Sedinta lunara cu preotii din cadrul Protopopiatului Botosani

La sediul Protopopiatului Botosani a avut loc astazi sedinta lunara cu preotii. Tema intrunirii din aceasta luna a fost: ‘Activitatea si responsabilitatea preotului in gospodaria parohiala’. Mai multe informatii despre problemele discutate am aflat de la pr. Lucian Leonte, protopop de Botosani: ‘Am prezentat personal aceasta tema si am optat asupra aspectelor pozitive pe care le-am gasit la parohii: ordine, curatenie, grija preotului, preocuparea de a inflori zestrea bisericii, intretinerea in mod corespunzator bunurile bisericii, dar a trebuit sa pun in atentie si unele aspecte care lasa de dorit, cu gandul ca ele pot fi corectate. De asemenea, am vorbit despre responsabilitatea care revine si celorlalti ai parohiei, si anume dascalul sau cantaretul bisericesc si palimarul, care au rolul si rostul lor in buna gospodarire a bunurilor parohiei. Apoi, am discutat si despre unele reguli ce trebuie imprimate si in constiinta credinciosilor in privinta administrarii bunurilor parohiei, pentru ca ei sunt beneficiarii acestora’.

De asemenea, parintele protopop Lucian Leonte ne-a vorbit si despre alte probleme dezbatute in cadrul sedintei de astazi cu preotii: ‘La aceasta intalnire am mai discutat despre grija pentru familiile celor plecati, despre unele probleme care au aparut o data cu plecarea migrantilor, am discutat cu preotii problema completarii unor formulare care trebuie sa cuprinda date pe care le vom prezenta la conferinta anuala cu preotii din luna august, am discutat probleme legate de concediile preotilor, despre ordinea si curatenia nu numai in biserica, ci si in casa parohiala. La noi, la protopopiat, a avut loc si un atelier de lucru privind proiectul ‘Hristos impartasit copiilor’.

Comentarii Facebook


Știri recente