Ședința preoților din Protopopiatul Săveni, 22 septembrie 2009

La Căminul Cultural din localitatea Hânești a avut loc ieri, 22 septembrie 2009, întrunirea preoților din Protopopiatul Săveni, după cum informează cotidianul Ziarul Lumina. Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din parohia Hânești, înconjurat de un sobor de 12 preoți și diaconi. În cadrul ședinței preoțești, prezidată de Înaltpreasfințitul Teofan, a fost prezentată tema „Bibliotecile parohiale – mijloc de misiune în parohii”. Au urmat apoi completări pe marginea referatului susținut, precum și prezentarea unor hotărâri ale Centrului Eparhial Iași. Mitropolitul Moldovei și Bucovinei va conduce astăzi ședința preoților din Protopopiatul Dorohoi, care va avea loc la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Dorohoi.

Comentarii Facebook


Știri recente