Seminar de formare la Deta în cadrul proiectului FORTE

Marți, 9 octombrie, la biserica cu hramul ‘Pogorârea Sfântului Duh’ din Deta, județul Timiș, a avut loc seminarul cu tema ‘Proiectele sociale în parohiile ortodoxe’, susținut de echipa Centrului de resurse ‘Anastasis’ din cadrul proiectului FORTE – Formare trainică pentru parteneriat social, după cum informează „Ziarul Lumina”. La eveniment au participat preoții din Protopopiatul Deta, precum și ceilalți angajați ai parohiilor. În debutul întâlnirii a avut loc prezentarea proiectului FORTE și a Centrului de resurse ‘Anastasis’, iar apoi au fost exemplificate o serie de activități ce pot fi implementate cu ajutorul Comitetului parohial, în cadrul domeniilor social, misionar, cultural, tineret și administrativ gospodăresc. În acest sens, au fost prezentate exemple concrete de proiecte și activități desfășurate în unele parohii timișene, care pot fi urmate și adaptate la specificul fiecărei parohii.

În a doua parte a seminarului au fost expuse beneficiile sociale oferite de autoritățile locale și serviciile sociale implementate de Arhiepiscopia Timișoarei și Fundația Filantropia Timișoara, astfel încât preoții să poată informa credincioșii cu o situație socială specială în privința ajutorului pe care îl pot primi și cui să se adreseze.

Spre finalul întâlnirii, participanților li s-a vorbit despre importanța unei bune organizări a timpului și a activităților, fiind detaliate tehnici concrete în acest sens. Centrul de resurse ‘Anastasis’ se adresează preoților, comitetelor parohiale și ONG-urilor bisericești, astfel încât aceștia să se implice mai eficient în rezolvarea problemelor sociale în cadrul parohiilor de care aparțin.

Comentarii Facebook


Știri recente