Ședință de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor

Sub președinția Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a avut loc miercuri, 14 noiembrie 2012, ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial, având pe ordinea de zi măsuri pentru îmbunătățirea activității pastoral-misionare și administrativ-patrimoniale a parohiilor, mănăstirilor și protopopiatelor din cuprinsul Episcopiei, după cum informează site-ul sf-esc.ro.

Părintele Cristi Gavrilă, consilier administrativ-bisericesc, a prezentat adresa Cancelariei Sfântului Sinod nr. 8659/22 octombrie 2012, privind actualizarea și completarea deciziilor Chiriarhale de reglementare a drepturilor și îndatoririlor preoților și diaconilor, pentru a fi implementate în toate parohiile Eparhiei noastre.

Doamna Eugenia Popescu, consilier social, a prezentat proiectul de colaborare a „Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița” cu „Asociația socio-culturală Matei Basarab”, în ce privește formarea a 25 de persoane angajate în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița, pentru ocupația de Animator socio-educativ, formare pe care „Asociația socio-culturală Matei Basarab” poate să o ofere în calitate de furnizor autorizat de formare profesională.

Tot în cadrul sectorului social s-a prezentat proiectul unui protocol de colaborare între Episcopia Sloboziei și Călărașilor și Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, cu scopul de a colabora pentru realizarea unor proiecte și activități cu caracter social-filantropic și cultural parcursul anului școlar 2012 – 2013;

Părintele Manuel Rusu, Consilier Cultural, a prezentat spre aprobare inițiativa Protopopiatului Urziceni, de a organiza în perioada 4-6 decembrie 2012 o expoziție cu titlul „Cercul de pictură Sf. Apostol Luca – voință, muncă, evoluție”, care va avea loc în incinta Bibliotecii „Ion Creangă” din București, Sector 1, pe data de 05 decembrie 2012, începând cu ora 13.00.

Au fost acordate mai multe ajutoare unor preoți și credincioși aflați în situații sociale și medicale deosebite, din fondurile destinate acestor situații.

Comentarii Facebook


Știri recente