Seminariștii bucureșteni au susținut Examenul de atestat

Elevii claselor a XII-a ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox din București, au susținut, astăzi, 29 mai 2012, examenul de atestat. Comisia de examinare a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

„La examenul de atestat sunt înscriși un număr de 51 de elevi din clasa a XII-a, iar pentru ei se dorește a fi un atestat pentru certificarea cunoștințelor de specialitate, referindu-ne la discipline practice și anume Tipic bisericesc, Liturgică, Muzică, Omiletică, Catehetică și susținerea orală a unui proiect pe care l-au pregătit pe parcursul anului școlar la una din aceste discipline de specialitate din secția Sistematică Dogmatică sau din Secția Biblică Noul Testament sau Vechiul Testament„, a precizat pentru TRINITAS TV Pr. Prof. Dr. Aurel Mihai, directorul Seminarul Teologic din București.

Acest examen este susținut în fiecare an de elevii care vor absolvi cursurile, și este format din două probe.

Examenul de certificare a competențelor profesionale reprezintă prima probă de maturitate a tinerilor teologi.

Comentarii Facebook


Știri recente

Mănăstirea Mușinoaele are un nou stareţ

Ieromonahul Sofronie Nechita este noul stareţ al Mănăstirii Mușinoaele din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Părintele a fost prezentat obştii duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, care şi-a exprimat convingerea că noul stareţ va continua cu aceeași…