Seminar cu tema ‘Îmbunătățirea spiritului antreprenorial în domeniul asistenței sociale”, la Universitatea din Craiova

În perioada 24 – 26 martie 2009, la Universitatea din Craiova a avut loc un seminar în cadrul proiectului „Îmbunătățirea spiritului antreprenorial în domeniul asistenței sociale din Europa” (ESPIEW). Cursurile au fost susținute de către Prof. Marcel Desaegher, coordonator proiecte internaționale la Universitatea Howest din Belgia, manager general în cadrul acestui proiect. La manifestare au participat reprezentanți ai mai multor facultăți din cadrul Universității din Craiova, printre acestea numărându-se și Facultatea de Teologie, acolo unde funcționează o secție de asistență socială.

După cum a precizat Prof. Marcel Desaegher, într-un interviu acordat postului de televiziune TRINITAS TV, întrunirea de la Craiova a urmărit diseminarea rezultatelor obținute până acum în cadrul altor întâlniri similare din țări precum Belgia, Finlanda și Germania, în scopul realizării unui sistem de comparație, pentru a vedea care sunt elementele similare, care sunt rezultatele pozitive, în vederea găsirii unor idei novatoare care să ajute la creșterea spiritului antreprenorial în domeniul asistenței sociale, scopul final fiind în cele din urmă creșterea calității vieții tuturor cetățenilor europeni.

Sursa: m-ol.ro

Comentarii Facebook


Știri recente