Seminar pentru accesarea fondurilor europene

În parohia Viziru de Sus din localitatea Viziru, județul Brăila, s-a desfășurat ieri, 25 septembrie a.c., ședința administrativă a preoților din Protopopiatul Însurăței, Episcopia Dunării de Jos. Cu această ocazie s-a desfășurat, cu binecuvântarea Preasfințitului Casian, Episcopul Dunării de Jos, și informarea preoților în legătură cu accesarea finanțărilor europene pentru mediul rural. După Sfânta Liturghie săvârșită de preoții protopopiatului Însurăței, în frunte cu pr. protoiereu Constantin Dumitru, în Biserica parohială „Sf. Treime”, pr. Ioan Perțea, consilierul Sectorului economic al Centrului Eparhial Galați și delegatul chiriarhului la această întâlnire, a evidențiat „importanța acestei instruiri pentru documentarea și informarea preoților din mediul rural. Aceștia vor avea posibilitatea pe viitor să beneficieze de fonduri europene pentru construcția sau restaurarea lăcașurilor de cult, a caselor parohiale și a centrelor social-filantropice”. Partea principală a discuțiilor a fost constituită de conferința domnului Ciprian Alic, consilier în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care a prezentat posibilitățile de finanțare a infrastructurii rurale, a serviciilor, precum și a așezămintelor culturale, sociale și de patrimoniu, prin fondurile nerambursabile din cadrul Programului Național pentru Dezvoltare Rurală. Domnia sa a precizat că „reprezentanții mediului bisericesc pot primi finanțări pentru realizarea unor proiecte în domeniul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)”.

( Sursa: Ziarul Lumina Nr. 224/ 26 septembrie 2008)

Comentarii Facebook


Știri recente