Ședința Protopopiatului Vitoria, la Soria

Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a prezidat joi, 14 noiembrie, ședința de toamnă a Protopopiatului Vitoria, găzduită în Parohia „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul” din Soria. Reuniunea, la care au fost prezenți preoții din cuprinsul protoieriei în frunte cu părintele protopop Radu Ursu din Vitoria-Gasteiz, a avut loc în Ermita de la Virgen del Miron, unde românii din Soria participă la sfintele slujbe.

În deschiderea lucrărilor, la ora 10.30, Preasfințitul Timotei a adresat câteva cuvinte, după care pr. Gabriel Dănilă din Parohia „Sfântul Antim Ivireanul” din Soria a prezentat conferința cu titlul Sărbătorirea duminicii și a marilor sărbători bisericești (prilej de renaștere morală și educație religioasă). Tema a fost aleasă în contextul celebrării anului 2013 ca Anul Omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena, Sfântul Împărat Constantin fiind cel care a proclamat duminica zi de odihnă în Imperiul Roman, în anul 321, informează episcopiaspanieiportugaliei.es

În prima parte a lucrării, părintele a prezentat modul în care se desfășura cultul în Biserica Primară, apariția primelor sărbători creștine, precum și despre celebrarea acestora de către creștinii din primele veacuri creștine, iar în partea a doua a dedicat un capitol serbării duminicii înainte și după Sfântul Împărat Constantin cel Mare.

După această expunere, preoții au purtat discuții pe marginea conferinței, după care au fost discutate câteva probleme de ordin administrativ la nivel de protopopiat, precum și de gestiunea parohială.

Comentarii Facebook


Știri recente

Episcopia Canadei: Conferințele Postului Mare, online

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei vă invită la seria de întâlniri duhovnicești „Conferințele Postului Mare 2021 – «Prin ușile pocăinței spre bucuria Învierii»”. Întâlnirile vor fi transmise online (via Zoom/Facebook) în primele cinci duminici ale…