este înțeleasă ca fiind chiar pomul vieții situat în centrul lumii, pe Golgota sau ‘locul căpățânii’, unde se crede că era mormântul lui Adam, cel prin care a venit moartea în lume. Crucea reînnoiește și sfințește întreaga creație, prin lucrarea mântuitoare a Celui ce S-a răstignit pe ea: ‘Lemn al vieții cu adevărat cel sădit în locul căpățânii, prin care a lucrat mântuirea Împăratul veacurilor, în mijlocul pământului înălțat fiind astăzi, sfințește marginile lumii și se înnoiește Casa Învierii…’ 1. ‘Eu, cel ce am murit prin pom, te-am aflat pe tine pom de viață, purtătoare de Hristos, Crucea mea…’ 2. Precum primul pom, pomul vieții, se afla în Rai, acum cel de-al doilea pom se află în raiul cel nou, care este Biserica lui Hristos: ‘Alt rai, ca și cel de mai înainte, s-a cunoscut Biserica, având lemn purtător de viață Crucea Ta, Doamne, din care prin atingere luăm nemurire’ 3.

Sfinții Părinți au văzut o prefigurare a Crucii în Vechiul Testament și în lemnele purtate în spate de Isaac, fiul lui Avraam, pentru jertfirea lui (cf. Facere 22, 2-12). Aceeași prefigurare a Crucii o au altarele și jertfele de la templul iudaic. Referitor la această preînchipuire, precum și la alte preînchipuiri ale Crucii în Vechiul Testament, Sfântul Ioan Gură de Aur zice: ‘Pentru jertfa de pe Cruce, proorocii au fost trimiși mai dinainte, patriarhii au prezis, iar crucea a fost preînchipuită și prin cuvânt, și cu fapta. Junghierea lui Isaac ne-a arătat crucea (Facere 22, 1-14); de aceea și spunea Domnul: Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă slava Mea; și a văzut-o și s-a bucurat (Ioan 8, 56). Deci patriarhul s-a bucurat văzând icoana crucii, iar El a voit să fugă de cruce? Moise învingea pe Amalec atunci când arăta semnul crucii (Ieșire 17, 8-13). Și poți găsi în Vechiul Testament mii și mii de fapte care preînchipuie crucea’ 4.

Patriarhul Iacov binecuvântează pe cei doi nepoți, Manase și Efraim, în semnul crucii, prin încrucișarea mâinilor. Fiind bătrân și orb, el a chemat pe Iosif cu cei doi fii ai săi, Manase și Efraim, ca să-i binecuvânteze (cf. Facere 48, 12-20). Iosif i-a așezat cu fața spre tatăl său, Iacov, pe Manase – ca cel întâi născut – în fața mâinii drepte, iar pe Efraim la mâna stângă. Și când i-a binecuvântat, Iacov a încrucișat mâinile, punând mâna dreaptă, în chip profetic, pe Efraim – cel din stânga -, deși era cel mic, iar mâna stângă pe Manase.

Sfânta Cruce a fost simbolizată în Vechiul Testament și prin lovirea Mării Roșii de către Moise cu toiagul și despărțirea ei, pentru a scăpa poporul evreu de mânia lui faraon. Dumnezeu îi spune lui Moise: ‘Iar tu ridică-ți toiagul și-ți întinde mâna ta asupra mării și o desparte, și vor trece fiii lui Israel prin mijlocul mării ca pe uscat’ (Ieșirea 14, 16). Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur despre aceasta: ‘A întins Moise toiagul pe care-l avea în mână, a lovit apa, și curgerea cea nestatornică a apelor s-a despărțit uitându-și însușirea ei (Ieșirea 14, 21). Când poruncește Dumnezeu, și un element ca acesta își uită însușirile lui. Ca o slugă înțeleaptă, marea, când a văzut pe robul Stăpânului, s-a supus și a ascultat. A ascultat nu pentru că respecta lemnul cel uscat, ci din pricina Celui ce avea să fie răstignit pe lemn. A văzut marea chipul crucii, a înțeles îndată adevărul și s-a dat înapoi. Treci tu, îi spune marea lui Moise, tu și tot poporul lui Israel. Și a trecut Moise și tot poporul lui Israel’ 5. De asemenea, Crucea este simbolizată de toiagul lui Moise, când, la Meriba, lovind cu toiagul său stânca, a ieșit apă pentru a potoli setea poporului (cf. Ieșirea 17, 1-7). Un simbol al crucii este și toiagul lui Aaron, care a odrăslit (cf. Numerii 17, 8-10).

