Ședința lunară de lucru a Comisiei Patristice a Patriarhiei Române

În salonul „Sanctus Niceta Remesianae” din Palatul Patriarhiei a avut loc astăzi, 4 martie, ședința lunară de lucru a Comisiei Patristice care coordonează editarea Colecției „Părinți și Scriitori Bisericești”. În cadrul întrunirii prezidate de Preasfințitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar patriarhal, s-a discutat, printre altele, problema cooptării de noi traducători și colaboratori pentru actualele și viitoarele proiecte.

Mai multe informații cu privire la proiectele editoriale a oferit pentru TRINITAS TV, monahul Policarp Pîrvuloiu, Secretar al Comisiei Patristice a Patriarhiei Române: „S-a continuat discuția asupra dosarului privind operele Sfântului Vasile cel Mare. Dintre acestea, știm că au apărut la Editura Basilica primele două volume, «Comentariu la Isaia» și «Omilii și cuvântări». Este deja în lucru la Editura Basilica volumul de «Epistole» al Sfântului Vasile cel Mare și va urma să apară în această lună până la 25 martie. Avem în pregătire următoarele volume, anume opere exegetice, dogmatice, liturgice și canonice. Totodată s-a deschis un nou proiect editorial care privește operele Sfântului Grigorie de Nazianz. Dintre acestea există traduse deja în limba română primele 20 de cuvântări de un colectiv sub îndrumarea regretatului profesor Dan Slușanschi. Aceste cuvântări vor fi analizate, citite și eventual corectate, unde se impune de către comisie, și vor apărea în curând la Editura Basilica”.

Colecția „Părinți și Scriitori Bisericești” este cea mai cuprinzătoare colecție de texte patristice din România. A fost reînființată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe române în anul 2008.

Comentarii Facebook


Știri recente