Ședințe preoțești în trei protopopiate ale Arhiepiscopiei Iașilor

În Arhiepiscopia Iașilor au avut loc marți, 20 noiembrie 2012, întruniri preoțești în protopopiatele Piatra Neamț, Roznov și Ceahlău. Referatele susținute au fost dedicate Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor, dar și altor probleme actuale.

La sediul Protopopiatului Piatra Neamț a avut loc marți, 20 noiembrie, întrunirea lunară cu preoții. Referatul cu tema „Misiunea preotului din spital și conlucrarea lui cu medicul pentru îngrijirea bolnavilor” a fost expus de pr. Iustin Capșa de la parohia Sarata. „Părintele Iustin Capșa a fost timp de câțiva ani preot misionar de spital în Craiova. Experiența din spital s-a potrivit foarte frumos cu tema prezentată. Părinții din protopopiatul nostru au luat cuvântul pe marginea referatului, unii dintre ei împărtășind din experiența lor, în ceea ce privește prezența în spital”, a spus pr. Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamț. În continuare, pr. Ciprian Timofte, secretar al Protopopiatului Piatra Neamț, a prezentat mai multe hotărâri venite de la Centrul eparhial Iași.

Tot marți, 20 noiembrie, s-a derulat conferința lunară a preoților Protopopiatului Roznov. Părintele Adrian Huștiu, de la parohia Mastacăn II, a prezentat referatul „Responsabilitatea preotului cu privire la cercetarea bolnavilor și muribunzilor și la administrarea în timp util a Tainei Sfântului Maslu”. În continuare s-a discutat despre securitatea muncii, astfel încât activitatea de la parohii să se desfășoare conform legislației în vigoare. După cum ne-a relatat pr. Vasile Țoc, protopop al Protopopiatului Roznov, preoții au vorbit și despre inventarierea bunurilor la parohii.

Secularizarea îl înlătură pe om de Dumnezeu

Preoții Protopopiatului Ceahlău s-au întâlnit în urmă cu două zile în ședința lunară. Referatul cu tema „Familia și societatea într-o lume secularizată – situația demografică” a fost pregătit de pr. Costel Ștefan de la parohia Călugăreni. „Părintele Costel Ștefan a remarcat faptul că familia este instituția întemeiată de Însuși Dumnezeu. Secularizarea îl deturnează pe om de la scopul lui principal de a fi alături de Dumnezeu. S-a vorbit despre fenomenul migrației și despre copiii care rămân adesea în grija rudelor. Deși acestor copii nu le lipsește nimic, totuși ei au nevoie de dragostea părinților plecați la muncă în străinătate. S-a mai făcut referire la mijloacele prin care mass-media caută să dezbine familia. După expunerea referatului, preoții au purtat discuții referitoare la educația și creșterea copiilor. De asemenea, s-a accentuat faptul că prezența părinților și a copiilor împreună la sfintele slujbe întărește familia creștină”, a relatat pr. Mihai Damian, protopop al Protopopiatului Ceahlău. În partea a doua a ședinței s-a discutat despre inventarierea bunurilor la parohii și despre recensământul familiilor din fiecare parohie. „Totodată s-au prezentat noile adrese cu privire la normele PSI de la Inspectoratul pentru Situații de Urgențe Neamț. Preoții au fost îndemnați să se pregătească pentru perioada de iarnă, astfel încât să se prevină încendiile. Cu acest prilej, părintele Andrei Fabian de la parohia „Pogorârea Sfântului Duh” – Ceahlău a fost desemnat să se ocupe de normele PSI și de securitatea muncii în protopopiatul nostru”, a adăugat pr. protopop Mihai Damian.

Luni, 19 noiembrie, 2012, a avut loc ședința preoților Protopopiatului Săveni, în cadrul căreia pr. Mihai Tănase de la parohia Ripiceni a susținut referatul „Descoperiri ale științei care ajută în mărturisirea creștină”.

Comentarii Facebook


Știri recente