Ședința preoților care activează în slujirea socială, în Arhiepiscopia Dunării de Jos

În sala de consiliu a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” din Galați, a avut loc astăzi, 3 martie, ședința preoților care activează în slujirea socială, în cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, informează părintele diac. Marian Pătrașcu de la Biroul de Presă și Comunicare al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Programul a debutat cu savârșirea Sfintei Liturghii la capela „Sfântul Apostol Andrei”, situată în incinta Spitalului gălățean. După Sfânta Liturghie, au avut loc desfășurarea lucrărilor propriu-zise, sub președinția delegatului Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, părintele consilier Ionel Rotaru, din cadrul Sectorului social-filantropic.

Cu acest prilej s-a susținut teza de doctorat cu tema „Procrearea umană asistată, o evaluare din perspectiva moralei creștine”, lucrare întocmită de către părintele Ionuț Manolescu, capelan la Spitalul Clinic Județean din Brăila.

În cadrul ședinței au fost abordate probleme specifice slujirii sociale, precum și activități ce vor fi defășurate în anul 2011, în conformitate cu hotărârile și temele aprobate de Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru anul în curs: Taina Sfântului Botez și Taina Sfintei Cununii. De asemenea s-au discutat despre activitățile periodice specifice ale Eparhiei Dunării de Jos, în special din perioada Postului Mare, prin programele pastorale social-filantropice și misionare.

La finalul ședinței, preoții au vizitat bolnavii Secției de Urologie din cadrul spitalului, împărțindu-le iconițe si cărți de rugăciune.

Comentarii Facebook


Știri recente