Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob de la Neamț” din Dorohoi își serbează astăzi hramul

Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob de la Neamț” din Dorohoi își serbează astăzi, 5 august, hramul. În noul paraclis al seminarului a avut loc aseară slujba Vecerniei unită cu Litia, la care au participat preoți și credincioși din orașul Dorohoi. Astăzi, programul liturgic va continua cu slujba Utreniei, a Acatistului și a Sfintei Liturghii, la finalul căreia corala „Haris” va prezenta un concert de muzică religioasă. „Bucuria hramului va fi foarte mare, pentru că va avea loc revederea promoției de absolvenți din 1999. Paraclisul în care vom sluji în ziua de hram este o împlinire a multor idealuri. Iată că Sfântul Ioan Iacob poartă de grijă și ne ajută să putem duce mai departe credința și educația pe aceste meleaguri”, a menționat pr. Constantin Muha, directorul Seminarului Teologic „Sf. Ioan Iacob de la Neamț”.

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente