Semințele mântuirii – cuvintele Scripturii și icoanele Bisericii

Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Duminica a XXI-a după Rusalii (Pilda semănătorului)

‘Zis-a Domnul pilda aceasta: Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa. Și, semănând el, una a căzut lângă drum și a fost călcată cu picioarele și păsările cerului au mâncat-o. Și alta a căzut pe piatră și, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Și alta a căzut între spini, iar spinii, crescând cu ea, au înăbușit-o. Și alta a căzut pe pământul cel bun și, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă! Și ucenicii lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta? El a zis: Vouă vă este dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, iar celorlalți, în pilde, ca, văzând, să nu vadă și, auzind, să nu înțeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânța este cuvântul lui Dumnezeu; cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul și ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască; iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceștia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei care aud cuvântul, dar, umblând cu grijile și cu bogăția, și cu plăcerile vieții, se înăbușă și nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei care, cu inimă curată și bună, aud cuvântul, îl păstrează și rodesc întru răbdare. După ce a spus acestea, a strigat: Cine are urechi de auzit să audă.’ (Luca 8, 5-15)

Pilda Semănătorului din Evanghelia Duminicii a XXI-a după Rusalii cheamă pe toți oamenii să facă roditor cuvântul lui Dumnezeu.

Prin neascultarea poruncii lui Dumnezeu, Adam a pierdut harul lui Dumnezeu și comuniunea cu El, pentru că nu s-a smerit și nu a ascultat de Dumnezeu, Izvorul vieții și al nemuririi (cf. Romani 5, 17-19). Hristos, Noul Adam, prin smerită ascultare față de Dumnezeu până la moarte (cf. Luca 23, 46; Filipeni 2, 4-10; Romani 5, 19) a răscumpărat păcatul neascultării lui Adam cel vechi și a restabilit comuniunea omului cu Dumnezeu. Refacerea legăturii omului cu Dumnezeu se realizează, așadar, prin întruparea lui Hristos și prin lucrarea Sa mântuitoare, deoarece numai Fiul lui Dumnezeu Care S-a făcut om îl poate elibera pe om de păcat și de moarte și îi poate da puterea de a deveni fiu al lui Dumnezeu prin harul Duhului Sfânt. ‘Cuvântul lui Dumnezeu, făcându-se om, a umplut iar de cunoștință firea golită de cunoștința dată ei. Și întărind-o până la neschimbare, a îndumnezeit-o, nu prin fire, ci prin calitatea ce i-a dat-o, pecetluind-o cu Duhul Său, ca să nu-i lipsească nimic, precum a dat apei tărie prin calitatea vinului. Căci pentru aceasta s-a făcut om adevărat, ca să ne facă pe noi dumnezei după har’.1 Această experiență a comuniunii omului cu Dumnezeu pe care Hristos o dăruiește omului, se realizează întru Duhul Sfânt trimis în lume de către Fiul întrupat și de către Tatăl ceresc (cf. In. 14, 26; 15, 26). În învățăturile și faptele Mântuitorului Iisus Hristos se arată taina iubirii smerite și atotputernice a Preasfintei Treimi pentru om și posibilitatea omului de a participa la viața veșnică a Preasfintei Treimi. Sfântul Apostol Pavel spune despre Hristos, Cel Răstignit și Înviat, că Dumnezeu ‘împreună cu El ne-a sculat (înviat) și împreună ne-a așezat întru ceruri, în Hristos Iisus’ (Efeseni 2, 6).

Așadar, centrul vieții spirituale a Bisericii îl constituie Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, Cuvântul veșnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om ca să dăruiască omului viața veșnică în comuniunea Preasfintei Treimi.