Apoi, Crucea mai este prefigurată de Moise când, în timpul luptei poporului evreu cu amaleciții, se roagă întinzându-și mâinile orizontal, fiind sprijinite de Aaron și Or, și le ține așa până ce Israel, având în fruntea oastei pe Iisus Navi, a biruit pe Amalec (Ieșirea 17, 9-16). ‘Vedeți fraților, cum a fost dată închipuirea prin Moise, și adevărul a fost adus de către Iisus Hristos. Și încă: pe Muntele Sinai, atunci când amaleciții au venit să-i atace pe evrei, brațele lui Moise erau ținute ridicate de două părți prin Or și Aaron (Ieșirea 17), dar Iisus Hristos și-a ținut El Însuși mâinile întinse pe cruce. În care vedeți cum a fost dat chipul și cum a fost adus adevărul…’ 6

Cea mai importantă prefigurare a Crucii în Vechiul Testament este lemnul pe care Moise a ridicat șarpele de aramă în pustie. Se știe că în timp ce poporul evreu traversa pustia, mulți oameni mureau fiindcă erau atacați de șerpi veninoși. Atunci Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să înalțe un șarpe de aramă și oricine privea la șarpele de aramă, înălțat în pustie, se vindeca: ‘Fă-ți un șarpe de aramă și-l pune pe un stâlp; și de va mușca șarpele pe vreun om, tot cel mușcat, care se va uita la el, va trăi’ (Numerii 21, 8-9). Deci, această vindecare a oamenilor care erau mușcați de șerpi era o preînchipuire a Crucii Mântuitorului Iisus Hristos. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: ‘Nu vedeți potrivirea chipului cu adevărul? Atunci evreii au scăpat de moarte, dar de o moarte temporală; acum credincioșii sunt scăpați de moartea veșnică. Atunci șarpele înălțat în aer vindeca mușcăturile șerpilor; Iisus vindecă rănile pe care le face dragonul duhovnicesc (diavolul). Acolo, cel ce privea cu ochii trupului era vindecat; aici cel ce vede cu ochii sufletului se ușurează de toate păcatele sale. Acolo spânzura (atârna) un chip de aramă, care reprezenta un șarpe; aici trupul Domnului pe care l-a format Duhul Sfânt. Acolo, un șarpe mușca și un șarpe vindeca; aici moartea biruiește moartea și moartea dăruiește viață’ 7. Referitor la această legătură dintre taina răscumpărării neamului omenesc prin Mântuitorul Iisus Hristos și șarpele înălțat de Moise în pustie, Sfântul Chiril al Alexandriei spune: ‘Șarpele înseamnă păcatul amar și de oameni ucigător, care chinuia tot neamul omenesc de pe pământ, mușcând în multe moduri sufletul fiecărui om și vărsându-și în el veninul de multe feluri al răutății. Și nu puteau scăpa altfel de păcatul care îi biruia decât prin ajutorul cel din cer. S-a făcut deci Dumnezeu-Cuvântul întru asemănarea trupului păcatului, ca să osândească, precum s-a scris, păcatul în trup (Romani 8, 3) și să Se arate pricină veșnică de mântuire celor ce privesc la El printr-o credință tare și prin pătrunderea dogmelor dumnezeiești. Iar faptul că s-a fixat șarpele pe un stâlp înalt (Numerii 21, 9) arată pe Hristos ridicat la înălțimea văzută și cunoscută, ca să nu rămână necunoscut nimănui pe pământ, cum zice El însuși (Ioan 12, 32), pentru pătimirea de pe cruce’ 8.

Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, de asemenea, vede în stâlpul de lemn pe care Moise a înălțat șarpele o prefigurare a Crucii: ‘Tot ca figură și ca semn a fost și ridicarea Crucii aceleia făcute împotriva șerpilor care mușcau pe fiii lui Israel, pentru mântuirea celor ce aveau să creadă că încă de atunci s-a propovăduit moartea șarpelui și mântuirea celor mușcați și care se refugiau la Cel care avea să fie răstignit’ 9.

O altă prefigurare a Sfintei Cruci în Vechiul Testament este lemnul pe care Moise îl aruncă, la porunca lui Dumnezeu, în apa amară a râului Mara, pentru a o îndulci ca să poată bea din ea poporul lui Israel, care era însetat de trei zile (cf. Ieșirea 15, 22-27).

