Sectorul Social-filantropic și misionar, alături de pelerini

Sectorul Social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a fost alături în toate aceste zile de pelerinii care stau la coadă pentru a ajunge la sfintele moaște scoase spre închinare. Voluntarii aflați în slujba arhiepiscopiei stau zi și noapte pentru a oferi hrană, ceai cald și asistență pentru toți cei aflați în nevoie.

‘Începând de luni, s-au dat 6.000 de pachete, asta înseamnă 6 tone de hrană rece, pe care o distribuim zilnic. Miercuri, fiind zi de post cu dezlegare la pește, am oferit 4.000 de porții de pește, iar pentru astăzi am pregătit 15.000 de sarmale. Dimineața, seara și pe perioada nopții distribuim ceai, cam 1.000 de litri pe zi. Cei care au nevoie de cazare au la dispoziție și două centre de cazare, la liceele ‘M. Eminescu’ și ‘I. Creangă’, unde putem primi pelerini. Încercăm să fim cât mai aproape de cei care vin în aceste zile să se închine la sfintele moaște, pentru că nu este ușor. Foarte multă lume a venit anul acesta, ca și în alți ani, și încercăm să facem șederea lor cât mai plăcută pe Dealul Patriarhiei, ca să aibă un folos sufletesc, să găsească pacea și mângâierea sufletească pe care o caută’, a declarat părintele Ionuț Iordăchescu, consilier al Sectorului Social-filantropic și misionar din Arhiepiscopia Bucureștilor, după cum ne informează Ziarul Lumina.

În total, sunt implicați în procesul de distribuire a alimentelor aproape 200 de voluntari, asistenții sociali din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor, de la Sectorul Social-filantropic și misionar, de la protoieriile din Capitală, și tineri din cadrul Asociației Studenților Creștini Ortodocși din România (ASCOR).

Comentarii Facebook


Știri recente