Cântul lui Dumnezeu e tainic prezent în cuvintele Sfintei Scripturi

Prin lucrarea Duhului Sfânt, Logosul sau Cuvântul lui Dumnezeu Se află tainic prezent în cuvintele Sfintei Scripturi și ale Sfintei Tradiții, ambele păstrate în Sfânta Biserică. De aceea, Biserica – Trupul tainic al lui Hristos – este luminată și călăuzită de același Duh Sfânt Care a inspirat Scripturile și are misiunea de a recepta și mărturisi prezența activă a Cuvântului lui Dumnezeu în lume, ca pregustare a Împărăției cerurilor. Sfinții Părinți ai Bisericii arată că în Biserica lui Hristos ne hrănim din conținutul spiritual al Sfintelor Scripturi, ca și din pâinea Sfintei Euharistii, deoarece conținutul spiritual al acestora este Hristos Însuși – Cuvântul lui Dumnezeu sau Cuvântul dăruitor de viață veșnică.

Întrucât Hristos Cel Răstignit și Înviat rămâne mereu prezent în Biserica Sa până la sfârșitul veacurilor (cf. Matei 28, 20), citirea Sfintei Scripturi, prin care noi intrăm în comuniune cu Hristos – Cuvântul vieții, este un act de comuniune și creștere spirituală în iubire față de Dumnezeu și de oameni. Despre importanța cunoașterii Sfintei Scripturi, mai ales a Sfintei Evanghelii, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: ‘Citirea oricărei cărți din Scriptura cea de Dumnezeu insuflată este pentru cei cu luare-aminte cunoaștere a dreptei credințe; dar Scriptura Sfântă a Evangheliilor este covârșirea celor mai înalte învățături, căci cuvintele din Evanghelii sunt poruncile prea înaltului Împărat.’2 Sau: ‘Evanghelia este sursa mântuirii noastre, a vieții veșnice, că este puterea lui Dumnezeu spre mântuire, temeiul îndreptării noastre.’3

Citirea Sfintei Scripturi și a Scrierilor Sfinților Părinți este o activitate spirituală foarte necesară mai ales în lumea de astăzi, marcată de fenomenul secularizării, perceput ca înstrăinare spirituală a omului de Dumnezeu, și afectată de individualism, perceput ca însingurare egoistă a omului în relația sa cu semenii, într-o lume invadată de cuvinte și imagini mediatice fără un conținut spiritual profund. Însă, Cuvântul lui Dumnezeu prezent și ascultat în viața Bisericii ne învață și ne ajută să simțim că sufletul omului valorează mai mult decât toate bunurile materiale terestre și că omul este creat nu pentru a sfârși în moarte, ci pentru a trăi veșnic în iubirea lui Dumnezeu. De aceea, viața creștinului pe pământ trebuie să fie pregătire pentru bucuria vieții eterne, în comuniunea de iubire a lui Dumnezeu cu oamenii din toate timpurile și din toate locurile.

Icoana – lumină a credinței, chemare la rugăciune și arvună a frumuseții cerești eterne

În Duminica a XXI-a după Rusalii se face și pomenirea Sfinților Părinți de la Sinodul VII Ecumenic de la Niceea din anul 787. La acest Sfânt Sinod a fost restabilit cultul sfintelor icoane. Pe baza învățăturii Sfinților Părinți ai Bisericii, precum Sfântul Vasile cel Mare (†379) sau Sfântul Ioan Damaschin (†749) și mulți alții, Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea din anul 787 a consfințit adevărul că ‘cinstirea icoanei trece la arhetipul ei’, adică această cinstire nu se adresează materiei din care este făcută icoana, ci se înalță către Persoana Mântuitorului Iisus Hristos sau către persoana sfântului reprezentat prin ea. Pe de altă parte, cinstirea sau venerarea sfinților și a icoanelor nu se confundă cu adorarea care se cuvine numai lui Dumnezeu, Creatorul universului și unicul Izvor al sfințeniei.

Pe temeiul acestei învățături statornice de credință ortodoxă, pictura bisericească ortodoxă, de tradiție bizantină, a cultivat, secole de-a rândul, o vedere iconică duhovnicească a sfinților din Împărăția lui Dumnezeu, întrucât icoana este în același timp lumină a credinței, chemare la rugăciune și arvună a frumuseții cerești eterne.

