Ședința Permanenței Consiliului eparhial a Episcopiei Dunării de Jos din data de 10 iulie 2009

Vineri, 10 iulie, la Centrul Eparhial din Galați, sub președinția Preasfințitului Episcop Casian al Dunării de Jos, a avut loc Ședința Permanenței Consiliului eparhial, la care au fost invitați să participe și pc. protoierei din județele Galați și Brăila. Întrunirea a avut ca scop analizarea activității bisericești eparhiale în primul semestru al anului curent din punct de vedere liturgic, pastoral-misionar, cultural-educațional, social-filantropic și administrativ.

În cadrul ședinței au fost analizate:

• stadiul realizării programului eparhial dedicat Anului comemorativ-omagial închinat Sfântului Vasile cel Mare și celorlalți Sfinți capadocieni;

• programul liturgic parohial și frecvența credincioșilor la sfintele slujbe;

• modalități practice de întărire a colaborării pc. preoți cu profesorii de religie;

• modul de derulare în peste 300 de parohii a programului catehetic național „Hristos împărtășit copiilor”;

• derularea în parohii pentru prima oară a Duminicii dedicate părților și copiilor în conformitate cu hotărârea Sfântului Sinod;

• situația patrimoniului cultural mobil;

• proiectele eparhiale dedicate persoanelor cu dizabilități;

• stadiul implementării programelor sociale, cu finanțare din fonduri europene, dedicate copiilor și bătrânilor defavorizați, aflate în derulare la parohii din municipiul Galați;

• modalități de întărire a întrajutorării parohiale ș.a.

Chiriarhul Dunării de Jos a prezentat câteva îndemnuri din scrierile Sfântului Vasile cel Mare referitoare la viața duhovnicească a preotului și a familiei sale, precum și la rolul credincioșilor în Biserică și societate.

Sursa: Episcopia Dunării de Jos

Comentarii Facebook


Știri recente