Semicentenarul „George Matei Cantacuzino”, la Iași

La Iași a fost evocat, în urmă cu două zile, arhitectul George Matei Cantacuzino în cadrul unui simpozion. Evenimentul a marcat împlinirea a 50 de ani de când maestrul a trecut la cele veșnice.

Sala ‘Dr. Iustin Moisescu’ a Centrului eparhial Iași a găzduit sâmbătă, 27 noiembrie, Semicentenarul ‘George Matei Cantacuzino’, informează ‘Ziarul Lumina’. La Cimitirul ‘Eternitatea’ din Iași a fost săvârșită o slujbă de Parastas la mormântul maestrului de către pr. Ionel Roată, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, arhim. Dosoftei Șcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iași, alături de un sobor de preoți și diaconi. Semicentenarul ‘G. M. Cantacuzino (1899-1960)’ a fost organizat cu sprijinul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în parteneriat cu Ordinul arhitecților din România, filialele Iași și Vaslui, Uniunea Arhitecților din România, filiala Iași, Registrul Urbaniștilor din România, filiala Iași, Registrul Urbaniștilor din România – Regiunea Nord-Est și Facultatea de Arhitectură ‘G. M. Cantacuzino’ a Universității Tehnice ‘Gh. Asachi’ din Iași. Organizatorul principal al evenimentului a fost arhitectul Dragoș Ciolacu, cadru didactic la Facultatea de Arhitectură ‘G. M. Cantacuzino’ a Universității Tehnice ‘Gh. Asachi’ din Iași și vicepreședinte al Uniunii Arhitecților din România, filiala Iași.

Ultima lucrare a lui G. M. Cantacuzino

În deschiderea Simpozionului dedicat lui G. M. Cantacuzino, arhitectul Șerban Sturdza, președintele Ordinului arhitecților din România, cel care a moderat evenimentul, a mulțumit Mitropoliei Moldovei și Bucovinei pentru că a găzduit manifestarea. În continuare, Înalt Preasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a vorbit celor prezenți despre întâlnirea dintre mitropolitul de atunci al Moldovei și Sucevei, Iustin Moisescu, și arhitectul G. M. Cantacuzino, care a proiectat cele două clădiri ale Centrului eparhial Iași. ‘Mitropolitul Iustin Moisescu l-a întâlnit pe G. M. Cantacuzino când acesta din urmă se apropia de vârsta de 60 de ani. Era trist și bolnav, se accidentase cu câteva luni înainte în zona Mănăstirii Sucevița. Era îmbătrânit înainte de vreme din cauza suferințelor îndurate în închisorile de la Aiud. După ce a fost eliberat s-a bucurat de o libertate supravegheată, care avea să devină din ce în ce mai greu de suportat. Era în continuare considerat dușman al poporului. Datorită calităților sale își găsise o umilă slujbă în comisia monumentelor istorice, dar ochii stăpânirii comuniste au făcut în așa fel încât să fie destituit. Acest lucru se întâmpla cu câteva luni înainte de întronizarea noului mitropolit la Iași. Mitropolitul Iustin Moisescu l-a întâlnit pe G. M. Cantacuzino când acesta executa ultima lui lucrare, și anume clădirile Centrului eparhial Iași. G. M. Cantacuzino a plecat la Dumnezeu foarte devreme, lăsând un nume pe care colegii lui mai tineri îl recunosc ca fiind important în istoria arhitecturii sau picturii românești. G. M. Cantacuzino a găsit calea de a crea armonii între util și frumos. Îl rog pe Dumnezeu, Cel care a adus lumea din neființă la ființă, să ne dea puterea de a ne inspira din lucrarea de excepție a înaintașilor în diferite domenii’, a spus IPS Părinte Mitropolit Teofan.

‘Cu gândul și inima sunt alături de voi’

Arhitectul Șerban Sturdza a transmis un mesaj sosit de la Londra pentru acest eveniment de la arhitectul Șerban Cantacuzino, fiul lui G. M. Cantacuzino. ‘În primul rând doresc să vă felicit și doresc să mulțumesc autoarei Mirela Duculescu și Editurii Simetria pentru splendida carte despre arhitectura tatălui meu, G. M. Cantacuzino, atât de frumos subtitrată ‘Arhitectura ca temă a gândirii’. G. M. Cantacuzino a gândit mult și a gândit bine. Ar fi putut să-și realizeze gândurile, ca de exemplu la Mitropolia de la Iași. Am fost prin urmare profund mișcat să aflu că lansarea cărții va avea loc la Iași în ambianța Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și în prezența Înalt Preasfințitului Părinte Teofan. Cu gândul și inima sunt alături de voi’, a transmis Șerban Cantacuzino. Au fost lansate revista numărul 4 ‘Repere’, dedicată personalității lui G. M. Cantacuzino, și volumul ‘G. M. Cantacuzino’ (1899-1960) – Arhitectura ca temă a gândirii’, de arhitect Mirela Duculescu. Revista ‘Convorbiri literare’ va dedica, de asemenea, numărul din decembrie 2010 maestrului G. M. Cantacuzino, prin publicarea unor comunicări susținute la simpozionul de acum două zile.

La omagierea lui G. M. Cantacuzino au participat arhitecți, oameni de cultură, artiști, preoți, personalități publice, scriitori, etnografi, critici de artă care au evocat personalitatea marelui maestru, opera literară, artistică și în mod special arhitecturală. ‘Totdeauna, despre personalitatea lui G. M. Cantacuzino se pot spune multe și se găsesc lucruri noi de amintit. Arhitecții, cât și artiștii plastici, dar și scriitorii revendică personalitatea lui. G. M. Cantacuzino este amintit în istoriile Literaturii Române, în enciclopediile artistice și este asumat de breasla arhitecților. G. M. Cantacuzino a fost o personalitate complexă, un artist desăvârșit care a putut fi revendicat de toate breslele artistice. A fost un spirit polivalent, cu o operă literară deosebită, o operă artistică (picturi, grafică, desen) deosebit de valoroasă. La sfârșitul anilor 60 Biserica a fost cea care l-a sprijinit pe G. M. Cantacuzino pentru a-și continua opera, lăsând moștenire orașului Iași cele două clădiri din ansamblul mitropolitan’, a amintit arhitectul Dragoș Ciolacu.

Comentarii Facebook


Știri recente