Mai precis, în cultul creștin ortodox, icoana a fost întotdeauna expresie a credinței și a mărturisirii adevărului înomenirii lui Dumnezeu Care ‘a luat chip sau față de om, pentru ca omul să nu-și mai întoarcă fața de la El’, cum se spune într-o scriere creștină din secolul al II-lea numită ‘Odele lui Solomon’, dar și expresie a întâlnirii și comuniunii creștinului ortodox cu Hristos și cu sfinții Lui în Biserica slavei Sale. Această slavă harică umple tainic inima și mintea celor ce se roagă și iradiază în jurul capului și trupului lor ca fiind lumină necreată și neînserată din Împărăția lui Dumnezeu, prezentă în sufletele sfinților, ca dar al lui Dumnezeu.

Icoana ortodoxă ca expresie a credinței și evlaviei ortodoxe este, de fapt, o teologie ‘vizuală’ a prezenței harice a lui Dumnezeu în biserică, în casele credincioșilor și pretutindeni unde omul iubește pe Dumnezeu și pe semenii săi sfințind locul și timpul în care trăiește în rugăciune și fapte bune. În acest sens, cultul icoanelor produce o cultură a chipului luminat de rugăciune și bunătate, o cultură roditoare de evlavie și ospitalitate, o cultură a Scripturii concentrate în icoană și a icoanei desfășurate potrivit cuvintelor Scripturii, o cultură a frumuseții care naște bucurie și a sărbătorii care naște comuniune frățească, o cultură a iubirii sfințitoare care pacifică simțurile, bucură privirile și înalță mintea de la făpturile văzute la slava lui Dumnezeu Cel nevăzut, Făcătorul cerului și al pământului.

Într-un orizont mai bogat, în Biserica Ortodoxă, ascultarea și contemplarea Cuvântului lui Dumnezeu se realizează și se exprimă în multe moduri, și anume: prin lecturi și tâlcuiri biblice, muzică sacră, icoane, fresce, sculptură, miniatură și alte forme de artă sacră sau bisericească. Toate acestea sunt modalități de exprimare solemnă și mistică a comuniunii omului credincios cu Hristos – Cuvântul vieții, în Biserică și în viața personală cotidiană. Adevărul, Iubirea și Lumina lui Hristos, prezente în Sfânta Scriptură, unifică și sfințesc atât viața comunității creștine, cât și a fiecărui creștin în parte, dăruindu-i bucurie și pace, speranță și curaj, când acesta unește zilnic rugăciunea cu lectura și meditația biblică sau cu audiția biblică radiofonică.

Deci, pe lângă mărturisirea adevărului credinței izvorâte din asimilarea Sfintei Scripturi în viața liturgică, Biserica a cultivat și frumusețea duhovnicească sau liturgică a veșmintelor, a cărților, a gesturilor liturgice, a iconografiei, a imnografiei ș.a. Toate acestea sunt izvorâte din Sfânta Scriptură.

În Biserica Ortodoxă avem o mulțime de moduri de a citi Scriptura și de a exprima mesajul ei

De pildă, lectura kerigmatică a Sfintei Scripturi se tâlcuiește oamenilor sub formă de predică sau omilie. Citirea Sfintei Evanghelii cu o intonație muzicală deschide cuvintele spre Împărăția cerurilor, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Viața Bisericii este terenul fertil în care semințele semănate de Cuvântul lui Dumnezeu aduc roade. Această citire a Sfintei Scripturi, ca semănare a ei în Liturghia comunității în stare de rugăciune, este foarte mult prețuită de Biserica Ortodoxă. Toate slujbele ei sunt inspirate din Sfânta Scriptură. Lectura liturgică a Sfintei Scripturi este cea mai profundă, deoarece aceasta este roditoare de sfințenie și de comuniune cu Dumnezeu Cuvântul, Izvorul vieții veșnice, și cu sfinții lui Dumnezeu.

