Seminarul Teologic din Craiova și-a sărbătorit ocrotitorul

Sfântul Grigorie Teologul a fost serbat miercuri, 25 ianuarie, de profesorii și elevii Seminarului Teologic din Craiova, eveniment la care a fost prezent și Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, informează Ziarul Lumina, Ediția de Oltenia.

Manifestările dedicate hramului seminarului au început la orele dimineții, prin săvârșirea Sfintei Liturghii de către IPS Irineu, înconjurat de părinții profesori. Sfânta Liturghie a fost urmată de un parastas pentru ctitorii, profesorii, elevii și binefăcătorii acestui așezământ teologic care au plecat la Domnul.

‘Un suflet frământat de dorul după dumnezeire’

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Mitropolitul Olteniei a evidențiat personalitatea Sfântului Grigorie, cel ‘botezat’ de Biserică ‘Teologul’: ‘Sfântul Grigorie a fost chemat să devină păstor de suflete în vremuri grele, de mari confruntări dogmatice. El primește și apelativul de ‘Teologul’ deoarece nu numai cu învățătura profundă și cuvântul său, ci și cu viața și trăirea lui spirituală se ridică până la contemplarea Sfintei Treimi. Întreaga operă, și mai ales cuvântările sale teologice, ne descoperă un suflet frământat de dorul după dumnezeire, după dragostea divină. Se ridică permanent spre culmile cele mai înalte pentru a înțelege tainele lui Dumnezeu. Descoperă tainele învățăturii creștin-ortodoxe și ca un ‘fluier păstoresc’ a condus și conduce peste veacuri mulțimi de tineri teologi, mulțimi de credincioși, pe calea mântuirii, așa cum păstorul duce oile sale spre pășunea cea bogată’. În încheiere, IPS Irineu i-a îndemnat pe elevii seminariști să studieze opera Sfântului Grigorie Teologul și să-l aibă întotdeauna ca model de viață și credință în Mântuitorul Iisus Hristos.

Sărbătoarea a continuat în sala de festivități a școlii prin tradiționala serbare pe care cadrele didactice și elevii seminariști o organizează an de an în cinstea protectorului lor spiritual. Evenimentul a fost deschis cu un cuvânt de bun-venit rostit de părintele director Constantin Popescu. Apoi, părintele prof. Gheorghe Pârva a vorbit despre opera și personalitatea teologică ale Sfântului Grigorie. În cadrul serbării, elevii seminariști au prezentat un recital de poezie, coordonat de pr. prof. Cristin Alexandru Sperlea, și o scenetă religioasă pusă în scenă sub coordonarea prof. Angel-Cristian Stăiculescu. Corul seminarului, dirijat de prof. Victor Șapcă, a întregit atmosfera de sărbătoare printr-un buchet de cântări religioase specifice momentului.

La final, ocupanții primelor locuri în cadrul Concursului de creație ‘Sfântul Grigorie Teologul – Dascălul sufletelor noastre’, desfășurat luni, 23 ianuarie, au primit premii constând în diplome, cărți și sume de bani, înmânate în cadru festiv de IPS Irineu.

Comentarii Facebook


Știri recente