Ședințele administrative în protopopiatele din Episcopia Sălajului

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, în toate cele trei protopopiate din Episcopia Sălajului a avut loc, astăzi, 12 august 2013, ședința administrativă cu preoții din Episcopie.

După cum a precizat Arhid. Adrian Onica, conferințele susținute cu acest prilej au fost axate în jurul activității și influenței asupra Bisericii a Sfinților Împărați Constantin și Elena, insistându-se asupra capitolului „Educația și viața creștină”. Astfel la Protopopiatul Zalău conferința a fost susținută de către Părintele Emil Nechita de la Parohia Bulgari, la Protopopiatul Șimleu Silvaniei cel care a dezbătut tema a fost Părintele Viorel Păcurar de la Parohia Măieriște, iar la Protopopiatul Jibou conferința a fost susținută de către Părintele Grigore Varga de la Parohia Bezded.

La Protopopiatul Jibou ședința administrativă a fost precedată de săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica cu hramurile „Sfântul Proroc Daniel și Sfântul Mucenic Gheorghe” din Jibou.

Preoții au fost însoțiți la ședință și de către epitropii parohiilor pe care le păstoresc. De asemenea au participat părinți consilieri de la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului, ca delegați ai Preasfințitului Părinte Episcop Petroniu.

După susținerea conferințelor și a discuțiilor pe marginea acestora au fost aduse la cunoștință preoților ultimele hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ce țin de activitatea pastoral misionară.

Printre altele a fost adusă la cunoștința preoților și susținerea de către Patriarhia Română a inițiativei cetățenești europene UNUL DINTRE NOI pentru apărarea dreptului la viață și recunoașterea embrionului uman ca persoană încă din momentul concepției. În acest sens preoții au fost rugați să mediatizeze în rândul credincioșilor această campanie de strângere de semnături.

De asemenea a fost mediatizat parteneriatul dintre Episcopia Sălajului și Fundația Diakonia din Neuendettelsau, Germania, prin care se organizează un curs practic de formare profesională pentru îngrijirea persoanelor vârstnice și a bolnavilor. Acest program se va derula în Germania în perioada septembrie 2013 – iulie 2017.

Comentarii Facebook


Știri recente