Seminar cu tema Managementul Serviciilor Sociale desfășurat la Letca Nouă, Giurgiu

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, miercuri, 28 august, în cadrul Proiectului Forte – Formare trainică pentru un parteneriat social, a avut loc seminarul cu tema „Managementul serviciilor sociale’. Evenimentul s-a desfășurat la Centrul de resurse din localitatea Letca Nouă și a reunit 13 preoți din eparhie, după cum ne informează episcopiagiurgiului.ro.

Scopul seminarului a fost însușirea de către participanți a unui set de noțiuni de bază referitoare la managementul serviciilor sociale. Totodată, întâlnirea a avut ca obiectiv transmiterea unor informații de specialitate, teorii și exemple practice ale managementului serviciilor de asistență socială. De asemenea, s-a avut în vedere atât dezvoltarea aptitudinilor și capacităților de a gestiona serviciile sociale, cât și valorificarea experiențelor participanților în managementul acestora . În același timp, s-a insistat asupra principiilor și valorilor care stau la baza furnizarii serviciilor sociale, tipologia și modul de planificare a serviciilor sociale la nivelul comunității.

Comentarii Facebook


Știri recente