Protopopii din Arhiepiscopia Sibiului și contabilii celor 10 protoierii din eparhie s-au întâlnit în ședință administrativă la Reședința mitropolitană din Sibiu. Întrunirea a fost prezidată de Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, și a avut drept scop prezentarea protocolului de colectă națională pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, informează TRINITAS TV.
„Am repartizat pentru fiecare protopopiat chitanțierele primite de la Patriarhie. Am prelucrat care sunt etapele pe care trebuie să le parcurgem împreună. Prima etapă este transmiterea documentelor de la noi la protopopiate, iar mai departe la parohii. A doua etapă, constă în colectarea lunară a sumelor care vor fi strânse. I-am rugat pe părinții protopopi să transmită rugămintea noastră preoților și credincioșilor de a nu face alte donații decât la persoanele autorizate care prezintă pe lângă documentul cu regim special și legitimația că este preot sau epitropul bisericii respective”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu.
Totodată protopopilor le-au fost prezentate și chitanțierele ce vor fi folosite în cadrul colectei.