Seminar privind eficientizarea serviciilor sociale la Parohia Timișoara-Ronaț

La Parohia ortodoxă Timișoara-Ronaț din cadrul Protopopiatului Timișoara I a avut loc Sâmbătă, 4 februarie 2012, seminarul cu tema ‘Comitetele parohiale în noul Statul al Bisericii Ortodoxe Române’. Întâlnirea a fost organizată de Centrul de resurse ‘Anastasis’ din Timișoara în cadrul proiectului FORTE – Formare trainică pentru parteneriat social, unde preoții Timotei Sbera și Cristian Miloș au abordat teme precum: atribuțiile comitetelor parohiale în noul Statut al Bisericii Ortodoxe Române, eficientizarea activităților sociale din parohie, scrierea proiectelor în folosul comunității, planificarea strategică a activităților. Beneficiarii seminarului au fost membrii Comitetului parohial, precum și preoții slujitori ai parohiei din cartierul Ronaț.

‘Ne-am propus prin acest demers să sprijinim parohiile din eparhie în îmbunătățirea și dezvoltarea serviciilor sociale pe care le oferă. Lucrăm în mod direct cu comitetele parohiale, preoții slujitori și reprezentanții ONG-urilor religioase care funcționează cu binecuvântarea Bisericii’, a declarat pentru Ziarul Lumina pr. Cristian Miloș, formator în cadrul proiectului.

Comentarii Facebook


Știri recente