Ședință în Protopopiatul Pașcani

La sediul Protopopiatului Pașcani a avut loc marți, 30 iunie 2009, ședința lunară cu preoții. În cadrul acestei ședințe au avut loc discuții cu personalul neclerical de la parohiile din protopopiat. „Cântăreților bisericești li s-au amintit atribuțiile de serviciu, înscrise în fișa postului. S-a pus accent pe o mai bună colaborare a acestui personal neclerical cu preotul paroh, în privința dinamizării activității pastoral-misionare, cultural-spirituale și social-filantropice”, a spus pr. Pavel Postolachi, protoiereu al Protopopiatului Pașcani. În cadrul ședinței a fost susținută tema „Pelerinajul, cale de îmbogățire duhovnicească” de către pr. Constantin Hroștea de la parohia „Sfântul Dumitru” – Iorcani. Preoții au discutat despre folosul pelerinajului în viața creștinului. „În urma aducerii la cunoștința preoților din zona care, săptămâna trecută, a fost afectată de o furtună însoțită de grindină, am propus ca parohiile mai înstărite să procedeze la o colectă, pentru ajutorarea celor 200 de case afectate”, a mai adăugat părintele protopop.

Sursa: www.mmb.ro

Comentarii Facebook


Știri recente