În ziua de marți, 31 august 2010, în trapeza noua a Sfintei Mânăstiri Izbuc, a avut loc, sub președinția Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Oradiei, la care au participat, ca invitați, Preacucernicii Părinți care fac parte din Comitetul de organizare al manifestărilor ce vor avea loc în toamna acestui an, cu prilejul jubileului celor 90 de ani de la reînființarea Episcopiei Oradiei, informează Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei.
Pe ordinea de zi a ședinței au fost discutarea detaliilor privind programul și desfășurarea diverselor manifestări ce se vor desfășura în Episcopia Oradiei în perioada următoare, ce sunt puse sub aniversarea unică a celor 90 de ani de la reînființarea Episcopiei Oradiei.
După ședința de lucru, participanții, în frunte cu Preasfințitul Părinte Episcop Sofronie, s-au deplasat în biserica de piatră a mânăstirii, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, unde un sobor de ieromonahi și diaconi a oficiat slujba de Te Deum, cu prilejul începutului noului an bisericesc.
A urmat apoi, în biserica de lemn a mânăstirii, vernisajul expoziției de colaje reprezentând simboluri creștine, realizate de către copiii din parohia Rohani, participanți la proiectul „Hristos împărtășit copiilor”, care s-au aflat într-o tabără de creație la Mânăstirea Izbuc, în perioada 23-26 august 2010.