Proorocul Iezechiel ne descoperă și forma grafică a crucii, și anume litera ‘thau’ sau ‘tav’, ultima literă a alfabetului ebraic, care avea formă de cruce în acea vreme (secolul VI î.Hr.). De asemenea, și în alfabetul vechi grec litera ‘tau’ avea forma unei cruci. Din cauză că se înmulțise fărădelegile și se profanase locașul sfânt, Dumnezeu hotărăște pieirea celor nelegiuiți, iar pentru a feri pe cei credincioși, care sufereau și plângeau văzând ticăloșiile acelora, poruncește proorocului să însemneze pe frunte cu acest semn în formă de cruce pe cei credincioși: ‘Și i-a zis Domnul: Treci prin mijlocul cetății, prin Ierusalim, și însemnează cu semnul crucii (litera ‘tau’ care în alfabetul vechi grec avea forma unei cruci) pe frunte, pe oamenii care gem și care plâng din cauza multor ticăloșii care se săvârșesc în mijlocul lui (…). Să nu vă atingeți de nici un om, care are pe frunte semnul ‘‒! (…)’ (Iezechiel 9, 4-6).

În Noul Testament, Crucea este altarul de jertfă pe care S-a răstignit Mântuitorul Iisus Hristos și pe care a sfințit-o cu sfântul Său Sânge pentru răscumpărarea neamului omenesc. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel spune că ‘El (Hristos) a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu însuși sângele Său, și a dobândit o veșnică răscumpărare. Căci dacă sângele țapilor și al taurilor și cenușa junincii, stropind pe cei spurcați, îi sfințește spre curățirea trupului, cu atât mai mult sângele lui Hristos, Care, prin Duhul cel veșnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine jertfă fără de prihană, va curăți cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiți Dumnezeului celui viu’ (Evrei 9, 12-14). Crucea este, de asemenea, mijlocitoarea preamăririi lui Hristos (cf. Filipeni 2, 8-9; Luca 24, 26), mijlocul prin care s-a înlăturat vrăjmășia dintre oameni și împăcarea lor cu Dumnezeu (cf. Efeseni 2, 16; Coloseni 1, 20), semnul biruinței lui Hristos asupra morții și semnul Fiului Omului, care se va arăta pe cer la a doua venire a Domnului (cf. Matei 24, 30), puterea lui Dumnezeu pentru cei ce vor să se mântuiască (cf. I Corinteni 1, 18), pecetea lui Dumnezeu asupra celor meniți să scape de la pierzanie (cf. Iezechiel 9, 4-6; Apocalipsa 7, 2-3; 9, 4)10.

În Antichitate, crucea era un instrument de tortură și de ocară pentru răufăcători. În Vechiul Testament era considerat ‘blestemat înaintea Domnului tot cel spânzurat pe lemn’ (cf. Deuteronom 21, 23). Însă Mântuitorul Iisus Hristos, primind a fi răstignit pe Cruce din iubire pentru oameni și luând asupra Sa păcatele lumii, ‘ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se pentru noi blestem (Galateni 3, 13). Pentru a explica cum Hristos S-a făcut blestem pentru oameni și pentru mântuirea lor, Sfântul Chiril al Alexandriei spune: ‘(Hristos) a luat asupra Sa osânda ce atârna cu dreptate asupra celor păcătoși, în baza Legii. Pentru că S-a făcut pentru noi blestem, căci ‘Blestemat este tot cel spânzurat pe lemn’, după cum s-a scris (Galateni 3, 13). Iar blestemați suntem noi toți, care nu voim să împlinim Legea dumnezeiască. Căci în multe păcătuim toți (Iacob 3, 2), firea omenească fiind foarte lunecoasă spre aceasta. Fiindcă a zis Legea dumnezeiască: ‘Blestemat este oricine nu stăruie întru toate cele scrise în cartea Legii, ca să le facă’ (Deuteronom 27, 26). Deci blestemul se referă la noi, și nu la altceva. Căci cei vinovați de călcarea Legii și duși cu repeziciune la lunecarea din ceea ce s-a rânduit se cuvine să fie pedepsiți. Cel ce n-a știut de păcat S-a făcut blestem pentru noi, ca să ne elibereze pe noi de vechiul blestem. Fiindcă a fost de ajuns să pătimească pentru toți Dumnezeu Cel mai presus de toți, ca, prin moartea trupului Său, să obțină răscumpărarea tuturor’ 11.

Așadar, prin moartea Sa, Hristos Domnul a biruit păcatul și moartea, iar prin Învierea Sa din morți a arătat slava Crucii ca fiind slavă a iubirii Sale jertfelnice, sfințitoare și de viață făcătoare. De aceea, cântăm noi în fiecare Duminică: ‘Iată, a venit prin Cruce bucurie la toată lumea’. Deci, Hristos a transformat crucea din instrument de ocară și de tortură în simbol al iubirii de viață făcătoare.

