Ședința Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei

În paraclisul cu hramul ‘Sfinții Ierarhi Nicolae, Spiridon și Nectarie’ de la demisolul Catedralei episcopale ‘Învierea Domnului’ din Oradea(foto), are loc astăzi, 29 ianuarie, de la ora 11:00, ședința Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, în sesiune ordinară, după cum ne informează ‘Ziarul Lumina’, Ediția de Transilvania.

Întâlnirea a fost precedată, în ziua de joi, 27 ianuarie, la Centrul Eparhial, de ședința Consiliului Eparhial al Episcopiei Oradiei. Azi, de la ora 9:00, în prezența Preasfințitului Sofronie, Episcopul Oradiei, se săvârșește, în paraclisul cu hramul ‘Sfinții Ierarhi Nicolae, Spiridon și Nectarie’ de la demisolul Catedralei episcopale ‘Învierea Domnului’, Sfânta Liturghie urmată de slujba de Te Deum. Apoi, vor începe lucrările Adunării Eparhiale, prezidată de PS Sofronie, ce are pe ordinea de zi prezentarea dării de seamă a activității pastorale a clerului și a vieții religioase a credincioșilor din eparhie pe anul 2010 și aprobarea proiectelor de hotărâri înaintate de Consiliul Eparhial, pentru o bună desfășurare a activităților eparhiei.

Comentarii Facebook


Știri recente