Sfânta Scriptură interpretată sau tâlcuită în iconografia ortodoxă este o ‘vizualizare’ duhovnicească a ceea ce auzim cu urechile când ascultăm cuvintele Scripturii. De aceea, lectura iconografică a Sfintei Scripturi face parte din celebrarea liturgică. Întrucât Hristos Domnul este, în același timp, Cuvântul lui Dumnezeu și Chipul lui Dumnezeu (cf. Ioan 1, 1-14 și Coloseni 1, 15), în Biserica lui Hristos sunt semănate cuvinte rostite și cuvinte vizualizate sau cuvinte văzute, care ne cheamă la comuniune eternă cu Dumnezeu. De asemenea, citirea sau lectura muzicală a Sfintei Scripturi ajută mult la receptarea, memorarea și transmiterea mesajului ei sub forma imnografiei sau psalmodiei, care leagă întreolaltă timpul sacru și spațiul sacru, oamenii și îngerii. Însă, toate aceste forme diferite trebuie să exprime același conținut, adică taina prezenței și lucrării mântuitoare a lui Iisus Hristos – Dumnezeu Cuvântul în Biserica Sa. Chiar și arhitectura eclesială ortodoxă exprimă taina Bisericii lui Hristos – Cuvântul lui Dumnezeu într-o formă concentrată, simbolică, plastică, vizualizată. Mai precis, Cuvântul Scripturii apare construit în simbol liturgic: corabie, cruce, casă a Sfintei Treimi, unire a cerului cu pământul pentru a ridica pe pământeni la viața cerească ș.a.

Astfel, Ortodoxia este credința religioasă creștină care valorifică în modul cel mai deplin cuvântul vizualizat. De ce? Pentru că în Sfânta Scriptură, când oamenii mărturisesc pe Hristos-Mesia pe care L-au întâlnit, ei își argumentează afirmațiile și prin probe vizuale, nu doar auditive. Astfel, în primul capitol al Evangheliei după Ioan citim că Filip cheamă simplu pe Natanael să cunoască pe Iisus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat, zicând: ‘Vino și vezi!‘ (Ioan 1, 46). Iar Epistola I a aceluiași Evanghelist Ioan accentuează valențele spirituale ale vizibilului, zicând: ‘Ceea ce am văzut și am auzit vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi. Iar părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Iisus Hristos’ (I Ioan 1, 3).

În învățătura marilor teologi ai Bisericii Ortodoxe, icoana (adică imaginea stilizată și transfigurată a chipului unei persoane sfinte sau a unui eveniment sfânt din istoria mântuirii) este vedere a persoanelor sfinte în lumina Împărăției cerurilor. Dincolo de motivația strict estetică, locașurile de cult ortodoxe sunt împodobite cu icoane și fresce pentru a binevesti întâlnirea întru slavă a omului cu Dumnezeu și cu sfinții Lui.

În concluzie, înțelegem că Evanghelia de astăzi ne cheamă să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu binevestit de Biserică și să împlinim cuvintele Sfintei Scripturi prin viețuire sfântă și prin săvârșirea faptelor bune, având inimă curată, sinceră și milostivă, pentru că inima curată și milostivă se aseamănă cu Dumnezeu cel Sfânt, Curat și Milostiv. Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca această Evanghelie a Semănătorului care seamănă cuvântul lui Dumnezeu în lume să rodească multă lumină, bunătate și multă milostivire în sufletele tuturor, spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire. Amin.

†Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Note:

1 Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 40, în Filocalia românească, vol. III, E.I.B.M.O., București, 2008, p. 177.

2 Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt despre viețuirea după Dumnezeu, în vol. Omilii la săracul Lazăr. Despre soartă și Providență…, E.I.B.M.B.O.R., București, 2005, p. 261.

3 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Romani, omilia III, Ed. Christiana, București, 2005, p. 45.

Comentarii Facebook


Știri recente