Sfânta Cruce este semnul lui Hristos, semnul Fiului Omului, care se va arăta pe cer când va veni El să judece viii și morții (cf. Matei 24, 30). Demonii se tem de Sfânta Cruce, pentru că iubirea smerită a lui Hristos Cel răstignit și înviat a biruit viclenia și răutatea lor (cf. Coloseni 2, 14-15). Prin urmare, noi nu înțelegem Crucea fără Hristos, și nici pe Hristos fără Sfânta Cruce. Crucea este nedespărțită de Hristos și Hristos este nedespărțit de Cruce.

Când cinstim Sfânta Cruce, ne aducem aminte în primul rând de iubirea lui Hristos pentru noi, iubire mai tare decât moartea. Iubirea aceasta smerită este singura care dă viață și libertate. De aceea, Crucea este simbolul vieții trăite în iubire smerită, nu în iubire posesivă, ci în iubire jertfelnică, dăruitoare de sine, iubirea care dă viață, care creează comuniune, care iartă și care înalță, care recuperează și care reînnoiește. În Hristos Cel răstignit pe Cruce se vede iubirea Lui față de Dumnezeu Tatăl ca ascultare și față de oameni ca iertare, de aceea, înainte de a muri pe Cruce, Iisus a zis: ‘Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac!’ (Luca 23, 34). Deci, iubirea smerită și milostivă mai tare decât moartea se vede numai în Sfânta Cruce.

Din acest motiv, noi creștinii așezăm Crucea și pe mormântul celor dragi având credința că iubirea lui Hristos Cel înviat din morți va învia din morți pe toți cei care cred în El. Desigur, toți oamenii vor învia din morți, dar cei care au crezut în El se vor bucura de Înviere ca de o comuniune de iubire și viață eternă cu El, în Împărăția Preasfintei Treimi, Care este simbolizată, de asemenea, prin semnul Sfintei Cruci.

Să ne rugăm, așadar, lui Hristos Cel răstignit și înviat să ne dăruiască bucuria Învierii Sale cuprinsă în Sfânta Cruce, să ne dăruiască puterea harului Său, pentru a trece prin toate greutățile și încercările; să ne dăruiască puterea de a ierta și de a ne pocăi, de a ne schimba sau înnoi viața noastră, prin rugăciune intensă și prin faptele iubirii creștine. Numai astfel vom simți bucuria care vine prin cinstirea Sfintei Cruci și prin apropierea noastră de Hristos, mai ales prin împărtășirea noastră cu Hristos Cel răstignit și înviat prezent în Sfânta Euharistie și prin toate faptele cele bune pe care le săvârșim în numele Lui, spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire! Amin.

†Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Note:

1 Mineiul pe septembrie, din slujba Vecerniei Înălțării Sfintei Cruci, E.I.B.M.B.O.R., București, 2003, p. 206.

2 Triod, din slujba Utreniei Duminicii Sfintei Cruci, cântarea a 9-a, E.I.B.M.O., București, 2010, p. 322.

3 Triod, din slujba Utreniei Duminicii Sfintei Cruci, cântarea a 5-a, E.I.B.M.O., București, 2010, p. 318.

4 Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt la ceea ce s-a spus: ‘Părinte, dacă este cu putință…’, în vol. Omilii la săracul Lazăr. Despre soartă și Providență…, E.I.B.M.B.O.R, București, 2005, pp. 252-253.

5 Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Fericitul Avraam, III, în vol. Predici la sărbători împărătești și cuvântări de laudă la sfinți, E.I.B.M.B.O.R, București, 2006, p. 567.

6 Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia XIV, 4; trad. în limba română de diacon Gheorghe Băbuț, Ed. Pelerinul Român, Satu Mare, 1997, pp. 69-70.

7 Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentar la Evanghelia de la Ioan, Omilia 27, 2; trad. în limba română de diacon Gheorghe Băbuț, Ed. Pelerinul Român, Satu Mare, 1997, p. 129.

8 Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, traducere de pr. prof. Dumitru Stăniloae, E.I.B.M.B.O.R, București, 2000, p. 176.

9 Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, Dialogul cu Iudeul Trifon, în Apologeți de limba greacă, traducere de pr. prof. Olimp N. Căciulă, București, 1980, p. 201.

10 Arhid. prof. dr. Ioan Zăgrean și pr. prof. dr. Isidor Todoran, Dogmatica Ortodoxă, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2009, p. 236.

11 Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, traducere de pr. prof. Dumitru Stăniloae, E.I.B.M.B.O.R, București, 2000, p. 1118.

(Predică publicată în săptămânalul Lumina de Duminică din data de 9 septembrie 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente