Ședințele Consiliului și Adunării Eparhiale ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În zilele de 11 și 12 febriarie 2011, la Centrul eparhial din Galați vor avea loc ședințele Consiliului și Adunării Eparhiale din cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, întruniri ce vor avea ca obiectiv principal analiza, întocmirea și prezentarea dării de seamă anuale asupra întregii activități bisericești din anul 2010, proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre drept „Anul omagial al Crezului ortodox și al Autocefaliei românești”, informează părintele diacon Marian Pătrașcu de la Biroul de Presă și Comunicare al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Lucrările acestor foruri eparhiale au fost precedate de o serie de întruniri ale Permanenței Consiliului Eparhial cu factorii de răspundere din subordine: pc. părinți protoierei, membrii consiliilor profesorale ale școlilor teologice din eparhii, reprezentanții C.A.R. – Cler și salariați bisericești ș.a.

În cadrul ședinței Consiliului Eparhial din ziua de vineri, 11 februarie 2011, se va prezenta, de către responsabilii sectoarelor Administrației eparhiale, sinteza privind activitatea sub aspect pastoral-liturgic, cultural-misionar, educațional și social-filantropic desfășurată de parohiile, mănăstirile și așezămintele bisericești din județele Galați și Brăila în anul ce s-a încheiat, ca o mărturie a eforturilor comune, depuse de la parohie și mănăstire până la Centrul Eparhial, pentru realizarea programelor Sfintei noastre Biserici, ale hotărârilor Sfântului Sinod, precum și ale organismerlor eparhiale.

De asemenea, în cadrul acestor foruri deliberative se vor propune măsuri concrete de eficientizare și îmbunătățire a activității preoților, monahilor și credincioșilor din Arhiepiscopia Dunării de Jos în anul 2011, declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „Anul omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii”.

Comentarii Facebook


Știri recente

Episcopia Canadei: Conferințele Postului Mare, online

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei vă invită la seria de întâlniri duhovnicești „Conferințele Postului Mare 2021 – «Prin ușile pocăinței spre bucuria Învierii»”. Întâlnirile vor fi transmise online (via Zoom/Facebook) în primele cinci duminici ale…