BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMNE ne informează:
În ziua de 29 septembrie 2011, de la orele 9.00, la Reședința patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, va avea loc ședința de lucru a Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.
Dintre temele aflate pe ordinea de zi menționăm:
– Definitivarea textului Acatistului Sfântului Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești;
– Definitivarea textului slujbelor Sfinților Ierarhi Bretanion și Teotim, episcopii Tomisului;
– Transformarea Schitului Oancea din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei din schit de călugărițe în schit de călugări;
– Desemnarea unui membru supleant în Consistoriul Superior Bisericesc;
– Alte probleme curente ale vieții bisericești din Mitropolia Munteniei și Dobrogei.